Zi de bucurie duhovnicească şi pentru credincioşii ucraineni din Suceava care, miercuri 29 iunie a.c. s-au aflat cu mic, cu mare la Biserica cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”
din cadrul parohiei mixte misionar ortodoxă, arondată Protopopiatului Suceava I şi situată în cartierul sucevean Zamca.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de pr. paroh Mihai Maghiar, pr.Petru, secretarul Mitropolitului Bucovinei, Meletie de la Cernăuţi şi pr. Daniel Patraşuc de la Negostina. Despre activitatea misionară a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel în răspândirea Creştinismului a vorbit părintele Daniel Patraşuc. El s-a arătat indignat de faptul că mulţi copiii din ziua de azi nu au nume de botez creştineşti, ci de actori ori de fotbalişti, vina nefiind a lor ci a părinţilor trupeşti şi astfel, comparându-i pe Sfinţii Apostoli cu „Îngeri păzitori” ai creştinilor, vedem că mulţi elevi din ziua de azi, nu au pe Sfinţi ca „Îngeri păzitori”.
Sfântul Apostol Petru era pescar din Betsaida, la Marea Galileei, şi se chema Simon înainte de a se întâlni cu Domnul. Era frate cu Sfântul Apostol Andrei, „Cel întâi chemat” la slujirea credinţei. Era cel mai vârstnic dintre cei doisprezece Ucenici şi deseori vorbea în numele Apostolilor, rugând pe Învăţătorul să le tâlcuiască înţelesul tainelor credinţei. Era o fire înfocată, cinstită şi plină de rodire pentru Hristos, gata oricând la uitarea de sine. Cu toată dragostea pentru Iisus Hristos, nu şi-a putut învinge slăbiciunea, lepădându-se de trei ori de Domnul său, tocmai când Acesta era batjocorit şi purtat de la Ana la Caiafa. După Înălţarea la cer a Domnului şi după Pogorârea Duhului. Sfântul Apostol Petru a străbătut drumuri lungi şi grele, propovăduind Evanghelia în Iudeea, în Antiohia şi în Pont, în Galatia, în Capadocia şi în Bitinia, ajungând până la Roma. La anul 67, în ziua de 29 iunie, Sfântul Apostol Petru a îndurat moarte de mucenic, în vremea prigoanei dezlănţuite împotriva creştinilor de crudul împărat Nero (54-68). Pe colina Vaticanului vârstnicul Apostolilor a fost răstignit cu capul în jos, pecetluind cu sângele său credinţa şi dragostea lui faţă de Mântuitorul Hristos. Sfântul Apostol Pavel sau „Vasul cel Ales” a fost bărbat învăţat, fariseu şi rabin în religia evreilor, ucenic al lui Gamaliel şi cunoscător al întregii învăţături din vremea sa. Se numea Saul înainte de a veni la credinţă şi era de origine din Tarsul Ciliciei. Împuternicit de sinedriul din Ierusalim, Pavel a prigonit cumplit pe cei ce mărturiseau credinţa în Hristos şi propovăduiau Învierea Lui. Pe când călătorea spre cetatea Damascului, pentru a prinde pe creştinii de acolo, Saul a văzut pe Domnul, Care i S-a arătat în chip minunat, şi a crezut în El, lepădând rătăcirea în care trăise până atunci. Din clipa aceea, Saul s-a dovedit un neînfricat propovăduitor al credinţei creştine şi, sub noul nume de Pavel, a fost unul dintre cei mai mari Apostoli ai lui Hristos. El a dus Evanghelia, adică vestea cea bună a Domnului, printre popoarele păgâne, binevestind în multe locuri din Răsărit, trecând prin Grecia, la Atena, la Corint, în Asia Mică şi în Macedonia şi ajungând până la Roma. A scris celebrele epistole pauline ale Noului Testament. A murit în aceeaşi zi cu Petru, doar că a fost împuns cu suliţa pe drumul înspre portul Ostia, la gurile Tibrului (azi un site arheologic la doar 2 km. de aeroportul internaţional Fiumocino, n.n).
Părintele Maghiar a mulţumit tuturor celor prezenţi, subliniind că este o parohie misionară mixtă, care reuneşte deopotrivă credincioşi români şi ucraineni, slujbele fiind bilingve, iar prezenţa părintelui secretar al Mitropoliei de la Cernăuţi denotă unitatea şi buna convieţuire dintre bucovinenii de aici şi de dincolo. Părintele paroh doreşte să ridice şi un praznicar în cadrul parohiei, aşa cum am aflat. În oraşul Suceava există încă două parohii cu hramul Sfinţilor Apostoli „Petru şi Pavel”, una în cartierul Iţcani şi alta la zona limitrofă a oraşului, Sfântul Ilie Nou.

La Muzeul de Ştiinţele Naturii-Suceava, joi 30 iunie a.c., în prezenţa unui grup restrâns de prieteni şi apropiaţi ai autorului a avut loc lansarea celui de-al patrulea volum „Doi ani de continue dezamăgiri”, apărut anul acesta la Editura „Grup Muşatinii” şi care poartă semnătura lui Dragoş Danubianu,
fostul vicepreşedinte al CJ Suceava în perioada 1996-2004, actualmente comentator şi analist politic în media suceveană. Despre cartea în sine a vorbit cel care a prefaţat-o, nimeni altul decât prof.univ. dr. Aurel Buzincu, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu care a spus:

„Am oarece state de funcţiune în presă şi ştiu câte ceva dincolo de cititul presei, teoretic. În baza acestei experienţe dobândite am considerat că Dragoş Danubianu deţine în domeniu o maturitate pentru care s-ar cuveni să fie băgat în seamă în cercul nostru de cititori ai Sucevei, ai Bucovinei (…) pentru că are o experienţă în administraţie şi politică de maniera în care să-i dea credit în calitatea domniei sale de comentator şi analist politic. El a ajuns la un nivel prin forţa lui de a atrage atenţia de a rămâne în mintea celui care citeşte, fiind o autoritate într-un teritoriu în care, vorbim de Suceava, de Bucovina sunt destul de multe cărţi făcute de oameni care practică jurnalismul ca mod discursiv. Sigur, cărţile nu seamănă între ele. Dragoş Danubianu este o autoritate în judecata politică în ce priveşte expresivitatea, ştiinţa de a impune afirmaţia verbală sau scrisă în anii pe care i-a comentat în cărţile sale.” Aurel Buzincu şi-a exprimat speranţa ca, peste ani, comentariile lui Dragoş Danubianu regăsite în cărţile sale să fie „O istorie consemnată care va fi studiată pentru a se scrie altădată Istoria Sucevei” dar şi că: „Volumele lui Dragoş Danubianu pot fi citite şi ca o literatură de ficţiune, devenind cuceritor prind dezbatere, idei, mimare, dar şi pentru modul în care gândesc alţi cetăţeni, semeni ai noştri.” Despre celălalt coautor al cărţii, graficianul Ovidiu Ambrozie BOA a vorbit caricaturistul George Licurici care a trasat câteva coordonate despre prietenul său numindu-l „un riguros în grafică” şi urându-i pe viitor să aibă cât mai multe proiecte de asemenea anvergură. Postfaţatorul cărţii „Doi ani de continue dezamăgiri”, arh. Doru Ghiocel Olaş, nefiind prezent la eveniment din pricini obiective spunea la finalul cărţii: „În acest volum, tandemul Danubianu-BOA caută prin scris, şi respectiv desen, să ne explice unele deficienţe ale sistemului nostru social-administrativ şi politic. Explicaţiile prin două sau mai multe reprezentări, din punct de vedere estetic sună a pleonasm, dar în acest context- Danubianu scris şi BOA desenat-se completează armonios într-un duet de atitudine faţă de cei care ne conduc destinele. Reprezentările scrise şi desenate caută să deschidă ochii cetăţeanului de rând, naiv la greşelile ce le afectează existenţa.”. Pe analistul politic Dragoş Danubianu îl mai puteţi vedea ca invitat permanent la Emisiunea săptămânală „Între Plus şi Minus”, moderată de Robert Holman la postul local de televiziune „Plus Tv” şi la anumite matinale de la acelaşi post de televiziune.

