Un sfânt locaş de o frumuseţe maramureşeană tipică şi care respectă desigur reperele arhitectonice ale credinţei noastre ortodoxe din ţara de unde au pornit cândva primii descălecători şi întemeietori de ţară ai Moldovei, Dragoş şi Bogdan, situat în zona limitrofă dintre localităţile Moara şi Şcheia, la vreo 5 km. de municipiul reşedinţă de judeţ, şi-a primit din nou credincioşii, câteva sute, vineri 25 noiembrie a.c.
pentru a o celebra cum se cuvine pe Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina, ocrotitoarea noastră a tuturora.

După cum am aflat de la părintele slujitor pr.asist dr. Răzvan Cîmpulungeanu, cadru universitar al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii „Ovidiu” de la Constanţa, în cuvântul său de învăţătură: „Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina a hotărât să vină în mijlocul nostru cu dragoste şi în mare taină, cu o zi înainte de hramului sfânt locaşului acestuia cu binecuvântare arhierească de la Preasfințitul Ignatie Mureșeanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Spaniei și Portugaliei.” Sfintele moaşte au fost aduse prin mâna unuia dintre reprezentanţii episcopiei române din Pen. Iberică, pr.arhidiacon Paul care a dat citire hrisovului arhieresc de donaţie a unei părţi din sfintele moaşte din care dăm citire: „Dăruim o parte din sfintele moaşte ale Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina spre folos şi întărire duhovnicească, dând Slavă lui Dumnezeu astăzi, 25 noiembrie 2016”. După cum am aflat din cuvântul de învăţătură al unui delegat al Arhiepiscopiei Tomisului, Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina este numită „sora” Sfântului Nicolae (6 dec. n.n.) şi asta deoarece ea ocroteşte ca şi sfântul casele şi familiile noastre fiind împreună lucrătoare înspre folosul obştesc şi duhovnicesc. Despre Sfânta Ecaterina ştim că a trăit în cetatea cea slăvită a Alexandriei la sfârşitul veacului al IV-lea, fiind frumoasă la chip şi înţeleaptă. Într-o vedenie i s-au arătat mai întâi Mântuitorul, apoi Maica Domnului. Mântuitorul i-a dăruit inelul logodnei cereşti. A apărat credinţa creştină în faţa a 50 de înţelepţi din Alexandria.
A fost persecutată de crudul imperator Maxenţiu şi trasă pe roată. Roata s-a rupt. Tăindu-i-se cinstitul cap se spune că în loc de sânge a curs lapte. În Pen. Sinai din Egipt, pe locul unde Dumnezeu i s-a arătat lui Moise în chip de rug aprins nearzător şi unde se află desigur moaştele Sf. Ecaterina aduse sub sfântul împărat Iustinian cel Mare s-a ridicat o frumoasă mănăstire loc de pelerinaj al întregii Creştinătăţi. Tot la Mănăstirea Sfânta Ecaterina se află o bibliotecă cu cărţile Sfinţilor Părinţi.

De sărbătoarea naţional bisericească a Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, miercuri, 30 noiembrie a.c. la Şcoala gimnazială „Acad. Haralambie Mihăescu” din comuna Udeşti, în incinta Centrului Cultural al instituţiei a avut loc lansarea de carte „Acasa sufletului” (Editura „Aqua Forte”- Cluj-Napoca, 2016),
volum semnat de Bogdan Nicule, cartea fiind o „falie de timp” cum spunea celor prezenţi, elevii şi cadrele didactice ale şcolii, în frunte cu dir. coordonator Marius Golea şi dir. adj. Oana Anda Popescu, autorul cărţii.

“Revenind la unul dintre proiectele ,,de suflet”, anume acela despre Udești, satul bunicilor, Bogdan Nicule reface, începând cu anul 2010, un itinerar în profunzimea sentimentului ce îl definește, cred, pe fiecare dintre noi, romanticii care am mai rămas și redeschide ușa de acasă, în prag de amintire, să dăruiască imagini netrucate din dorul de Udești. Cheia ce deschide poarta ca de vis a lumii de-acasă este emoția profundă, ce se multiplică în cuvântul ca o apă vie, ca o muzică astrală, efemeră, subtilă, dulce-amară încântare și balsam, în același timp. ,,Acasa sufletului” nu este o carte cred eu, ci este un poem, un cântec despre locul natal, despre patrie. Este un imn închinat familiei, neamului care ne-a născut. Acasă este echivalent, cred eu, cu temeiul spiritual al substanței ce îi dă omului viață, îi motivează și îi susține acțiunile și îi definește conștiința și îi marchează destinul. Acasă este locul unde cred că Omul se întâlnește cu Dumnezeu, unde cred că Pământul se îngemănează cu Cerul. ,,Acasa sufletului” este cartea prin care respiră satul cu ritualurile și tainele sale, cu zestrea sa perenă și bogăția ei simplă de înțelesuri. ,,Acasa sufletului” este la confluența culturii tradiționale și înnoirilor, este la întâlnirea trecutului cu viitorul. Ea este prezentul. “ a spus moderatorul manifestării, înv. Dumitru Iacob în deschiderea lansării de carte.

Despre propria sa carte a vorbit Bogdan Nicule: „Cartea de faţă s-a născut din dorinţa de a mulţumi cumva satului şi oamenilor săi. Se adresează tuturor: celor mari care se vor bucura şi vor deveni melancolici, dar mai ales celor tineri, copiilor. Cartea surprinde oarecum trecerea de la stadiul de creangă la stadiul de trunchi, de rădăcină din care vor creşte alţii. Găsim oameni, întâmplări, locuri care au marcat episoadele copilăriei, imagini, tradiţii pe care le adunăm cu toţii”. A urmat un scurt program artistic al elevilor din clasele primare coordonaţi de înv. Aneta Iacob care, îmbrăcaţi în frumosul port popular au recitat pe dinafară, coregrafic, poeme din: Constantin Ştefuriuc, Mircea Motrici, Magda Isanos şi desigur Bogdan Nicule. La secţiunea de autografe a autorului, copila poetului, Elena Nicule, elevă în cl. VII –a la o şcoală din Cluj, a cântat la vioară din compoziţiile lui Ciprian Porumbescu şi George Enescu.

O nouă lansare de carte desfăşurată sub egida Clubului de Iniţiativă Literară (CIL) s-a consumat sâmbătă 3 decembrie a.c. la Biblioteca Bucovinei I.G. Sbiera, protagonista evenimentului fiind Graţiela Turţu autoarea romanului „Mălina” apărut anul acesta la Editura „Cygnus”.
„Am citit cartea pe diagonală. Sunt secvenţe de viaţă în care coexistă şi arhetipul autobiografic. Sunt redate fapte care ar putea stârni interesul cititorului, mai ales cel de după 1989, care nu prea este obişnuit cu un roman restrâns ca dimensiune dar care abundă de dialoguri.

Citind cartea, mi-am adus aminte de colega mea Mălina Aniţoaie de la Rădăuţi, deşi evident romanul nu se referă la ea. Există în carte o încercare de conturare a unui portret de femeie din mediul rural perturbată de urbanitate.” a spus Tiberiu Cosovanu de la Centrul pentru Promovarea Tradiţiilor Bucovinene Suceava. Tot domnia sa a recomandat membrilor CIL să se promoveze pe piaţă şi cu un stand de carte, dat fiind faptul că mişcarea în sine are deja câteva realizări remarcabile. Secretarul CIL, George Sauciuc a dat apoi cuvântul graficianului cărţii, Rareş Şandru: „Fiind pasionat de artă şi grafică pentru mine a fost o adevărată provocare să realizez coperta cărţii, având acces la materialul cărţii spre a fi în concordanţă cu subiectul romanului”. Constantin Horbovanu, unul dintre mentorii CIL a spus: „Îmi place să-mi invit prietenii la acţiunile culturale. Asta este viaţa noastră în fapt. Trăirile fiecăruia pot fi referinţe în viaţă, ca şi acţiunea romanului „Mălina”. Apoi a luat cuvântul prof. Mircea Nanu Munteanu, prefaţatorul şi postfaţatorul romanului: „Este un roman cu accente autobiografice, iar Graţiela nu se dezminte. Are un parcurs literar blând, molcom, plăcut la citit.” Despre drama Mălinei din romanul omonim, le-a vorbit celor prezenţi chiar autoarea. Ea a descris în carte drama unei femei ai căror odrasle talentate au pornit departe peste hotare. „Acei copiii care ne pleacă nasc alţi copiii, apoi nepoţi, strănepoţi care se înstrăinează, care uită obiceiurile şi tradiţiile. Romanul este un îndemn de a ne reîntoarce la rădăcini.”- a spus Graţiela Turţu. În spiritul apropiatelor sărbători ale Naşterii Domnului, prof. Ciprian Gagiu de la Colegiul Naţional „Ciprian Porumbescu” pe ritm de jazz, la pian, a interpretat câteva piese, dintre care una cu siguranţă cunoscută de mulţi iubitori ai jazz-ului, „Misty”. El a afirmat: „Omul este cel care inspiră spre a prinde contur arta.” Au mai participat consultantul cultural al Centrului pentru Promovarea Tradiţiilor Bucovinene, Gabriela Teişanu şi Călin Dănilă de la Academia „Pământul Viu” din Fălticeni