Ultima şedinţă de cenaclu literar al Clubului de Iniţiativă Literară (CIL), stagiunea de vară, s-a consumat sâmbătă, 2 iulie a.c. la Planetariul Observatorului Astronomic din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” –Suceava, având pe ordinea de zi secţiunile poezie, proză, eseu şi „Minutul de istorie”, manifestare moderată de secretarul CIL, George Sauciuc.
La secţiunea „Proză” a citit Graţiela Turţu cu încercarea literară „Contemplare din tren” şi prof. Călin Dănilă, editorul revistei „Academia Pământul Viu” cu „Orchestra Pi”.

Cele două lucrări au fost „criticate” de invitatul, recenzentul şi lectorul de carte Adina Ailoaie, suceveancă naturalizată în Cluj. Prof. Mircea Nanu Munteanu, unul dintre fondatorii CIL a dat un citat din fostul premier al Marii Britanii, sir Winston Churchill pe marginea subiectului zilei BREXIT: “Dacă poţi să-ţi începi ziua fără o ceaşcă de cafea, să te bucuri de viaţă şi să nu iei în seamă durerile sau oboseala, să te abţii de la văicăreli şi să nu-i oboseşti pe cei din jur cu problemele tale, să mănânci în fiecare zi aceeaşi mâncare şi să fii recunoscător pentru asta, sa-l înţelegi pe omul drag, chiar şi atunci când el n-are timp pentru tine, sa nu iei în seamă învinuirile omului iubit, atunci când lucrurile nu merg chiar cum ai fi vrut tu, sa-ţi păstrezi calmul, atunci când eşti criticat, să te porţi la fel cu un prieten bogat ca şi cu unul sărac, să te descurci fără minciună sau înşelătorie, să-ţi controlezi stress-ul fără doctorii, să te relaxezi fără băutură, să adormi fără tablete, să spui sincer că n-ai idei preconcepute faţă de culoarea pielii cuiva, convingerile religioase, orientarea sexuală sau politică, asta înseamnă ca ai atins nivelul de dezvoltare al câinelui tău.” Tot de la prof. Călin Dănilă, preşedintele „Academiei Pământul Viu” am aflat şi despre apropiata Tabără SF „Asphar” care va avea loc la Rădăşeni în perioada 28-31 iulie a.c., unde criticul literar Adina Ailoaie va avea şi un Workshop tematic. Călin Dănila împreună cu Cristian Fetcu lucrează, cum am aflat sâmbătă, în comun, autor-coautor, la un volum de versuri inspirat din „terasa” cotidiană. „Minutul de istorie” a fost ţinut de semnatarul acestor rânduri cu tema şedinţei”Alexandre Dumas- tatăl (1802-1870) Viaţa şi Opera, prelegeri care respectă de ani buni tiparul unor unor emisiuni de succes marca BBC, diferind doar subiectele abordate. Următoarea stagiune CIL va avea loc în luna octombrie a acestui an, la o dată care va fi făcută publică.

Aşa cum v-am promis, revenim cu un reportaj mai amplu legat de Grupul Alcoolicilor Anonimi Speranţa din Suceava care anul acesta a împlinit 15 ani de existenţă. Evenimentul a fost marcat de o întâlnire amplă cu invitaţi din ţară şi Republica Moldova (aceştia din urmă sunt înfiinţaţi de 25 de ani, sucevenii fiind invitaţi şi ei la Chişinău în această vară, şi sărbătoresc inclusiv faptul că 2016 este primul an
în care ţin şedinţele în limba română şi nu în rusă). Au participat 105 persoane, membri ai asociaţiilor alcoolicilor anonimi cu tot cu familii.

După spusele lui Emil, unul dintre organizatori, au luat cuvântul cu toţii, atmosfera fiind deosebit de destinsă. Cum se poartă şi la nivel internaţional încă din 1947, la Convenţia sucevenilor au fost acordate şi medalii de abstinenţă fiind gratulaţi cu această distincţie Emil, pentru 9 ani de abstinenţă, Cătălin pentru 13 ani, Dana, pentru 1 an şi Cristian pentru… 24 de ore.

Alcoolismul este o boală

Tot cu prilejul Convenţiei Aniversare 15 ani a Grupului Alcoolicilor Anonimi „Speranţa” Suceava, asociaţie non profit fondată la Suceava pe 20 mai 2001, am aflat de la Constantin, preşedintele, câteva lucruri destul de interesante şi mai puţin ştiute despre alcoolism şi alcoolici. El ne-a declarat că:„Grupul Alcoolicilor Anonimi este în fapt o comunitate de bărbaţi şi de femei care-şi rezolvă problema consumului de alcool. (…). Alcoolicul este un om bolnav din cauza dependenţei de alcool, iar această boală, alcoolismul, seamănă puţin cu diabetul; e o comparaţie oarecum forţată şi asta deoarece prin consumul de alcool organismul se metabolizează ca la diabet, dar într-un alt mod. Este o boală pentru care nu există tratament medical în toată lumea noastră. Desigur, s-au experimentat variante medicamentoase de combatere alcoolismului, precum Antabusul, fabricat în Statele Unite ale Americii, însă care, scăpate de sub controlul medicului specialist, pot duce la situaţii periculoase pentru viaţă. Cunoaştem cazuri când soţia, la o petrecere, confundând beţia cu alcoolismul, i-a pus în băutură soţului Antabus şi a doua zi, individul a… trecut dincolo. Deci, dorind a face un bine, a făcut opusul. Pentru a combate alcoolismul se lucrează foarte mult pe plan psihologic, afectiv. Un psiholog bun îl poate convinge pe un alcoolic să nu mai bea, dar când acesta rămâne de unul singur, fără suport afectiv, cade din nou în alcoolism. Alcoolismul este o boală a negării… La un beţiv, cum zicem noi comun, acestuia nu i se rupe firul niciodată, consumă şi peste 400 ml, dar când vine vorba de a face ceva ce a promis se ţine de cuvânt. La alcoolici este invers. Alcoolicului îi este greu să recunoască acest lucru, îi creşte egoismul şi atunci când nu mai are putere vine la noi. O dezintoxicare îl repune fizic pe picioare, nu neapărat şi în plan psihic, are o neputinţă în faţa alcoolului. Întrebat fiind cum totuşi te poţi vindeca de alcoolism, Constantin a spus: „Prin terapia de grup de la noi, prin puterea grupului. Aici se consiliază, se fac discuţii. Sunt oameni care de 10-15 ani nu mai beau, redevenind ceea ce de fapt trebuie să fie: oameni normali. Când vine la noi, un alcoolic trebuie să-şi rezolve anumite resentimente pe care le-a avut cu lumea din jur, pentru ca la rându-i, vindecat, să-i ajute şi pe ceilalţi. Sunt paşi lungi de făcut. Alcoolismul se moşteneşte în proporţie de 90% şi se transmite din generaţie în generaţie, dar poate fi şi dobândit din diverse cauze sociale, în principal inhibiţia. Ca şi cancerul, alcoolismul face victime din toate clasele sociale. Alcoolismul nu se declanşează dintr-o dată, ci treptat. Cel mai bun tratament? Abstinenţa totală, bunăvoinţă, minte deschisă şi acceptarea din start a programului nostru. Pe plan mondial, Asociaţia Alcoolicilor Anonimi are 80 de ani de activitate, fiind înfiinţată peste Ocean. Noi, la Suceava, am plecat în 2001 cu cinci membri… Pe parcurs, am avut fluctuaţii, mulţi s-au vindecat, dintre cei vindecaţi, pe fondul unor boli asociate consumului de alcool, câţiva au plecat dintre noi spre o lume mai bună, iar astăzi suntem 26.”

Poveştile alcoolicilor anonimi

Vă reamintim că Grupul Alcoolicilor Anonimi din Suceava se întâlneşte de trei ori pe săptămână: luni, miercuri şi vineri. Ce însemnă, de fapt, aceste întâlniri? Fiecare dintre cei prezenţi îşi spune prenumele, îşi recunoaşte boala, spune de când a renunţat la alcool şi dacă a mai băut sau nu de la ultima întâlnire. De asemenea spune şi câte o poveste despre el. Vă dăm câteva exemple.

Constantin: „Voinţa îmi era anihilată de primul pahar”

Prima doză, la ora 6.30. Urmau cele „de întreţinere”, în timpul serviciului, astfel că până la amiază avea un litru de votcă băut. Spune că, şi în aceste condiţii, la slujbă a ţinut lucrurile sub control. În familie, însă, nu a reuşit. Soţia a plecat la unul dintre copii. Fiul lui este alcoolic, dar el nu-l poate ajuta pentru că tânărul refuză să accepte că are o problemă şi să discute despre asta. „Cei care spun că pot rezolva singuri se înşală. Nu poţi să faci nimic cu voinţa, este o boală pentru care ai nevoie de ajutor, dar alcoolicul nu înţelege că este bolnav. Voinţa îmi era anihilată de primul pahar”, afirmă el. După pensionare, un an nu a băut. A făcut o depresie şi trei luni nu a ieşit din casă decât pentru a-şi cumpăra de mâncare. A avut două tentative de sinucidere. A fost găsit de soţie, dus la spital şi salvat. A început să citească despre alcoolism şi, cu sprijinul unui medic psihiatru, în 2001 a înfiinţat grupul Alcoolicilor Anonimi la Suceava. În data de 22 mai a.c. a sărbătorit cu suc, împreună cu colegii din grup, 15 ani de abstinenţă. „Alcoolismul nu se vindecă niciodată. Sunt oameni care au recăzut după 40 de ani de abstinenţă. La grup ne povestim furiile, stările prin care trecem, intimităţi pe care nu le-am spus nimănui, niciodată. Suntem mai mult decât o familie, suntem prieteni. Ne întâlnim la grup de trei ori pe săptămână, iar duminica ieşim la o terasă, la o cafea. Nu e un test, trăim în societate. Şi noi nu spunem că n-o să mai bem niciodată. Azi nu beau. Mâine nu ştiu”, a spus Constantin.

Aurel: „Nu mă îmbătam în fiecare zi, dar înainte de culcare tot beam câteva pahare”

Aurel mărturiseşte că bea din fragedă tinereţe şi i-a plăcut efectul alcoolului asupra lui de prima dată; îi schimba complet starea emoţională. Şi-a ascuns consumul de toată lumea, n-a băut la slujbă, dar când ieşea „rupeam uşa la cârciumi”. Prietenii şi i-a selectat în funcţie de consumul de alcool. Pe cei neconsumatori i-a pierdut, nu i-a mai frecventat. „Nu mă îmbătam în fiecare zi, dar înainte de culcare tot beam câteva pahare. Familia mi-a forţat mâna să merg la dezalcoolizare. Patru internări am avut, dar după fiecare ieşire am băut. N-am înţeles că sunt bolnav. După a patra, am încercat să mă opresc şi am văzut că nu pot, că nu pot trăi fără alcool. N-am avut niciodată încredere în soluţii de tipul Alcoolicilor Anonimi, credeam că trebuie să fii religios ori să ai voinţă. Aici am văzut că nu trebuie să te lupţi cu alcoolul, nici să fii religios. Doar să accepţi că ai nevoie de ajutor şi să accepţi ajutorul. De când am venit aici nu am mai băut şi sunt 9 ani”, a povestit Aurel.

Emil: „De pe şantier veneam direct la AA. Am 9 ani de abstinenţă”

Emil şi-a văzut tatăl beat seară de seară. El s-a îmbătat prima dată la 8 ani. Prin căsătorie, a intrat tot într-o familie de băutori profesionişti. Moartea soţiei a jelit-o cu tata-socru, cu alcool din belşug. S-a recăsătorit, iar noul socru a fost pe acelaşi tipar. Emil bea acasă, bea pe şantier, în drumul de la şantier spre casă, permanent. A continuat să bea şi după ce soţia l-a ameninţat că divorţează. Şi după ce a jurat de câteva ori că nu mai bea, la biserică. După două internări fără efect, a venit la Alcoolicii Anonimi. „Din prima zi, am spus că aici e locul meu. N-am mai lipsit nicio zi. De pe şantier veneam direct la AA, indiferent că eram flămând, ud de ploaie. Am 9 ani de abstinenţă şi viaţa mi s-a schimbat radical în bine”, spune Emil.

Grupul Alcoolicilor Anonimi din Suceava poate fi contactat la adresa de e-mail speraasv@yahoo.com. Mai multe informaţii despre AA şi AA Suceava se găsesc pe pagina www.alcooliciianonimi.ro.

În loc de epilog

Iată şi câteva consideraţii legate de broşura intitulată „Convenţie aniversară – 15 ani de activitate a Grupului AA «Speranţa» de la suflet pentru suflet” ghid alcătuit de acele persoane „marginalizate” de către societatea românească pe ansamblu pentru că din varii motive au avut de-a face cu produsele comercializate pe piaţă numite generic „alcool” sau cum plastic se exprimă spaniolii „aqua del fuego” sau „Apa de foc”. Multe persoane creştin ortodoxe practicante judecă pe aproapele lor deoarece într-o anumită perioadă de rătăcire a vieţii a căzut în patima beţiei or cum la noi e uşor să judeci un om viciat, tu ca „neviciat”, deşi tu ca „neviciat” eşti mai periculos decât unul „viciat” am să aduc nişte argumente pe baza învăţăturilor sfintei noastre credinţe strămoşeşti stabilite de Sfinţii Părinţi ai Bisericii spre a vă lămuri asupra unor aspecte de care râd unii „ortodocşi”.

În general, beţia reprezintă o stare de spirit alterată, care se poate dobândi prin diferite mijloace. Alcoolul este doar una dintre multele cauze care pot produce râvnita senzaţie de beatitudine. Altfel spus, starea de beţie poate fi obţinută fără a consuma alcool. Nu am spus-o eu ci psihologii. În limbajul uzual există expresii de genul: „îmbătat de glorie”, „îmbătat de sine”. Sfânta Scriptură vorbeşte explicit despre această posibilitate: „Vai de cei ce se îmbată, dar nu de vin!” (Is. 29, 9) Şi Sfinţii Părinţi admit posibilitatea experimentării unor stări sufleteşti care sunt asemănătoare cu starea în care se află omul beat de alcool, fără a consuma alcool. Sf. Vasile cel Mare, ca un fin cunoscător al profunzimilor şi subţirimilor sufletului omenesc, exprimă aceasta într-un mod cât se poate de clar: „Mânia este o beţie a sufletului; îl face pe om fără de judecată, ca şi vinul. Tristeţea este, şi ea, o beţie, că tulbură mintea. Frica, când ia naştere fără motiv, este o altă beţie. (…) Şi, ca să spun pe scurt, fiecare din stările sufleteşti care tulbură mintea poate să fie numită, pe bună dreptate, beţie”. În continuare, dezvoltând această idee, Sf. Vasile cel Mare arată ce asemănări izbitoare există între beţia pricinuită de alcool şi diverse stări sufleteşti exaltate, de exemplu stările de mânie: „Gândeşte-te la omul mânios, cât de beat este de patimă! Nu mai este stăpân pe el însuşi; nu se mai cunoaşte pe el şi nici nu cunoaşte pe cei de faţă; ca într-o luptă de noapte, pune mâna pe tot ce apucă, se năpusteşte asupra tuturor, spune ce-i vine la gură; nu poate fi oprit; înjură, loveşte, ameninţă, se jură, strigă, plesneşte. Fugi de această beţie, dar nu primi nici beţia pricinuită de vin”. Desprindem concluzia, din exemplele de mai sus, că nu trebuie să ignorăm o realitate a societăţii de consum în ansamblu. Personal cred că ar trebui ca societatea românească să se gândească la modul în care să-i readapteze pe aceşti „anonimi” ai noştri, dacă cu adevărat non-viciaţii sunt creştini practicanţi ori nepracticanţi. Şi închei cu un expresiv citat din Sfântul Ioan Gură de Aur: „Este, acum, vremea să vă îndemn să vă întoarceţi nu numai de la obişnuita beţie, ci şi de la cea fără vin, căci aceasta este mult mai cumplită. Şi să nu vă mire ceea ce spun! Căci există şi beţie fără vin. Iar că există o astfel de beţie, ascultă-l pe proorocul, care zice: «Vai de cei ce se îmbată, însă nu cu vin» (Is. 29, 9).