În pragul sărbătorilor de iarnă, marţi, 20 decembrie a.c., la Şcoala gimnazială „Acad. Haralambie Mihăescu” din comuna Udeşti a fost programată o întâlnire de suflet între fostul director al instituţiei şcolare, profesorul Emil Simion,
elevii şi deopotrivă cadrele didactice, unele dintre ele, azi în apropierea pensionării prinzându-l ca director în perioada 1973-1989. O întâlnire cauzată de lansarea recentei sale cărţi „Poveste de poveste…fascinaţia amintirii” (Edit. „George Tofan”, Suceava, 2016).

„Deşi plecat la pensie de ceva vreme, domnul profesor Emil Simion are o legătură de suflet cu Udeştiul şi a rămas legat de aceste locuri, deşi de loc este din comuna Preuteşti. Raportat la numărul de locuitori, comuna Udeşti a dat de-a lungul timpului cei mai mulţi scriitori din România şi galeria udeşteană îi cuprinde pe Gavril Rotică, Eusebiu Camilar, Constantin Ştefuriuc, Mircea Motrici şi mulţi alţii. Pe domnul Emil Simion l-am cunoscut în 1985 când, împreună cu redactorul de la „Scânteia tineretului”, Constantin Stan am făcut o vizită la şcoala din Udeşti şi am văzut în curtea şcolii o hartă a patriei foarte bine realizată, cum vedem azi fotografiile surprinse din avion. Însă cred că cel mai bine l-am cunoscut pe dl. Simion aflând despre el de la tatăl meu, învăţător pe atunci la Securiceni (…). Despre Udeşti, Constantin Stan a spus atunci: „Nopţile cu lună şi dimineţile cu rouă sunt de neegalat la Udeşti”- a spus celor prezenţi poetul Liviu Popescu, moderatorul manifestării. El a trecut în revistă activitatea scriitoricească a profesorului Emil Simion cu peste 15 cărţi publicate, mare parte proză, cărţi care privesc viaţa satului, a comunei Udeşti. „În cartea de faţă veţi găsi creionate personaje care încă mai sunt printre noi” a mai adăugat Liviu Popescu atrăgând atenţia că „Satul se pierde în memoria timpului. Poţi să fi scriitor dacă ai o doză de talent, de cultură, care se câştigă în timp prin lectură temeinică”. În afara faptului că este un scriitor consacrat, prof. Emil Simion este şi un fin epigramist, Liviu Popescu dând citire unor epigrame publicate în cotidianul „Crai nou” din 16 iunie a.c., catrene compuse cu ocazia Festivalului anual de Literatură „Rezonanţe udeştene”. Apoi, înainte de a-i da cuvântul autorului, Liviu Popescu a vorbit despre un premiu special pentru literatură acordat profesorului Emil Simion de către cotidianul canadian de limbă română „Observator” care apare la Toronto. Emil Simion a început un dialog cu audienţa spunând o frază memorabilă: „Cartea este cel mai bun prieten care nu înşeală niciodată”. Din postura de dascăl şi profesor de limba română, Emil Simion i-a îndemnat pe elevi să citească cât mai mult „deşi miroase deja a vacanţă”. El a spus apoi că în monumentala operă „Istoria literaturii române de la origini până în prezent” a lui George Călinescu, la anii 20 ai secolului trecut este amintit la loc de cinste un udeştean, Gavril Rotică. Păţanii distractive din şcoală şi creionarea unor portrete precum cel al distinsei educatoare Maria Ciubotaru au fost prezentate din carte de către prof. Emil Simion care a recitat şi din creaţia poetului Constantin Ştefuriuc. Liviu Popescu a propus celor prezenţi că e timpul ca şi Emil Simion să fie trecut în galeria scriitorilor udeşteni. La manifestare au participat şi gazdele instituţiei, dir. coordonator Marius Golea, el însuşi udeştean, dir. adjunct Oana Anda Popescu şi Rozalia Motrici.

„Eșecul este pur și simplu ocazia de a începe din nou, de data aceasta cu mai multă inteligență.” — Henry Ford

„Caută mereu căi pentru a transforma problemele în oportunități.” — Lao Tse

Despre inegalabilul Alexandru cel Mare se cunoaşte cu siguranţă că a ajuns cu armatele sale până la hotarele Indiei de azi, ocupând la Nord Afganistanul care pe atunci se numea Bactria. Istoricul roman Titus Livius spunea despre el: „Oricât de neînsemnată ni s-ar părea măreţia lui Alexandru Macedon, ea rămâne doar măreţia unui singur om pe care l-a însoţit norocul un pic mai mult de zece ani!” Alexandru cel Mare, întrebă odată un înţelept hindus: „Cum poate un om să devină Dumnezeu?”
Zis-a indianul: „Când omul face ceea ce numai Dumnezeu poate face! – Adică, întrebă mirat macedoneanul nostru?- Să iubească pe duşmanul său, spuse hindusul…plecându-se cuceritorului din Grecia venit. Din pilda de mai sus aflam numai o mica parte din caracterul “Cuceritorului” Lumii Antice, cel care va schimba definitiv geopolitica Europei si pe cea a Orientului Apropiat si Mijlociu. In anul 332 i.Hr., dupa o perioada de “umbra” in istoria evreilor, prea putini bagati in seama de contemporani, acest popor revine pe scena istoriei?

Cum si in ce mod? Departe, in Nord-Vest, un tanar stat din oranduirea Vechii Elade, Macedonia se afirma pe scena politica a lumii si ca manat de o inspiratie divina, tanarul Alexandru, succesorul lui Filip al II-lea Macedoneanul, tatal sau, purcede la cuceriri marete cum nici unul dintre inaintasi nu a fost in stare s-o faca. Puternica si organizata falanga macedoneana porneste un mars de aproape 2.000 km. pana in Asia Mica. Armatele Cuceritorului strabat Palestina si ajung in Egipt. Evreii se confrunta cu un nou tip de cuceritori, net diferiti de cei din vechime. Grecii aveau un alt mod de a-si trata supusii. In Egipt de pilda, Alexandru Macedon este primit si intronizat ca un faraon. Fulgerator, Alexandru se reintoarce din Egipt spre Palestina pentru a-i cuceri pe persi. Imperiul sau, poate cel mai extins al lumii antice se opreste la gurile Hindusului. Cuprinde neamuri foarte pestrite care vor veni in contact direct cu gandirea europeana prin greci. Alexandru cel Mare in materie de gandire politica procedeaza la fel ca si cuceritorii cei de dinaintea sa, adica lasa o anumita independenta popoarelor cucerite, schimbandu-le doar guvernatorii. Cariera sa meteorica se prabuseste la doar 33 de ani cand in preajma hotarelor Indiei de azi, organismul sau de european contacteaza boala frigurilor. Moare dar, generalii sai carora le imparte puterea, la randul lor si-o vor disputa intre ei si intr-un mod care va modela de atunci incolo evolutia lumii antice in general si a celei evreiesti in special. Unul dintre vestitii sai generali sau diadohi, Ptolemeu I preia Egiptul. El isi va impune autoritatea si asupra Palestinei, odata cu anul 301 i.Hr. Se naste Lumea Elenistica. Grecii aduc obiceiuri noi, deschise, total diferite de canoanele rigide ale Templului si Sinagogii. Gaza, Ascalon si Ptolemaida sufera influenta Elenismului, o lume noua si plina de seductii irezistibile chiar si pentru cei mai conservatori dintre evrei. Mii de colonisti greci veniti in Palestina contribuie direct la cele anterior spuse. Admiratia tot mai mare a unor compatrioti fata de cultura greaca per ansamblu, si aici adaugam si politeismul grecesc, va starni un conflict intre evreii conservatori atasati Torei si cei “democrati” care nu peste mult timp va degenera intr-un adevarat razboi civil dupa cum vom vedea in episodul viitor.