Ce fel de beţie este aceasta, fără vin? Multă şi felurită! Căci şi mânia provoacă beţie, şi slava deşartă, şi ieşirea din minţi, şi fiecare din pierzătoarele patimi ce se nasc în noi, fiindcă produc în noi o oarecare beţie şi suficienţă şi ne întunecă gândul. Căci nimic altceva nu este beţia decât împrăştierea puterilor fireşti, şi rătăcirea gândurilor, şi pierderea înţelepciunii.(…) Iar slava deşartă şi ieşirea din minţi este altă beţie, mult mai cumplită decât beţia obişnuită. Căci cel robit de aceste patimi îşi pierde puterea de judecată asupra realităţii şi nu este mai întreg la minte decât nebunii”.

(urmarea din episodul precedent)

In prelegerea noastra anterioara am inceput sa abordam Palestina sub raport fizico-geografic, in mare, pentru o privire de ansamblu asupra regiunii in care s-au desfasurat evenimentele Nou Testamentare spre o deplina intelegere a lor.
Astazi, vom adauga la mozaicul nostru inca o piesa, elementele climatice care au modelat Palestina, fara de care nu putem avea o imagine completa asupra unui teritoriu destul de vast din Orientul Apropiat si Mijlociu.. Stiinta care studiaza, aprofundeaza si cerceteaza totalitatea fenomenelor care se produc in atmosfera terestra se numeste Meteorologie si termenul provine din limba greaca, insemnand Meteoros egal cazut din cer si Logos, Stiinta. Inca din zorile Umanitatii, oamenii au observat aceste fenomene si vrand nevrand s-au supus lor si si-au diversificat activitatile cotidiene pe baza “mersului” acestor fenomene fizico-chimice extrem de complexe in ansamblul lor si a observarii lor in manifestarea sub forma de precipitatii la suprafata solului: ploi, zapada, grindina, ceata, furtuni complexe si alte fenomene asociate. Un precursor al Meteorologiei ca stiinta a fost naturalistul roman Pliniu cel Tanar.

In anul 79 d.Hr. el urmarea cu mare ardoare, ferit de cataclism, eruptia Vulcanului Vezuviu, eruptie insotita si de fenomene meteo. In urma acestei convulsiuni telurice, doua metropole romane, Pompei si Herculane au fost aproape sterse de pe fata pamantului. Observatiile riguroase ale lui Pliniu au fost luate in serios de catre istoricul roman Tacit si multa vreme considerate fabulatii si ca atare ignorate de catre oamenii de stiinta, pana ce eruptia vulcanului St. Helen de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii din 13 mai 1980 au readus observatiile naturalistului roman in actualitate. Nu se inselase. Avea perfecta dreptate in anul 79. Azi, vulcanologii ni l-au readus pe Pliniu in actualitate pentru acuratetea descrierilor unei sau unor eruptii vulcanice. Dar, ce fenomene meteo poate genera o eruptie vulcanica? Cenusa vulcanica expulzata in atmosfera inalta poate genera patrunderea inegala a luminii solare spre suprafata terestra, de aici racirea accentuata a climei si alte fenomene asociate. In zilele noastre poate paraliza traficul aerian, asa cum s-a intamplat in 2010 dupa eruptia din Islanda si exemplele pot continua. Acum, sa revin la Palestina si sa vorbim despre elementele sale climatice foarte putin modificate din vremea Mantuitorului Hristos si pana azi. Ce este asadar clima?. Clima reprezintă dinamica tuturor fenomenelor meteorologice din atmosferă dintr-un anumit loc sau regiune de pe glob, într-un interval de timp foarte mare, spre deosebire de vreme care se referă la fenomenele meteorologice dintr-o perioadă de timp mai scurtă de la cateva ore la cateva saptamani. Asadar, sub raport climatic, Palestina Antica, ca dealtfel si statele care s-au format si au supravietuit pana astazi in Cornul Abundentei si o luan de la N la S, adica Siria, Iordania, Palestina, Israel apartin arealului climatic est-mediteraneean, cu veri secetoase si ierni ploioase. Dar sa vedem exact cum stau lucrurile in Tara Sfanta sau Israel. Climatul este mediteranean in Nord, cu acele veri secetoase de care va povesteam si ierni ploioase din noiembrie pana in aprilie. Zona costiera sau de litoral, are veri toride si umede, iernile fiind, de asemenea ploioase. In zonele colinare, verile sunt uscate dar moderate, ierni blande cu ploi si rar ninsori, de regula precipitatii mixte. In schimb pe Valea Iordanului, de la N la S, verile sunt fierbinti si uscate. Sudul are in schimb un climat arid. Per ansamblu, temperaturile medii anuale se situeaza intre 13 grade Celsius si 27 grade Celsius. Foarte putin aceste aspecte climatice s-au modificat din vremea lui Hristos si pana in prezent. Acum, daca v-am facut o imagine de ansambu asupra climei Tarii Sfinte, fara a avea pretentia de a va fi tinut un curs sau o prelegere de Meteorologie-Climatologie-Hidrologie care nu face obiectul acestui articol religios in esenta, sa vedem putin si despre flora si fauna acestor locuri cu incarcatura religioasa si simbolistica deosebita pe Mapamond. Voi apela la o alta ramura a disciplinelor geografice si anume Biogeografia. Biogeografia studiaza repartitia geografica a renului animal si vegetal pe Glob. Fauna Tarii Sfinte cuprinde in repertoriul sau biogeografic, hiene, sacali, lupi, antilope, cerbi, manguste si pasari migratoare. Actualmente, prin legile statului evreu sunt ocrotite vulturul patat si jderul de piatra.
Parte din fauna salbatica descrisa mai sus reprezenta si reprezinta un pericol pentru locuitorii zonei in general si pentru fermieri in special. In schimb cresterea animalelor domestice, cu precadere ovinele au adus si aduc inca o contributie economica deosebita locuitorilor si economiei Tarii Sfinte. (Va urma)

În perioada 28-31 iulie a.c. în localitatea Rădăşeni de lângă Fălticeni va avea loc cea de-a III-a ediţie consecutivă a Taberei SF „Asphar” care va cuprinde o suită de manifestări tematice după cum urmează: în prima zi se va dezbate „Literatura şi filmul SF-o alternativă de educaţie non-formală Pământul Viu” cu referinţe literare, mitice şi ştiinţifice susţinute de prof. Mircea Nanu Munteanu.
Tot în cadrul acestui atelier SF de literatură va conferenţia criticul literar şi recenzentul de carte Adina Ailoaie care le va vorbi celor prezenţi despre direcţia estetică actuală, analiză şi interpretare a textului în literatura SF.

Sesiunile deschise de scriere creativă vor fi moderate de scriitorul Cătălin Badea Gheracostea, redactor la „Observator Cultural” şi moderator la „Radio România Cultural”, un mai vechi prieten al sucevenilor, care va prezenta şi „Copacul cu poveşti sădit şi îngrijit de Constantin Urzică”. Prima zi va fi încununată de prelegeri despre „Introducere în istorie şi critică literară” şi proiecţii de filme SF. Ziua a doua va debuta cu tema, „Arta SF-un portal spre viitor” într-un dialog cu scriitorul Marian Coman. Va urma apoi „Despre literatură şi benzi desenate”, un atelier de modelaj artistic coordonat de prof. Călin Dănilă, preşedinte al Academiei „Pământul Viu”, o prezentare video interesantă cu tema „Building of tomorrow” realizată de arh. Constantin Lungu şi un atelier de desen „Zootopia”-animale fantastice imaginate şi desenate de participanţii la tabără şi o seară de teatru cu umbre, moderată de Alexandra Ceornei. Ziua se va încheia cu o proiecţie de filme SF. Ziua a treia va debuta cu „Lumea viitorului-versiuni posibile de la steam la cyber punk şi mai departe scriitorul”, prelegere susţinută de scriitorul Grigore Achim, iar „Despre publicarea în reviste electronice-avantaje, capcane, mize” le va conferenţia celor prezenţi George Sauciuc. O altă temă a zilei, „Elemente de redactare, formatare şi DTP pentru self publishing” va fi susţinută de Raluca Maxim şi Rareş Şandru. „Ce-ar fi dacă?” o întrebare axată pe discuţii libere între participanţii la tabără pe tema celor mai credibile sau posibile variante de viitor ale omenirii. Dezbateri pe temele „Jocuri video versus cultură” susţinute de profesorul John Caulea de la Colegiul Naţional „Nicu Gane” din Fălticeni şi două echipe de câtre trei elevi de la acelaşi colegiu şi „Umanitate, robotică şi tehnologie” prelegere ţinută de Mihai Cristian Fetcu, unul dintre organizatorii taberei. „Arhitectura viitorului între utopie şi realitate” va fi moderată de arh. Constantin Lungu. Despre condiţiile participării la Tabăra SF „Asphar” puteţi afla mai multe şi de la prof. Călin Dănilă de la Academia „Pământul Viu”, unul dintre organizatorii suitei de evenimente prezentate.

De numele său se leagă o întreagă teorie a conspiraţiei la nivel mondial, el, John D. Rockefeller (1839-1937), fiind întemeietorul de facto al gigantului petrolier global, Compania „Standard Oil”.
Pornind de jos, ca simplu asociat la o firmă de cereale a ajuns peste puţin timp să deţină o rafinărie în Ohio, dându-şi seama de viitorul aurului negru şi de modul cum acesta acţionează controlat asupra destinului omenirii. Deja, la 1879 compania sa controla peste 90% din capacitatea naţională a USA de rafinare, iar averea sa i se dubla peste noapte în buzunare.

Monopolul său la nivel de stat, precum mai târziu cel colectivist sovietic a nemulţumit concurenţa şi a determinat divizarea companiei în 34 de corporaţii, la 1911. Filantropia sa de baptist pios, înfiinţând celebra universitate americană care-i poartă numele, precum şi fundaţia omonimă pentru „binele omenirii” l-au iertat în faţa contemporanilor, donând pe parcursul vieţii nu mai puţin de 600 mil. de dolari, având şi de unde. Fiul său, Rockefeller Jr., i-a continuat opera filantropică cumpărând terenul pe care se înalţă azi falnică, la New York, clădirea din beton şi sticlă a Naţiunilor Unite. Întru aceeaşi vreme, la peste câţiva mii de kilometri spre Est, un fel de Mozart al românilor, cu al său chip şarmant de italian, Dinu Lipatti (1917-1950), îşi încânta auditoriul pe scenă, la pian, cu a sa suită simfonică din care extragem „Şătrarii” şi „Concertino în stil clasic”, ajungând pe drept cuvânt să fie recunoscute la nivel mondial, el însuşi fiind compozitor şi profesor de pian la conservatorul din Geneva. Piesele sale se interpretează şi azi pe marile scene ale lumii, însă unii dintre noi l-am uitat, fiind ignoranţi în materie de istorie muzicală.

E foarte puţin cunoscut în istorie dar, cu siguranţă l-a pus pe jar chiar pe regele Ludovic al XV-lea al Franţei, zis Cel Bun. Aflat în slujba Majestăţii Sale de peste Canal, amiralul George Rodney (1718-1792)
s-a afirmat de timpuriu în luptele navale contra francezilor, mai întâi la Capul Finisterre în 1747, apoi câţiva ani mai târziu a pus pe jar flota franceză în chiar oraşul lor portuar Le Havre, când aceasta se pregătea de o posibilă invazie a Angliei în Războiul Celor Şapte Ani. La 1782 desfiinţează definitiv aproape pretenţiile coloniale franceze în Caraibe când a sfârtecat eminamente corăbiile franceze în Bătălia de la Les Saintes ca un semn de rău augur pentru Casa de Bourbon.

Astfel al „nostru” amiral englez a intrat în istorie cu fruntea sus detronând pentru multă vreme supremaţia colonială a Franţei peste mări. Al său contemporan, deşi fanariot şi domnind nu mai puţin de un an calendaristic, Nicolae Caragea (1782-1783) s-a făcut remarcat în Ţara-i Românească printr-un şir de reforme cu iz iluminist, oarecum valabile şi azi precum portul ilegal de arme, albe ori negre. Şi, se pare, că pe vremea lui s-a introdus paşaportul pentru cei care intrau ori ieşeau din ţară, cu precădere pentru cei nemulţumiţi. Nu a uitat nici măsurile de igienă, el fiind un fel de precursor al Direcţiilor de Sănătate Publică, oamenii lui controlând conştiincioşi curăţenia din localurile publice şi private. A rămas în amintirea colectivă ca un domnitor reformator într-o epocă fanariotă în care Ţările Române cu greu răzbeau pe frontispiciul european.

Şi apropiindu-se fariseii şi saducheii şi ispitindu-L, I-au cerut să le arate semn din cer.
Iar El, răspunzând, le-a zis: Când se face seară, ziceţi: Mâine va fi timp frumos, pentru că e cerul roşu.
Iar dimineaţa ziceţi: Astăzi va fi furtună, pentru că cerul este roşu-posomorât. Făţarnicilor, faţa cerului ştiţi s-o judecaţi, dar semnele vremilor nu puteţi! –Matei, cap.XVI, vers. 1-3

Din citatul scripturistic nou testamentar de mai sus desprindem o concluzie: observatiile meteo contau foarte mult la vechii evrei si pare-se ca erau destul de riguroase in contextul epocii cand nu aveau tehnologia necesara de a decripta fenomenele meteo asa cum beneficiem noi astazi in contextul exploziei tehnologice. Astfel, in functie de aceste observatii meteo, evreii si alti locuitori ai Tarii Sfinte isi stabileau prioritatile, in functie de anotimp, la muncile agricole care hraneau si pe cel sarac, si pe cel bogat, si pe rob si pe slobod.
Prin urmare, dincolo de zidurile oraselor cetati, activitatile agricole se desfasurau ca si astazi, in zonele rurale. Ce cultivau vechii evrei?