În plină Era Georgiană de secol XVIII, un tânăr ziarist englez, Daniel Defoe îşi publica romanul „Robinson Crusoe” la 1719. Romanul a avut un real succes la public, reeditându-se pe piaţă de cel puţin o mie de ori. Cu toţii l-am citit, fiind tradus şi în română…Un exilat pe o insulă din Pacific, un supravieţuitor.
În zilele noastre şi alţi „Robinsoni” încearcă trucuri noi de supravieţuire în emisiuni televizate de succes pe tărâmuri vitrege. Dar cine era adevăratul Robinson ? Cine l-a inspirat pe Defoe ? Să fi fost Alexander Selkirk un exilat timp de patru ani pe insula Mas a Tierra, o insulă vulcanică aflată la 600km. în largul statului Chile?

Aventurile sale au fost publicate în presa vremii. Comparând aventurile celor doi naufragiaţi, s-a stabilit că Defoe se referea la un cu totul alt supravieţuitor, lăsând indicii. Dând timpul înapoi, la 1685, o rebeliune sub comanda ducelui Monmouth împotriva regelui restaurat Iacob al II-lea Stuart a dus la înfrângerea revoltei, întemniţări, deportări şi procese. Un supravieţuitor a fost medicul Henry Pitman, condamnat la 10 ani de muncă silnică în Indiile de Vest. După 15 luni el evadează şi eşuează pe Insula Saltatudos din Caraibe. El a fost adevăratul Robinson Crusoe. Întors în Anglia şi graţiat îşi va scrie memoriile „Istorisirea marilor suferinţe şi straniilor aventuri ale lui Henry Pitman”. Defoe citeşte amintirile şi le aşterne într-un alt mod. De fapt, el şi Pitman se cunoşteau bine, participând la insurecţia lui Monmouth.

O nouă întâlnire de suflet între oamenii de cultură din Ţara cea de Sus via Cernăuţi şi membrii Clubului de Iniţiativă Literară (CIL) s-a consumat duminică, 29 ianuarie a.c. la Observatorul Astronomic din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava în contextul unei mişcări mai ample şi anume Cenaclul Transfrontalier „Maşina cu poeţi”. Moderatorul manifestării, epigramistul şi umoristul Constantin Horbovanu, unul dintre mentorii CIL a prezentat doi dintre invitaţii de marcă, scriitorul Vasile Bâcu de la Cernăuţi, redactorul şef al cotidianului „Gazeta de Herţa” şi popularul şi atotprezentul Cezar Straton, ambii cu un CV literar destul de consistent.

Manifestarea a debutat sub zodia Luceafărului poeziei româneşti, Mihai Eminescu cu trei poeme interpretate de „o viitoare artistă a scenei româneşti”-după cum plastic a numit-o Constantin Horbovanu pe Adela Şulea (8 ani) elevă a Şcolii gimnaziale „Miron Costin”-Suceava care şi-a încântat auditoriul cu „Rugăciunea unui dac”, „Ce-ţi doresc eu ţie…” şi „Glossă”. A urmat „Minutul de istorie” ţinut de semnatarul acestor rânduri cu tema „Eminescu în contextul Secolului Naţiunilor”. Despre Vasile Bâcu şi activitatea sa literară a vorbit unul dintre iniţiatorii cenaclului transfrontalier şi anume academicianul Vasile Tărâţanu, un mai vechi prieten al sucevenilor şi nu numai. „Domnul Vasile Bâcu face parte din generaţia tânără de scriitori din Bucovina şi cât de curând îşi va lansa volumul de versuri şi epigrame „Motiv de toamnă”, prefaţat de criticul ieşean Ioan Răducea.” Din Oprişeni de unde vine s-au făcut numeroase descoperiri arheologice care atestă prezenţa dacilor liberi.”- a spus Vasile Tărâţanu. Co – moderatorul manifestării, conf. univ. dr. Gina Puică i-a dat cuvântul scriitorului Cezar Straton care prin umoru-i deja cunoscut şi-a prezentat „opera” prin câteva cărţi bine ştiute şi anume: „Zeul arbore”, „Dicţionar amoros”, „Struţocămila”, el mărturisind celor prezenţi despre bogata sa activitate pe tărâmul scrisului care datează încă din anii studenţiei de la Braşov, plus multe colaborări editorialistice. Un moment aparte a fost oferit celor prezenţi de Elena Nandriş, primăriţa de la Mahala, de fapt o suburbie a Cernăuţilor cu 98% români, o comună înfrăţită cu localităţile Dumbrăveni şi Calafindeşti. Elena Nandriş, cantautoare şi profesoară de muzică a cântat o piesă de suflet românească din creaţia sa proprie. S-au perindat la pupitru şi alţi „artişti”, eleva Denisa Achiţei la nai, coordonator prof. Ovidiu Şvarţ de la Palatul Copiilor-Suceava. Din partea CIL şi-au prezentat creaţiile le secţiunile eseu-proză-poezie următorii: Călin Dănilă de la Academia „Pământul Viu” din Fălticeni, Eva Sorina Matei, Carmen Marcean, Ovidiu Donisă, Graţiela Turţu, George Mahalu şi Cristina Hermina Melinte. Spre deliciul celor prezenţi, poetul şi jurnalistul Dan T. Gurtesch a recitat o poezie proprie, „Poetul”, iar o altă invitată, Brânduşa Sorina Byali, şi-a prezentat poemele din două cărţi deja editate la Gura Humorului. Gheorghe Şodringă de la Cernăuţi a recitat în numele lui Eminescu poemul „Limba noastră cea română”, iar Ciprian Gagiu, profesorul Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu”-Suceava şi-a încântat auditoriul la pian oferind „coloana sonoră” a manifestării. Secretarul CIL, George Sauciuc a anunţat celor prezenţi că este în lucru o nouă antologie CIL, iar cei doritori pot trimite textele pe adresa cilsuceava@gmail.com. Următoarea întâlnire a Cenaclului Transfrontalier „Maşina cu poeţi” va avea loc în jurul datei de 27-28 februarie a.c. la Cernăuţi.

În timpul Renaşterii tablourile de capete încoronate ale Europei care ne încântă ochii în muzee precum Luvrul aveau diferite întrebuinţări practice, de pildă un mariaj programat de la distanţă, mirii cunoscându-se ori plăcându-se citindu-se în tablou.
Marele Tiţian realizează la apogeul carierei sale portretul fermecătorului rege al Franţei, Francisc I, aflat el însuşi pe culmile puterii, fără ca pictorul veneţian să-l fi văzut vreodată pe adevăratul rege. Cum a reuşit să redea fidel portretul regelui ajuns intact până la noi muritorii de azi? Se pare că Tiţian s-a inspirat din portrete anterioare ale regelui realizate de artiştii francezi ai Curţii de la Paris, el doar completând portretul suveranului.

Popularului nostru rege Henric al VIII-lea Tudor al Angliei îi plăceau femeile care-l puteau iubi cu bune şi rele, potrivit cutumelor vremii. Astfel că, după moartea lui Jane Seymour, singura care i-a acceptat toanele, regele nostru se gândi că nu e bine ca bărbatul să n-aibă o soaţă…La Curte circulau zvonuri bune despre Anne de Cleves, iar premierul Thomas Cromwell, sfătuitorul cel de taină al regelui l-a sfătuit s-o ia de nevastă cât mai repede, ea fiind protestantă şi deci o partidă bună pentru Anglia cea divizată religios. Henric ceru s-o vadă înainte, aşa că l-a trimis pe pictorul Curţii, Hans Holbein cel Tânăr pe bătrânul continent ca să-i facă un portret. Regele a fost mulţumit de rezultat dar, când Anne ajunse în Anglia, regelui i-a picat faţa de uimire, poreclind-o „iapa flamandă” (din Ţările de Jos, adică). N-a domnit decât patru luni, dar a trăit destul de mult, în schimb premierului Cromwell i se tăie capul pentru sfatul cel amăgitor.