Evident, un raspuns conform climei si anotimpurilor care se succedau in Tara Sfanta: graul, orzul, maslinul, vita de vie, inul si smochinul. Din grau si orz, faceau paine dospita si azima, din maslin celebrul ulei cu mai multe intrebuintari precum gatitul, balsamul, uleiul de candela, din vita de vie, vinul cel datator de viata si veselie, iar smochinul indulcea prin fructele sale viata oamenilor atunci ca si astazi. Produsele finite rezultate din practica agriculturii se regasesc si azi pe mesele noastre. Toti mancam o paine, toti folosim uleiul, toti degustam un vin si cu totii am simtit suavul gust al smochinelor. Dar pentru a ajunge sa consumam roadele campului trebuie sa vedem si cum le “dam viata”. La vechii evrei existau trei sezoane agricole suprapuse celor, climatic vorbind, trei anotimpuri, adica: insamantarea, strangerea recoltei si culegerea vitei de vie. Aceste etape sunt respectate de catre fermieri cu strictete si in ziua de azi, diferind doar tehnologiile mecanizate ale agriculturii. Insamantarea culturilor de grau, orz se facea in luna Tisri care, conform calendarului ebraic corespundea lunilor septembrie-octombrie, prelungindu-se pana in Marhesvan sau octombrie noiembrie. Atunci cadeau ploi abundente si calde, asemanatoare celor de la noi din luna mai benefice culturilor insamantate. Intr-o parabola de-a sa, Mantuitorul Hristos care a copilarit intr-un mediu rural si era la curent cu aspectele cotidiene agricole spunea: Adevărat, adevărat zic vouă că dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă. –Ioan, Cap. XII, vers.24. Umezeala din atmosfera data de ploile aduse de vanturile de Vest mediteraneene, combinate cu vantul desertic din Est sau Siroco faceau ca “bobul de grau” ca si alte culturi sa germineze. Desigur, nu vrem sa va plictisim cu “maruntisuri” agricole dar, sunt lucruri bune de stiut.De ce? Lumea lui Hristos era preponderent agrara. Mantuitorul Hristos se foloseste in parabolele sale de exemple concrete din activitatea agricola cotidiana. Astazi, fermierii au la dispozitie metode de a prezerva germinarea precum ingrasamintele chimice ori de a preintampina intruziunea “oamenilor rai” sau indivizii care vor sa le aduca un prejudiciu. Cum zice o vorba din strabuni, adica nu poate exista padure sanatoasa fara uscaturi, astfel si un ogor sau o tarina care rodeste este supusa unor factori externi precum zice cuvantul scripturistic: “Altă pildă le-a pus lor înainte, zicând: Asemenea este împărăţia cerurilor omului care a semănat sămânţă bună în ţarina sa.
Dar pe când oamenii dormeau, a venit vrăjmaşul lui, a semănat neghină printre grâu şi s-a dus.
Iar dacă a crescut paiul şi a făcut rod, atunci s-a arătat şi neghina.
Venind slugile stăpânului casei, i-au zis: Doamne, n-ai semănat tu, oare, sămânţă bună în ţarina ta? De unde dar are neghină?
Iar el le-a răspuns: Un om vrăjmaş a făcut aceasta. Slugile i-au zis: Voieşti deci să ne ducem şi s-o plivim?
El însă a zis: Nu, ca nu cumva, plivind neghina, să smulgeţi odată cu ea şi grâul.
Lăsaţi să crească împreună şi grâul şi neghina, până la seceriş, şi la vremea secerişului voi zice secerătorilor: Pliviţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul adunaţi-l în jitniţa mea.” (Matei XIII, vers.24-30) Prin urmare fermierul evreu avea de infruntat multe “ispite” pana sa-i rodeasca tarina si sa se bucure de recolta. Nu vom intra in prea multe amanunte pentru a nu plictisi cititorul, dandu-i doar cateva indicii in ceea ce priveste sezonul recoltei care incepea in luna Adar, corespondentul european al lunilor februarie-martie. Adeseori se prelungea, etapizat, in functie de culturi, pana in toamna.Un alt sezon agricol important era recoltatul vitei de vie si incepea in anotimpul Sivan, adica lunile mai-iunie. Profetul Vechiului Testament, Isaia ne relateaza, in cap. XVIII, vers. 5, modul in care se recoltau strugurii: “Caci inainte de cules, dupa ce florile s-au scuturat si mugurii s-au prefacut in ciorchini copti, vitele vor fi taiate cu cosoarele, ramurile vor fi luate, smulse vor fi.” In afara de cultivatul ogoarelor, taranii evrei se ocupau si cu cresterea animalelor, in speta ovine si bovine. Toate activitatile lor erau legate de supunerea neconditionata fata de Dumnezeu, Creatorul cerului si al Pamantului, al tuturor vazutelor si nevazutelor. Poporul evreu era singurul din bazinul mediteranean care credea in Dumnezeu si credinta lui era monoteista. Pe bazele acestei credinte se va naste mai tarziu o alta, mult mai complexa: cea prin care Dumnezeu L-a trimis in lume pe Fiul Sau Unul Nascut. Despre aceasta noua credinta va voi vorbi in episodul urmator.

La un secol de la intrarea Armatei Române în Marele Război, luni, 29 august a.c., la Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” a avut loc conferinţa tematică cu titlul: „Un secol de la intrarea României în Primul Război Mondial” susţinută de conf. univ. dr. Florin Pintescu de la Catedra de Istorie din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare”-Suceava.
După un moment de reculegere ţinut de cei prezenţi întru veşnica aducere aminte a celor aproape 1.000.000 de victime dintre români ale primei conflagraţii mondiale, directorul instituţiei, Gabriel Cărăbuş a dat cuvântul invitatului universitar:

„Sunt onorat să mă aflu în faţa dumneavoastră şi să spun, precum Gheorghe Brătianu, cu referire la intrarea României în Marele Război: „Este o revanşă a Geografiei asupra Istoriei”, noi fiind de partea bună a baricadei. Între 1916-1917, pierderile de partea noastră au fost de 560.000 morţi…, faţă de armatele germane care raportau un număr de 47.000 de răniţi. A fost un război al „giganţilor” lucruri abstracte gândite de elitişti, ţeluri de neînţeles pentru cei de rând: ”. Privind motivaţiile intrării României în Marele Război, conferenţiarul sucevean a amintit despre Tratatul secret încheiat între Vechiul Regat şi Puterile Centrale la 1883 ca şi de doleanţele românilor din Vechiul Regat, ei fiind revoltaţi de soarta confraţilor de peste munţi, adică din Transilvania. Universitarul sucevean a mai spus că:”La 13 august 1916 s-a semnat o Convenţie de Colaborare Militară cu Imperiul Ţarist, Franţa, Italia. Ataşatul militar al Regatului Unit, maiorul Cristopher Thompson, amantul Martei Bibescu spunea: „În Bucureştiul frivol şi zgomotos, prevăd premizele unei mari catastrofe militare” Frontul nostru era desfăşurat cel mai lung din Europa acoperind 1.600 km. adică din cele 25 de divizii revenindu-i fiecăreia 64 km. de front.” Armata Română nu era îndeajuns de bine pregătită pentru Marele Război: „Ca să vă faceţi o idee 1 divizie avea 4 regimente cu 2-6 mitraliere de regiment, faţă de o divizie germană care avea 324 mitraliere. La 17 august 1916 s-a încheiat o Convenţie de Cooperare Politică prin care se prevedea ca România să declare război Austro – Ungariei nu mai târziu de 29 august. Aceasta, în mare secret a avut loc la locuinţa particulară a lui Vintilă Brătianu, într-o toridă zi de vară cu ambasadorii Antantei acreditaţi la Bucureşti.” De la universitarul sucevean cei prezenţi au mai aflat că Austro-Ungaria ar fi cedat Bucovina României, o ofertă de nerefuzat. Cu cine ne-am confruntat în fapt, aflăm de la conf.univ.dr. Florin Pintescu: „Ruşii au ofertat, cu referire la Bucovina: „Sudul îl luaţi voi, însă nordul slav îl luăm noi.. Pregătirea Armatei Române era precară şi nu era întrutotul potrivită la izbucnirea Marelui Război (1914-1918). Astfel, la 1914 aveam 8.500 de ofiţeri, iar la 1916, 19.500 ofiţeri. La izbucnirea războiului germanii au trimis contra României 40 de divizii conduse de generalul Erich von Falkenhaym, plus Armata a IX-a Germană. Norocul nostru a fost la 1917 prin misiunea militară franceză a generalului Berthelot. „
Conferenţiarul sucevean a tras şi o concluzie: „În 1917 se stabilizează frontul prin intrarea în război a Statelor Unite ale Americii” şi „România a câştigat războiul sub raport psihologic, ostaşul fiind pregătit de învăţători şi profesori pentru ideea de reîntregire naţională încă de pe băncile şcolii. Astfel că dacă la 1916 Vechiul Regat avea suprafaţa de 137.000 km. pătraţi, după Războiul de Reîntregire, România Mare avea la 1919 295.000 km. pătraţi. Ce învăţăm din această lecţie? Anume că trebuie să ştim cu cine şi când facem alianţe.” Prezent la eveniment, dr. Mihai Ardeleanu a spus că bunicul său, Dumitru Ardeleanu a fost chemat la oaste pe 15 august 1916, la Flămânzi (Botoşani) de unde era de loc în timp ce-şi celebra ziua de naştere. A fost încadrat ca ofiţer de rezervă. A luptat la Ceres Dom (Dealul Cireşului, n.a.), undeva în Transilvania. Comandantul lui de pluton a fost tatăl lui Iacob Hozevitul. Dr. Mihai Ardeleanu, sub îndrumarea prof.univ. dr. Ion Agrigoroaie, a reuşit prin studii asidue de arhivă să redea cititorilor crâmpeie din memoriile de front ale bunicului său într-o carte care a văzut lumina tiparului în 2009 şi pe care distinsul medic sucevean a donat-o Bibliotecii „I.G. Sbiera” în prezenţa directorului instituţiei.

„Cine este prieten cu toata lumea, nu este prieten cu nimeni.”–Aristotel

„Nu e nimic mai imoral decât să pari om de treabă tocmai atunci când ești necinstit.”–Cicero

Harta politica a lumii inainte de Intruparea lui Hristos

Ca orice fiinta umana Mantuitorul Hristos S-a Nascut intr-o lume foarte complexa si cu o dinamica geopolitica aparte, o lume cu siguranta total diferita de a noastra si cu alte sisteme valorice de raportare la cotidianul individual si colectiv.
Desi o lume violenta per ansamblu, era atat de bine stratificata social, incat doar regimurile dictatoriale de la jumatatea secolului trecut au egalat-o piramidal de la varf la baza.

Ori, ca Sa-L intelegem pe Hristos, va trebui sa dau timpul inapoi cu mii de ani inainte de Intrupare ca sa observam cum o conceptie religioasa adanc inradacinata in mentalul poporului evreu, Monoteismul, a dus la desprinderea din Mozaism, a unei noi religii, Crestinismul. Dar ce este Monoteismul? Credinta intr-o singura divinitate care controleaza totul, care a creat o lume nevazuta si una vazuta, un zeu care este peste toti zeii, de unde mai tarziu se naste ideea de Dumnezeu. Aceasta conceptie teosofica profunda s-a nascut la poporul evreu si a fost perpetuata secole la randul pana in ziua de astazi. Este indeobste stiut faptul ca in Egipt, un faraon pe numele sau adevarat Amenhotep al IV-lea, casatorit cu frumoasa Nefertiti, a facut o prima reforma religioasa in istorie eliminand pentru o scurta perioada de timp panteonul politeist egiptean, cu credinta intr-un singur zeu, Aton, sau venerarea discului solar. Faraonul si-a schimbat numele in Akhenaton. Supusii sai au fost infuriati peste masura, mai ales casta preoteasca. Au dorit chiar sa-i stearga numele din istorie…Egiptologii sau specialistii care se ocupa cu studiul Egiptului Antic au emis ipoteza cum ca evreii cat au stat ca sclavi in Egipt au preluat cultul lui Amon sub o alta forma, credinta intr-un singur Dumnezeu sau Iahve. Nu suntem de acord cu aceasta opinie, desi ne inclinam in fata muncii asidue a egiptologilor pentru a scoate la lumina, de sub nisipurile fierbinti ale Saharei, urmele unei civilizatii multimilenare stravechi. Si totusi, parafrazandu-l pe istoricul religiilor Fritz Ridenour cu titlul cartii sale “De fapt, care este diferenta?”, ne adresam cu totii aceeasi framantatoare intrebare, reformuland-o? Care este diferenta dintre un Zeu si un Dumnezeu? Zeul este o persoana supranaturala, are un nume, lumea il vede, i se inchina, ii aduce jertfe, nu este inconjurat de mistere. Mai sus am dat exemplul discului solar Aton. Dar ce este Dumnezeu sau Cine este? Lucrurile se complica incercand sa dam o definitie. Dumnezeu nu este o persoana, nu are nume si aici ii apostrofez pe Martorii lui Iehova care L-au facut Zeu pe Dumnezeu, are in schimb atributii: Dumnezeu al Ostirilor sau Savaot, Adonai sau Stapanul si altele. Este asadar peste zei, iar manifestarile Sale de regula intrec capacitatea de intelegere limitata a fiintei umane si exemplele in Biblie sunt nenumarate. Conform Vechiului Testament, vedem inca din Cartea Facerea ca evreii aveau credinta monoteista intr-un singur Dumnezeu cu mult inainte de reforma religioasa a faraonului Amenhotep al IV-lea. Un anume Avram, probabil idolatru sau politeist este chemat de catre Dumnezeu din Ur-ul Caldeei (Mesopotamia de azi sau Irak) pentru a deveni Avraam sau tatal neamurilor. Din urmasii sai se perpetueaza biologic cele 12 triburi israelite care-si vor pune amprenta asupra istoriei incepand cu Exodul sau Iesirea din Egipt dupa o robie aspra de cateva secole. Sub conducerea lui Moise, in jurul anului 1250 i.Hr. evreii parasesc Egiptul pentru a se duce in Tara Fagaduintei promisa de Dumnezeu urmasilor lui Avraam. Este perioada numita a Colonizarii (1250-1020). Fiecare din cele 12 triburi isi ia partea sa teritoriala de mostenire din Canaan sau Tara Filistenilor si sunt condusi de judecatori pana la un punct cand, foarte probabil dintr-o mandrie nationala care-L supara pe Dumnezeu, evreii doresc sa se uneasca sub conducerea unui singur rege, asa dupa cum vazusera ei la popoarele din jur. Urmeaza Perioada regala (1020-721/586 i.Hr.) numita dupa unii excegeti si Perioada Independentei Evreiesti. As prefera prima denumire. Perioada regala inseamna de facto nasterea monarhiei teocratice, adica Dumnezeu isi conducea poporul printr-un Uns al sau, numit rege. Vechiul Regat al Israelului avea vecini hegemonici foarte puternici pe care Istoria nu i-a trecut cu vederea: Egiptul Faraonic, Assiria, Imperiul Babilonian. Aceste regate vor pune piedici vechiului Israel.
Regalitatea teocratica la vechii evrei se raporta la aceasta unica porunca: Porunca intaia este aceasta: “Eu sunt Domnul Dumnezeul tau, Care te-a scos din pamantul Egiptului si din casa robiei. Sa nu ai alti dumnezei afara de Mine!” (Ies. 20, 2-3). In episodul urmator vom vedea cum a evoluat Regatul Davidic si a sa idee Mesianica sau crezul mesianic al poporului ales dintre neamuri. Ramaneti cu noi!