În contextul mai larg al suitei de manifestări culturale reunite sub genericul „Sărbătorile Memoriei” (Edit. „Muşatinii”-2017), luni, 27 februarie a.c., la Muzeul Bucovinei a avut loc lansarea şi la Suceava, după cea de la Muzeul Obiceiurilor Populare din Gura Humorului, a volumului tematic „Confesiuni cromatice”
care poartă semnătura binecunoscutului artist plastic Radu Bercea, un om cu un destin aparte despre care puteţi citi pe larg în prefaţa albumului cromatic sus numit care reuneşte cele mai reprezentative reproduceri după tablourile cu diverse teme expuse de-a lungul timpului pe simeze din ţară ori de peste hotare, ştiut fiind faptul că maestrul Radu Bercea a avut expoziţii individuale şi de grup în Ucraina, Ţările Baltice, Franţa şi exotica Brazilie, acolo unde primăria oraşului Rio Negro i-a acordat pe merit titlul de cetăţean de onoare.

Manifestarea, care a reunit prieteni şi apropiaţi ai artistului, a debutat cu un minirecital al grupului folcloric „Zicălaşii” care au încântat audienţa cu piese populare din vremuri nostalgice demult apuse…Grupul din care fac parte atât membri ai Şcolii Populare de Artă „Ion Irimescu”, cât şi ai Ansamblului „Ciprian Porumbescu”-Suceava a fost prezentat de către scriitorul Ion Drăguşanul. Despre personalitatea marcantă şi complexă a lui Radu Bercea, pictor şi scriitor deopotrivă, au vorbit doi foarte buni prieteni ai omagiatului, artistul plastic Tiberiu Cosovanu şi scriitorul Cezar Straton. Pentru fiecare dintre cei prezenţi, Radu Bercea le-a oferit cu multă dragoste şi căldură sufletească, albumul „Confesiuni cromatice”, care poate fi considerat şi unul de „familie”, artistul humorean pozându-se cu toţi prietenii săi de-o viaţă. Din branşa artiştilor suceveni au fost prezenţi, maestrul Mihai Pînzaru PIM, Anghel Siminiuc şi alţii.

O expoziţie în premieră pentru urbea noastră a fost vernisată marţi, 14 martie a.c. la Muzeul Bucovinei avându-l ca invitat de marcă pe distinsul prof. univ.dr. arh. Sorin Vasilescu de la Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti, specialist în Istoria Arhitecturii Româneşti – Epoca Modernă care a adus la Suceava un colaj de fotografii tematice „Karel Zdenek Liman – arhitectul ceh al Casei Regale a României”.
Prietenia dintre ambasadorul Republicii Cehe la Bucureşti şi profesorul universitar Sorin Vasilescu l-a determinat pe acesta din urmă, cu sprijinul Centrului Cultural Ceh din capitală, să expună într-o sinteză de istorie şi arhitectură o serie inedită de fotografii document care să reflecte omul şi arhitectul Karel Zdenek Liman (1855-1929), precum şi relaţia specială a acestuia cu Familia Regală a României.

Din expunerea istorică fluentă a universitarului bucureştean, cei prezenţi au aflat că arhitectul Liman a fost „adoptat” de Casa Regală a României pentru prestigiul său, fiind considerat „dezertor” în ţara-i natală aflată până după Primul Război Mondial sub „oblăduirea” Monarhiei Dualiste Austro-Ungare. Deoarece s-a scris foarte puţin despre Karel Z. Liman, chiar în literatura de specialitate şi fragmentar este amintit în Memoriile Reginei Maria a României, multă vreme s-a crezut că Liman este de origine germană, având în vedere faptul că a frecventat şcoli de arhitectură celebre din oraşe mari precum Viena ori Munchen. Profesorul Sorin Vasilescu a vorbit despre Liman ca despre un arhitect care face o sinteză între stilurile vechi arhitectonice şi acel „Art Nouveau” care prindea contur în epoca sa, fără ca lucrărilor de arhitectură de pe Domeniile Regale precum Peleş, Pelişor şi Bran care i-au fost încredinţate spre reamenajare, reconfigurare şi redecorare să le fie ştirbită valoarea arhitectonică şi istorică deopotrivă. Colajele de fotografii document au fost realizate chiar de către prof. univ.dr. arh. Sorin Vasilescu şi cuprind imagini de interior şi exterior din obiectivele menţionate mai sus, dar şi instantanee alb negru care-l surprind pe marele Liman în fotografii de colecţie. Karel Zdenek Liman a fost în serviciul Coroanei României în perioada 1894-1929, din anul 1904 ocupând funcţia de şef al Biroului Regal de Arhitectură. Profesorul Sorin Vasilescu s-a arătat oripilat de faptul că o fostă reşedinţă regală amenajată cu gust de Liman pentru Regina Maria de România se află astăzi, din păcate în patrimoniul Casei de Habsburg. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 14 martie – 3 aprilie a.c. în Sala POD a Muzeului Bucovinei. Despre universitarul Sorin Vasilescu subliniem faptul că a coordonat lucrările de arhitectură la Aşezământul monahal românesc de la Ierihon din Ţara Sfântă. La vernisaj au mai fost prezenţi arh. Constantin Gorcea, preşedintele Ordinului Arhitecţilor Filiala Nord-Est, foşti studenţi ai domnului Sorin Vasilescu şi curatorul expoziţiei, George Ostafi

În contextul mai larg al unei suite de manifestări reunite sub genericul „Primăvara Poeţilor”, adică a XIX-a ediţie pe plan internaţional francofon şi a XII-a în România, vineri, 17 martie a.c., la Planetariul Observatorului Astronomic din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare”-Suceava a avut loc,
în parteneriat cu Societatea Ştiinţifică „Cygnus – Centru UNESCO şi Clubul de Iniţiativă Literară (CIL) o dublă lansare de carte tematică care poartă semnătura scriitoarei Angela Furtună, volumele de versuri: „Elegii din infern” şi „Elegiile de la Stalingrad”.

La invitaţia moderatorului manifestării, prof. Mircea Nanu Munteanu, a luat cuvântul lect.univ.dr. Vlad Gafiţa de la Catedra de Istorie a USV care a vorbit, în numele celuilalt invitat, conf.univ.dr. Florin Pintescu, care nu a putut fi prezent aşa cum se anunţase, despre celebra Bătălie a Stalingradului ca parte componentă a Operaţiunii Armatei Germane cu numele de cod „Operaţiunea Barbarossa” declanşată contra Uniunii Sovietice pe 22 iunie 1941. La această bătălie celebră a Celui De-Al Doilea Război Mondial au participat cu prinos de jertfă Armatele a III-a şi a IV-a Română. „Dr. Christian Hartman, cercetător ştiinţific în cadrul Institutului de Istorie Contemporană din Munchen şi conferenţiar la Academia Militară din oraşul amintit afirma că: Cel De-Al Doilea Război Mondial a fost o confruntare existenţială între cele două mari mişcări totalitare ale secolului al XX-lea (…). Amândouă, Germania Naţional Socialistă şi Uniunea Sovietică Stalinistă, s-au implicat în această luptă ca în propriile cruciade.” – a spus celor prezenţi universitarul sucevean, Vlad Gafiţa. El a reamintit apoi faptul că în componenţa operativă a Wehrmacht-ului pe Frontul de Est s-au aflat numeroşi voluntari din statele aliate Germaniei Naziste conform următoarelor cifre: 800.000 de maghiari, 500.000 finlandezi, 500.000 de români, alături de alte etnii. În prelegerea sa academică, Vlad Gafiţa a trecut în revistă cu lux de amănunte contribuţia Armatelor Române la Bătălia Stalingradului, sacrificiile acesteia care se desprind din mărturiile de front ale unor supravieţuitori cărora în zilele noastre li s-au luat interviuri, alţii preferând să-şi scrie memoriile. Un astfel de memorialist combatant a fost Tudor Nandriş, distins medic militar, care, scăpat din încercuirea Armatei Roşii se întoarce în localitatea de reşedinţă, Rădăuţi şi consemnează reacţiile tineretului non-combatant din spatele liniei frontului: „Când priveam în localurile publice, în bodegi şi restaurante şi le vedeam pline de tineri de vârsta mea care chefuiau cu femei şi nici nu le păsa că ţara se află în război, îmi venea pur şi simplu rău. Iată, pentru cine trebuie să lupt şi să mă sacrific?! Pentru aceşti „trântori ai societăţii”. M-am întors acasă adânc mâhnit…” Atât în opinia universitarului sucevean, cât şi a Angelei Furtună, pasionată deopotrivă de Cel De-al Doilea Război Mondial, cât şi de Războiul Rece, ca „o consecinţă a Celui De-al Doilea Război Mondial”, după cum s-a exprimat în alocuţiunea sa, „Relatările medicului militar Tudor Nandriş referitoare la Bătălia Stalingradului, chintesenţiază destul de precis comportamentul trupelor române de la caz la caz în această amplă operaţiune: amestec de eroism şi laşitate, de tărie sufletească şi ticăloşie morală (din partea ostaşilor), de conducere eroică a trupelor sau de părăsire a acestora (din partea comandanţilor). Prin cele două cărţi lansate în cadrul „Primăverii Poeţilor”, scriitoarea Angela Furtună a vrut să aducă un omagiu soldatului român care s-a sacrificat pe câmpurile de luptă ale Celui De-Al Doilea Război Mondial (WWII, nume generic în literatura de specialitate, n.n.), liderii lumii de atunci prea puţin păsându-le de condiţiile de luptă ale combatanţilor din ambele tabere care erau priviţi drept „carne de tun pentru reglarea conturilor politice”. La manifestare a fost prezent şi Gabriel Cărăbuş, directorul Bibliotecii Bucovinei „I.G.Sbiera”, la rându-i istoric de profesie şi crez.

Un eveniment cultural dedicat memoriei celui care a fost şi va rămâne profesorul, poetul şi scriitorul Ion Cozmei s-a consumat recent la Biblioteca Bucovinei „I.G.Sbiera” în prezenţa directorului instituţiei, Gabriel Cărăbuş, totodată moderatorul manifestării.
Prin efortul unui prieten de suflet al celui plecat la cele veşnice s-a lansat o carte „Ultimii doi ani – Când viaţa ajunge o poveste” volum semnat de Constantin Hluşneac, el însuşi mărturisind celor prezenţi că i-a fost alături de Ion Cozmei, cel puţin în ultimii doi ani de viaţă.

Redactorul şef al cotidianului Crai nou, Liviu D. Clement, care a luat cuvântul în calitate de invitat, a subliniat că deşi numericeşte la manifestarea citată s-au aflat puţini dintre cei care l-au cunoscut îndeaproape pe Ion Cozmei, „mă bucură mult să ascult ecourile şi învăţămintele poetului Ion Cozmei. Ion Cozmei este un tezaur care trebuie scos la lumină”. Domnia sa, el însuşi membru al Societăţii Scriitorilor Bucovineni a spus că la ultima adunare a SSB-ului, conducerea forului literar reprezentată de Carmen Veronica Steiciuc a luat decizia ca spre sfârşitul acestei primăveri să debuteze Concursul Judeţean de Literatură pentru elevi „Ion Cozmei” Despre Constantin Hluşneac, L.D. Clement a vorbit ca despre un om care se impune, care domină în scris, o persoană foarte sensibilă, devotat celui care a fost Ion Cozmei. Despre Cenaclul Literar „Mihail Iordache” al SSB-ului pe care l-a condus mult timp Ion Cozmei, Liviu Clement a vorbit în termeni elogioşi, spunând că l-a avut ca dascăl universitar pe însuşi prof.univ.dr. Mihail Iordache de la care a avut multe de învăţat. Celălalt invitat al manifestării, scriitorul Dumitru Brădăţanu a spus: „Am venit cu foarte mult drag în această după amiază alături de voi, în nici un caz la un parastas al lui Ion Cozmei, ci pentru a vă vorbi despre frumuseţea acestui om care a fost Ion Cozmei. Am venit să îmbrăţişez un om în peisajul literelor sucevene, pe Constantin Hluşneac, care se mândreşte cu bucuria şi la bine, şi la rău. Scriitorii au privilegiul răsfăţului divin, că nu vor muri niciodată cuvintele, căci fiecare om îşi are crucea şi pocionogul lui în această viaţă. Când eram student la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, am fost în Aula instituţiei la o decernare de premii în filologie şi atunci l-am auzit strigat pe nimeni altul decât Ion Cozmei, despre care se pot scrie peste o mie de cărţi, inclusiv despre activitatea lui ca director al Casei de Cultură a Sindicatelor din Suceava. N-a murit Cozmei dacă noi prietenii lui ne-am adunat astăzi şi sigur că ne zâmbeşte de sus. Cărţile nu ţin de foame şi de sete, de moarte şi de viaţă.” Un alt prieten de-o viaţă al lui Cozmei, umoristul Constantin Horbovanu, astăzi unul dintre mentorii Clubului de Iniţiativă Literară (CIL), a vorbit despre activitatea lui Ion Cozmei în calitate de director al Casei de Cultură, despre celebrul Cenaclu Umoristic „Ridendo” înfiinţat cu mult înainte de 1989 şi care prin Ion Cozmei atrăgea epigramişti, umorişti, scriitori şi actori. „La Cenaclul „Ridendo” s-au perindat de-a lungul timpului nume precum Emil Ianuş, Ştefan Stroe, Mircea Motrici, Konstantyn Ungureanu Box.” – a spus Constantin Horbovanu care şi-a amintit cum Ion Cozmei l-a chemat într-o bună zi la o cafea cu inegalabilul actor Jean Constantin. Tot despre prietenia sinceră cu Ion Cozmei a vorbit semnatarul acestor rânduri în calitate de „cronicar” al Cenaclului „Mihai Iordache”, ca şi despre clasica emisiune de televiziune „Verba volant, scripta manent” (Vorbele zboară, cuvintele rămân), moderată de Ion Cozmei având săptămânal invitaţi din peisajul literelor sucevene. Au mai luat cuvântul epigramistul Emil Ianuş care şi-a încântat audienţa cu o epigramă dedicată lui Ion Cozmei, rebusistul Virgil Vârvăreanu şi artistul plastic Konstantyn Ungureanu Box. „Eu încă mai cred, după cuvintele antevorbitorilor mei de astăzi, că deşi plecat în eternitate, ecoul lui Ion Cozmei nu s-a stins şi este precum ecoul unui clopot ale cărui sunete se propagă mai departe şi mai departe.”- a spus Constantin Hluşneac. De fapt cartea pe care şi-a lansat-o, este o crestomaţie sau o culegere de texte din viaţa lui Ion Cozmei, autorul atrăgând atenţia că poetul Ion Cozmei avea în gând să mai scrie o carte „ETKAETERA”, motiv pentru care spre sfârşitul vieţii, i-a predat prietenului său de familie, Constantin Hluşneac toate manuscrisele pentru a-i continua opera, lucrarea de faţă fiind un început de drum ambiţios al autorului. Tot Constantin Hluşneac l-a lăsat pe Ion Cozmei să recite printr-o înregistrare audio păstrată. La manifestare a mai fost prezentă şi soţia poetului, Tania Cozmei. (ADRIAN POPOVICI)

O întrebare aparent banală, dar care oferă mai multe răspunsuri şi comportă din partea autorului mai multe explicaţii istorice sau istoriografice pentru a mă face înţeles mai uşor de către cititori. Departe de mine gândul de a vă preda un curs de istorie anglicană, ci doar de a vă oferi nişte răspunsuri la întrebarea din titlu.
În ultima vreme văd că tot mai mulţi politicieni români, indiferent din ce formaţiuni politice fac parte deplâng în mass – media faptul că Regatul Unit a părăsit conglomeratul multietnic al U.E. De ce oare a părăsit Marea Britanie Uniunea Europeană?

În primul rând dacă deschidem orice atlas geografic vedem că din acest punct de vedere Insulele Britanice nu fac parte din Europa. Iată ce spunea în secolul al XVIII-lea omul politic englez Sir John Bolinkgbroke, cu referire la izolaţionismul insular britanic: „Trebuie să ne reamintim mereu că suntem vecini, iar nu parte a continentului”. Cu milioane de ani în urmă, Insulele Britanice de azi se uneau geologic cu bătrânul continent, iar Fluviul Tamisa care traversează capitala britanică se vărsa în Fluviul Rin. Dacă studiem genetic profilul englezului vedem că în consistenţa lui se întrepătrund foarte bine închegate mai multe tipicuri rasiale care au evoluat în timp din celţi, britoni, romani, gali, angli, saxoni şi normanzi. Aceste neamuri ajunse pe Insulele Britanice cu două milenii în urmă au construit în sute de ani poporul englez şi a sa „insularitate” în gândire, în mentalul colectiv, într-un alt mod de a se raporta la realităţile cotidiene, de unde şi expresia de punctualitate englezească. Dacă Imperiul Roman se fragmentează sub loviturile barbarilor la începuturile Evului Mediu şi cultura europeană aproape că dispare acaparată cu totul de Biserica Romei şi neaccesibilă celor mulţi, în Albion, un rege enciclopedist, Alfred cel Mare îşi scrie Memoriile, traduce operele clasicilor romani pentru „cei mulţi” şi întemeiază primul sistem de legi interne, multe valabile şi azi. De la el datează, Cronica anglo-saxonă sau consemnarea în scris a faptelor regilor anglilor. Aceste fapte se întâmplau în anii 900! Iarăşi reamintesc politicienilor că Biserica Anglicană este cea mai veche biserică naţională şi Ortodoxă, deci nu Catolică, din Vestul Europei, cu Scaunul Arhiepiscopal la Canterbury, strămutat de la Kent. Prin urmare, această Biserică mereu nesupusă vreunui cuceritor vremelnic precum Papa de la Roma nu a fost fondată de popularul Henric al VIII-lea Tudor. Sub el, mai vechi conflicte dintre Roma şi Canterbury au răbufnit. Regele a murit „catolic” consolidând de fapt naţionalismul ortodox anglican. (Sic!) De la Wilhelm Cuceritorul, după Bătălia de la Hastings din octombrie 1066, pe tronul Angliei se succed o serie de regi străini de neam, veniţi din Normandia, o provincie a Franţei. Ei impun multă vreme, aproape 200 de ani, limba franceză, ceea ce stârneşte o mişcare naţională fără precedent manifestată prin cultură de maniera în care poporul englez va impune regelui să se dea pe brazdă, ultimii regi angevini fiind nevoiţi să vorbească englezeşte. Avantajul acestui compromis era că regele Angliei era şi suzeran în Normandia, Aquitania, Poitou şi Gasconia, de unde şi declanşarea unui conflict european numit Războiul Celor 100 de ani. Primul Parlament din Europa se naşte în Anglia sub domnia lui Eduard I-ul la 1252 cu două Camere: a Lorzilor, iniţial se numea a Baronilor şi a Comunelor sau a celor mulţi, de unde şi Common Law, adică prin popor hotărâm legile cum vor cei mulţi ca să putem conduce. Completăm că în urma Revoluţiei Engleze de la 1642, Coroana engleză devine prima monarhie din lume bazată pe principiul „Regele domneşte, dar nu guvernează. Parlamentul decide ce este bine pentru ţară”! La noi este invers, un neamţ domneşte!
În 1536, sub domnia lui Henric al VIII-lea, Ţara Galilor acceptă să fie parte componentă a Regatului, iar odată cu venirea pe tron a lui Iacob al I-iul Stuart, iniţial ca rege al Scoţiei sub numele de Iacob al VI-lea şi Scoţia se alipeşte Regatului de maniera în care, de la 1711, vorbim despre Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Sub domnia Elisabetei I, fiica lui Henric al VIII-lea, nu şi prima regină a Angliei cum iarăşi greşit se interpretează, se pune bazele Imperiului Britanic care va cuprinde la apogeul său peste 19% din suprafaţa globului şi care este singurul care supravieţuieşte şi azi prin sistemul dominioanelor: Imperiul Colonial Spaniol se prăbuşeşte la 1821, câţiva ani mai târziu cel portughez, ultimul care dispare fiind cel francez în anii 60 ai secolului trecut. Un premier foarte popular, Winston Churchill a spus că Regatul nu are nevoie de prietenia nici unui stat şi Brexit-ul ne-a arătat acest lucru. Când dinastia britanică de sorginte germană, Saxa – Coburg – Hessa a văzut că Germania Kaiserului Wilhelm al II-lea, care era şi şeful onorific al Armatelor Coloniale Britanice (atenţie!), a pornit malaxorul Marelui Război (1914-1918), ea s-a dezis de neamurile de sânge întorcându-le definitiv spatele şi reactivând un titlu britanic, Casa de Windsor, actuala familie domnitoare a Marii Britanii. Luându-mă cu scrisul şi gura pe dinainte, iarăşi am predat un mic curs proiecţie de istorie anglicană, rugându-i pe politicienii români ca înainte de a face afirmaţii gratuite să se mai documenteze şi de prin istorie. Acestea fiind zise dragi români, eu mă retrag să mai studiez ceva şi să stau la masa pascală.

Povestea blogului de istorie, cultura si spiritualitate deopotriva, adrianpopovici.eu, incepe acum exact zece ani intr-o zi de 28 aprilie 2007, cand autorul acestor randuri s-a gandit sa-si porteze sau sa-si mute toate articolele de istorie reunite pe platforma online de atitudine civica Altermedia Romania, pe propriul sau site.
Se pare ca am facut o alegere inspirata caci, la numai un an de la aderarea Romaniei la blocul comunitar al U.E., platforma Altermedia Romania a fost inchisa definitiv si toate postarile au fost sterse. Nu cunoastem motivele si nu este cazul sa intram in amanunte inutile. Beneficiind de un suport tehnic adecvat si pe masura am reusit sa-mi administrez propriul site cu minime cunostinte de utilizare a calculatorului, cunostinte dobandite inca din anii studentiei la Universitatea “Stefan cel Mare” din Suceava.

Daca la inceput, blogul reunea numai articole de istorie, dorindu-mi sa-l fac o revista electronica de specialitate, dupa vreo cinci ani de activitate online in care am avut colaborari media de exceptie precum cotidianul local Crai nou, Televiziunea Plus Tv si Radio As, la care adaugam fostul Cenaclu de Literatura “Mihail Iordache” al SSB si, desigur Clubul de Initiativa Literara (CIL), m-am gandit sa-l transform in ceva cultural per ansamblu, postand constant si alternativ, cronici literare, interviuri, recenzii de carte, articole despre scoala romaneasca si multe altele, toate fiind sincronizate perfect pe categorii ori pagini, platforma Word Press fiind foarte maleabila si accesibila atat initiatilor, cat si celor care vor dori sa detina un blog intr-un viitor apropiat, piata de domenii fiind liberalizata de ceva vreme in Romania si pentru persoane fizice, precum detinatorul acestui blog, cat si pentru persoane juridice. Mai multe despre proiectele care se regasesc pe acest site le puteti citi la sectiunile Despre mine si despre proiect. Deoarece am reusit ca in zece ani sa adun cititori si prieteni pe acest blog, sperand ca si in continuare sa ramana alaturi de mine, ei si altii care se vor adauga in timp, eu le multumesc tuturor pentru rabdarea asumata in a ma citi, promitandu-le pe viitor surprize istorice si culturale de exceptie, spunandu-le ca la radio: Sunt Adrian Popovici, ramaneti cu noi pe acest blog!

Dacă celebrului tablou al lui Da Vinci, „Cina cea de Taină”, adepţii teoriei conspiraţiei i-au atribuit simboluri ascunse de rit mason, ne întrebăm atunci, pe bună dreptate, ce descoperim cu adevărat privind tabloul „Căsătoria lui Arnolfini” (1434) semnat de marele Jan van Eyck? Să privim cu atenţie…
stâlpul patului nupţial din fundal este încrustat cu efigia Sfintei Margareta, ocrotitoarea mamelor, apoi portocalele de pe pervazul ferestrei simbolizând fertilitatea, căţeluşul, fidelitatea conjugală a soţilor Arnolfini. Însă un obiect nelipsit din casele noastre, oglinda, ne reţine în mod special atenţia în acest tablou de colecţie: la o privire atentă vedem că în ea se reflectă chipul lui van Eyck, dar şi al altui personaj misterios. Cine o fi oare? Poate că ştiinţa viitorului ni-l va revela într-o bună zi!

Despre conducătorul marii răscoale a sclavilor din Italia, Sparctacus (?-71 î.Hr.), originar din Tracia se ştie că a evadat din renumita şcoală de gladiatori din Capua împreună cu 70 de celţi şi traci, refugiindu-se ulterior pe vulcanicul Munte Vezuviu. Cariera sa războinică care a mobilizat o întreagă armată republicană romană se sfârşeşte în Lucania, pe râul Silarius, unde-şi va pierde şi viaţa pe câmpul de luptă, răpus de disciplinaţii legionari. Filmul „Spartacus” (1960), în care joacă celebrul Kirk Douglas în rolul principal, prezintă eronat sfârşitul lui Spartacus, el fiind crucificat în producţia cinematografică cu pricina.

Anunţată cu „surle şi trâmbiţe” pentru data de 22 aprilie a.c., în cele din urmă lansarea cărţii „Urletul sufletului” (Editura „Berg-2017) care poartă semnătura lui George Sauciuc, secretarul CIL, s-a consumat sâmbătă, 6 mai a.c., la Planetariul Observatorului Astronomic din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare”-Suceava, adunând prieteni cu „pasiunea pentru scris care ne uneşte”-
după cum a spus medicul Florentin Haidamac, unul dintre mentorii CIL şi totodată moderatorul manifestării desfăşurată sub egida Clubului de Iniţiativă Literară (CIL). „Eu, în calitate de moderator, preiau emoţiile autorului şi prietenia dintre mine şi George Sauciuc a început cu o poveste despre prietenie, concretizându-se prin manifestările iniţial „boeme” ale Clubului de Iniţiativă Literară.

Recomand cartea cu mare emoţie, ea zămislind emoţii”- a completat celor prezenţi sus numitul. „Sincer să fiu, nefiind critic literar, eu am scris pre-post faţa cărţii şi în subconştientul meu, gândindu-mă la Sagy (diminutivul lui George, n.n.), am făcut o combinaţie între frumosul cal arab (Akhal, n.n.) şi tenacele huţul. Pe mai sus semnatarul scriitor George Sagy Sauciuc l-am apreciat de la primele noastre întâlniri (la un asemenea pseudonim literar, aproape seniorial, eu aş adăuga „von Paltinu”…dar mă tem că zăbăucului de George o să-i chiar placă!) (…). George este un bidiviu liber, ignorând superb zăbala ruginită, frâul scurt al închinării în faţa proştilor care ne conduc şi ne vor conduce. Poate că George mi-e drag şi din pricină că alături –nu musai împreună, ci alături, repet (ca timp istoric, mintal) – cu alţi „frumoşi nebuni” ai târgului prăfuit numit cu nejustificat orgoliu „municipiul Suceava”- precum Dan T. Gurtesch (prezent la manifestare, n.n.) ori regretatul Mugur Geu – el nu oboseşte în a construi, „din cuţite şi pahare” (ok, m-aţi prins, fie…mai mult din pahare!) minunate catedrale virtuale de gânduri, proiecte, iniţiative, reviste, cenacluri, Capşe, etc.”-zis-a audienţei cu umoru-i caracteristic, scriitorul Cezar Straton. De la recenzentul cărţii, criticul literar Adina Ailoaie am aflat că „Urletul sufletului” este o carte bidimensională stilistic, Horror-SF, care îmbină „O nouă dimensiune a păcatului (planul supranatural-teroarea) şi banalul cotidian văzut prin prisma unei femei poliţiste. George este un personaj interesant ca şi scriitor şi am fost curioasă să văd cum scrie o persoană care atâta timp i-a corectat pe alţii la şedinţele de cenaclu CIL.” Tot despre carte şi autor s-a pronunţat făţiş şi profesorul Mircea Nanu Munteanu care a spus: „Cândva, la o zi de cenaclu, George a citit o schiţă a cărţii şi eu i-am zis direct că nu poate s-o publice…că se poate, dar nu credeam în proiectul lui, însă mai are multe lucrări nepublicate pe care să le publice.” Umoristul Constantin Horbovanu a citit o epigramă, pe marginea cărţii, evident: „Atenţie vă rog, la mine/De astăzi prin târg sau prin sat,/ Dacă-auziţi câte-un urlat…/ Să ştiţi de unde vine”. Autorul cărţii, George Sauciuc, redactorul deopotrivă şi al revistei „Gazeta SF” a mulţumit celor prezenţi, în speţă graficianului John Dobro care a realizat coperta, directorului Editurii „Berg”, Mihaela Sipos şi lui Sergiu Poenaru, directorul Tipografiei „Manifest”. George a subliniat audienţei că iniţial cartea a fost postată pe reţeaua de socializare Facebook ca un apel la o editură pentru a vedea lumina tiparului. „Textul suna aşa: „Caut o editură obscură, fără pretenţii”-a spus autorul, răspunsul venind prompt de la chiar directorul editurii, Mihaela Sipos. „Cartea se adresează în primul rând celor care au mintea odihnită, iar ca s-o parcurgi îţi trebuie ceva creier, deşi are doar 68 de pagini, de formatul unei cărţi de rugăciuni”-a mai adăugat autorul. La manifestare au mai fost prezenţi scriitorii Vlad Sibechi, Constantin Hluşneac-autorul unei recente cărţi despre regretatul poet Ion Cozmei şi Ioan Manole.

Un oarecare lord primar al Londrei, pe numele său Sir Richard Whittington, sărac lipit pământului, s-a îmbogăţit „peste noapte” amanetându-şi pisica domestică unui armator de vas, după cutumele vremii, când fiecare servitor trebuia să dea de bună voie un oarecare lucru cu suflare ori fără suflare şi după caz, Bunul Dumnezeu avea să-şi facă milă cu cineva.
Corabia acostă la ţărmul unui regat barbar, unde palatul prinţului era invadat de şoareci. Căpitanul vasului i-a dăruit pisica care a scăpat prinţul de şoareci, iar regele, bucuros foarte i-a oferit căpitanului armator pentru pisică de zece ori contravaloarea mărfii, iar Whittington se trezeşte deodată mare bogătaş…de fapt, adevărul e altul: Whittington a împrumutat regelui Angliei o sumă mare de bani şi numit staroste al Companiei „Etape” şi-a recuperat de zece ori banii din taxele vamale.

Este fatidicul an 1381, şi de parcă Ciuma Neagră nu ar fi fost îndeajuns să dea regatul peste cap, un alt flagel, al răzmeriţei întunecă din nou Albionul. De prin toată Anglia cete, cete de ţărani, veniră la Londra ca să-i ceară regelui copil pe atunci, Richard al II-lea dreaptă judecată şi respectarea hrisoavelor domneşti care aveau menirea de a-i proteja de baroni. În fruntea răsculaţilor se afla un individ dubios, un anume Wat Tyler. Două armate erau gata de înfruntare, deoarece primarul Londrei, fără acceptul regelui îl pocni în Numele Tatălui pe Tyler. Armatele se aliniară şi atunci Richard făcu un gest de pomină, adică îşi părăsi oamenii şi plecă de unul singur, spunându-le supuşilor săi regali: „Rămâneţi aici şi nimeni să nu mă urmeze!”, apoi, întorcând calul înspre rebeli, zise: „Nu aveţi alt comandant decât pe mine. Eu sunt regele vostru, fiţi pe pace!”. Răsculaţii, în linişte, fură conduşi de rege în afara porţilor londoneze.

În pofida vremii capricioase de afară şi anul acesta de Marele Praznic Împărătesc al Înălţării Domnului, joi, 25 mai a.c., credincioşii parohiei Bisericii „Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir”
din comuna Udeşti s-au adunat pentru a le aduce un pios omagiu acelora dintre neamurile lor care s-au jertfit pentru apărarea patriei străbune în cele două conflagraţii mondiale care au zguduit secolul trecut.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de preoţii slujitori Nicolae Fădur şi Adrian Bărghier care au subliniat celor prezenţi faptul că cele două sărbători, Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor, una bisericească şi cealaltă naţională se întrepătrund în mod armonios. Momentul solemn a fost acela în care o delegaţie a Primăriei comunei Udeşti în frunte cu primarul în exerciţiu, Hristea Ostrovan, viceprimarul, Mihai Pantiuc, împreună cu directorul coordonator al Şcolii gimnaziale „Acad. Haralambie Mihăescu” din localitate, prof. Marius Golea şi dir. adjunct prof. Victoriţa Cojocaru împreună cu trei subofiţeri ai Poliţiei Rurale din localitate au depus coroane de flori întru aducerea aminte a eroilor neamului românesc. A urmat apoi, în biserica parohială, un moment artistic susţinut de elevii claselor II-III de la şcoala amintită, coordonaţi de înv. Aneta Iacob care au recitat pe dinafară poezii patriotice din creaţiile unor vrednici fii ai satului: Eusebiu Camilar, Magda Isanoş, Constantin Ştefuriuc, Mircea Motrici şi desigur Liviu Popescu, un mai vechi colaborator al cotidianului nostru. Celălalt moment artistic a fost unul muzical patriotic interpretat de elevii cl. V-VII, coordonaţi de pr. prof. Adrian Bărghiar şi a cuprins: „Deşteaptă-te române”, „Treceţi batalioane române Carpaţii” şi altele asemenea. S-au pomenit apoi de către preoţii slujitori, eroii satului căzuţi la datorie fiecare după numele şi gradul lui. Dintre veterani a fost prezentă doar o văduvă de război, înv. Viorica Hogaş, în etate de 102 ani, care împreună cu fratele, fiica şi nepotul au venit să-l omagieze pe eroul Ioan Hogaş căzut la datorie la Cotul Donului, departe de casă.

Iniţiat în septembrie anul trecut la Cernăuţi, Cenaclul Transfrontalier „Maşina cu poeţi”, ediţia a VIII-a, a ajuns din nou la Suceava, duminică, 28 mai a.c., la Planetariul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, acolo unde oaspeţii din Bucovina de Nord, acad. Vasile Tărâţanu, Gheorghe Ungureanu, Gheorghe Bodnariuc şi Elena Nandriş s-au întâlnit cu o parte dintre membrii Clubului de Iniţiativă Literară (CIL)
la o nouă şedinţă literară de cenaclu, unde atât partea din Bucovina cealaltă, cât şi prietenii din CIL s-au produs prin creaţii literare şi muzicale deopotrivă.

„Un prieten bun de-al meu, italian, prezent azi în sală şi care cunoaşte realităţile de la noi îmi recomanda zilele trecute să urmăresc pe RAI 3 (Televiziunea italiană de stat, echivalentul TVR-ului, n.n.) un amplu documentar despre Bucovina, făcut de ei, de italieni şi care concura cu multe reportaje de succes realizate de BBC. Am rămas uimit de cât de bine era documentat şi realizat”- a spus celor prezenţi unul dintre moderatori, umoristul Constantin Horbovanu, adăugând: „Mă bucură că în sală se află câţiva prieteni noi ai CIL-ului şi ai cuvântului scris ori rostit, doamna Doina Cernica de la cotidianul „Crai nou”, Rozalia Motrici care mi-a returnat azi vizita pe care am făcut-o ieri la Udeşti în cadrul Festivalului de Literatură „Rezonanţe udeştene”, graficianul şi omul de televiziune Mihai Pînzaru PIM, Constantin Severin care a fost prezent încă de la prima ediţie a cenaclului nostru transfrontalier şi desigur secretarul Primăriei comunei Berchişeşti, el însuşi poet, Ştefan Chilariu.” Ceilalţi doi co-moderatori ai manifestării, lect.univ.dr. Gina Puică şi acad. Vasile Tărâţanu, iniţiatorii de facto ai Cenaclului Transfrontalier „Maşina cu poeţi”, i-au prezentat pe doi dintre invitaţii speciali ai acestei ediţii, conf.univ.dr. George Mahalu de la Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor din cadrul USV, cu secţiunea poezie-proză-muzică (interpretând la chitară acustică piese de Bob Dylan şi din creaţiile personale) şi Gheorghe Bodnariuc de la Cernăuţi care încă de pe băncile Facultăţii de Drept a cochetat cu literatura, în speţă poezie, graţie unui coleg de-al său, student la litere. Cernăuţeanul ne-a recitat din creaţiile sale, fiind încurajat de cei prezenţi, în special de Vasile Tărâţeanu să scoată şi o carte de poezie. Organizatorii au propus ca un invitat din Cernăuţi şi unul de la Suceava, pe rând să-şi prezinte noile creaţii, perindându-se la pupitru următorii: Ştefan Chilariu (poezie), Cristina Hermina Melinte (poezie-proză), Călin Dănilă de la „Academia Pământul Viu”-Fălticeni cu secţiunea proză, Graţiela Turţu (epigramă-proză scurtă), Constantin Horbovanu cu binecunoscutele-i catrene umoristice şi scriitorul Cezar Straton cu „Ecologia iubirii”. Referitor la amicul nostru Cezar Straton, facem sublinierea că atât prin ce a citit şi spus mai apoi, tragem printre rânduri o concluzie foarte bine mascată în iz literar: pădurea este aurul verde şi trebuie avut grijă de ea! Elena Nandriş, primăriţa comunei Mahala, o suburbie a Cernăuţiului, a interpretat solo, doina „Bucovina floare aleasă”, baladă cântată şi recent pe scena de la Berchişeşti împreună cu Ansamblul folcloric „Armonia”, piesa stârnind lacrimile celor prezenţi şi la Berchişeşti, şi la Planetariu, duminică. Academicianul Vasile Tărâţanu, a recitat din volumul său de versuri „Dinafară”, adică despre românii de dincolo, sâmbătă fiind şi ziua Diasporei româneşti de pretutindeni.
„Minutul de istorie” a fost susţinut de semnatarul acestor rânduri, cu tema „Biblia regelui Iacob I-un monument al literaturii universale care a unit definitiv regatul britanic”. La manifestare a fost prezent şi secretarul CIL, George Sauciuc cel care recent şi-a lansat cartea „Urletul sufletului” (Edit. „Berg”, 2017).
Următoarea întrunire a Cenaclului Transfrontalier „Maşina cu Poeţi”-CIL va avea loc la Cernăuţi în ultima decadă a lunii iunie, la o dată pe care o vom comunica curând.

Şi, din nou, sâmbătă, 3 iunie a.c., într-o splendidă zi de vară, membrii Clubului de Iniţiativă Literară (CIL) s-au reunit de astă dată pentru a sărbători cinci ani de când au apărut pe piaţa literelor. Manifestarea, ţinută la „Americanu”,
a beneficiat de prezenţa secretarului CIL, George Sauciuc, moderatorul dealtfel al programului, prof. Mircea Nanu Munteanu, umoristul Constantin Horbovanu, apoi Gia Andone, Eva Sorina Matei, Graţiela Ţurţu, Marius Balacon, Victor Ovidiu Rusu, Mona Luisa Grigore, Cristian Sfetcu şi Călin Dănilă de la „Academia Pământul Viu” , nu în ultimul rând, Cristina Hermina Melinte.

Dincolo de bucuria „revederii”, ca de obicei a urmat o şedinţă de cenaclu la care au citit din creaţiile lor câţiva dintre cei prezenţi sâmbătă: Gia Andone (poezie), Graţiela Ţurţu (poezie), Cristian Sfetcu (debut cenaclu la secţiunea poezie), Marius Balacon, Victor Ovidiu Rusu şi Călin Dănilă, ambii cu proză. Secţiunea „Minutul de istorie” i-a aparţinut semnatarului articolului de faţă care şi-a delectat ascultătorii cu opera lui Geoffrey Chaucher, „Povestirile din Canterbury”. De la George Sauciuc cei prezenţi au mai aflat că sâmbătă, 10 iunie a.c., cu începere de la ora 13.00, la Planetariul Universităţii „Ştefan cel Mare”-Suceava, va avea loc lansarea cărţii „Bucăţi din mine”, semnată de Mihai Verciuc şi prefaţată de deja bine cunoscuta autoare, Cristina Hermina Melinte.