Aura sa de veşnic aventurier amorez de veac XVIII răzbate şi azi citindu-i ale sale memorii cuprinse în cartea “Povestea vieţii mele” , autorul nefiind altul decât Giovanni Giacomo, marchiz de Casanova (1725-1798).
Scrise aşadar în franceză, deşi veneţian de neam, memoriile sale i-au inspirat pe unii autori romantici de veac XIX în ale lor savuroase romane, Casanova făcând o frescă a Epocii Luminii din vremea sa.

Omologul său transilvan, Samuel von Bruckenthal (1721-1803), un sas de obârşie şi care a ajuns guvernator al Marelui Principat al Transilvaniei (1774-1787), adică pe vremea siropoaselor aventuri ale lui Casanova, înnobilat de însăşi împărăteasa Maria Teresa cu titlul nobiliar de baron, era preocupat îndeobşte de, antichităţi, gravură, pictură şi numismatică, Palatul său din Sibiu devenind muzeu încă din timpul vieţii lui. Alcătuindu-şi testamentul cu un an înainte de a pleca dincolo, Samuel von Bruckenthal a lăsat cu limbă de moarte statului palatul şi întreaga sa colecţie, muzeul fiind deschis publicului de la 1817, fiind prima instituţie muzeistică din Sud-Estul continentului european şi de pe teritoriul patriei noastre, noi românii mândrindu-ne şi azi cu Muzeul Samuel von Bruckenthal

Un nou număr (nr.7-8/iulie-august 2016) al prestigioasei publicaţii literare „Bucovina Literară”, revistă editată la Suceava de Societatea Scriitorilor Bucovineni, a văzut recent lumina tiparului cuprinzând titluri diverse din lumea literară grupate pe secţiuni.
Din cuprins spicuim câteva titluri: la secţiunea Autograf, „Călcâiul” de Adrian Alui Gheorghe, „Aforisme” de Gheorghe Grigurcu cu „A vorbi despre modestia inteligenţei”.

În secţiunea „Poesis” semnează poeţii: Şerban Chelariu, Menachem M. Falek, Lucia Olaru-Nenati şi Gheorghe Vidican. La „Reflux” semnează Alexandru Ovidiu Vintilă, redactorul şef al publicaţiei, materialul „Radu Mareş. In memoriam”. Doi vechi colaboratori ai cotidianului „Crai nou” se regăsesc în paginile revistei: Nicolae Cîrlan-„O zodie luciferică: Anul 1956 în viaţa şi activitatea poetului Nicolae Labiş” şi Ion Filipciuc – „Un pribeag polon-Boguslaw Kuczynski”. Alte titluri le veţi putea citi răsfoind paginile revistei „Bucovina Literară”, publicaţie întemeiată la Cernăuţi în anul 1942, al cărei actual director este Carmen Veronica Steiciuc, preşedinta SSB. Numărul revistei este ilustrat cu reproduceri după lucrări ale artistului plastic Silviu Oravitzan.

(continuare din episodul precedent)

Recent am dat peste o alta teorie la fel de revolutionara ca si altele expuse, conform careia monarhia teocratica la vechii evrei a fost doar o creatie literara povestita si expusa succint in cartile Vechiului Testament, adica Judecatori, Regi si Cronici. Nimic mai neadevarat. Exista atatea dovezi istorice si arheologice care contesta cele spuse mai sus. Primul rege peste cele 12 triburi ale lui Israel a fost Saul, uns de catre profetul Samuel catre anul 1020 i.Hr. la cererea poporului.
Acest Saul nu era placut lui Dumnezeu, poate datorita ingamfarii sale, Dumnezeu alegandu-l pe David al lui Iesei, tot un razboinic caruia ii promite ca urmasii sai vor ocupa pe vecie tronul regatului si ca la plinirea vremii tot din neamul sau se va naste Mesia.

Promisiunea mesianica s-a transmis din generatie in generatie in sanul poporului ales, mai ales in vremurile de cumpana si incercare. Profetii aminteau tot timpul poporului de aceasta sfanta promisiune facuta nu de un om, ci de Insusi Dumnezeu.
Regele David sau Psalmistul isi stabileste capitala la Ierusalim. Domnia sa se situeaza intre 993-961 i.Hr.Sub domnia lui David vorbim despre un “imperiu israelit” desi termenul acesta nu exista in Biblie. Termenul in sine desemneaza o extindere teritoriala a Regatului Davidic, nemaintalnit pana atunci la evrei.
Pentru ca Dumnezeu l-a facut rege peste poporul sau ales dintre neamuri si avand liniste la toate fruntariile tarii dinspre miazazi si miazanoapte, David s-a gandit sa-i construiasca Domnului o Casa la Ierusalim, in orasul capitala. Nu a fost sa i se indeplineasca dorinta. David era un rege razboinic, la care adaugam ca a furat femeia unui general de-al sau si s-a instapanit “ilegal” pe casa acestuia. Acest lucru L-a maniat pe Dumnezeu. Fiul lui David, Solomon va ridica Templul, sfintit in anul 950 inainte de Era Crestina. Solomon a fost un rege foarte intelept, faima ducandu-i-se pana la marginile lumii de atunci. Dumnezeu l-a inzestrat cu toate calitatile, inclusiv i-a daruit multe bogatii. Templul era centrul vietii religioase la evrei. Era cea mai frumoasa constructie din Orientul Mijlociu si multi veneau sa se inchine, se pare ca si dintre neamuri. Cetatea lui David sau Ierusalimul devine inca de pe atunci un oras al pelerinilor. Spre sfarsitul domnniei, regele Solomon, sedus de femeile de alt neam care se inchinau altor zei, cade in apostazie, permitand culte straine de neamul lui Israel. Acest lucru va starni din nou o pedeapsa divina, de asta data concretizata in ruperea Regatului Davidic in doua, sub domnia urmasilor sai, adica intre anii 932-931 i.Hr. Regatul lui Iuda cu capitala la Ierusalim si Regatul lui Israel cu capitala la Samaria. In Cartea Regilor si cea a Cronicilor din Vechiul Tesatament avem lista completa a regilor din cele doua regate, precum si faptele lor din timpul cat au domnit. Cu exceptia lui Iosia, rege al lui Iuda care s-a intors catre Domnul si a lui Ezechia, regii israeliti din cele doua regate au cazut in idolatrie si in cele din urma Dumnezeu, maniat fiind, abate o pedeapsa crunta asupra poporului Sau neascultator: Exilul. Assirienii o putere a Orientului cuceresc Samaria la 721 i.Hr., Regatul Israel fiind desfintat ca stat, iar in 587 i.Hr. Imperiul Babilonian trece prin foc si sabie Ierusalimul sau Cetatea lui David, distrug templul, fura odoarele, iar poporul este dus in exil pe malurile Tigrului si Eufratului. Putinii ramasi au devenit oprimati ai noilor colonisti adusi in Israel si Iuda, fie de asirieni, fie de Babilonieni, Cetatea lui David fiind parasita si devenind o ruina jalnica, printre zidurile ei umbland animalele cele necurate dupa traditia iudaica: sacali, serpi si taratoare de toate felurile. Dumnezeu a pedepsit poporul ales dar nu l-a uitat ci doar l-a incercat. Insa Exilul babilonian nu a insemnat neaparat distrugerea Iudaismului in sine, ci dimpotriva renasterea sa. Pe malurile Tigrului si Eufratului se nasc doua institutii: Profetia si Sinagoga.Sunt Adrian Popovici si va astept in episodul urmator!

Chiar daca statul antic evreu isi inceteaza existenta ca monarhie teocratica ereditara, Iudaismul supravietuieste in exil, departe, pe malurile Tigrului si Eufratului. Vorbim de Perioada exilica cuprinsa intre anii 587-538 i.Hr. sau inainte de Intruparea Mantuitorului. Spuneam in episodul precedent ca in Exil se nasc doua institutii teocratice anume Sinagoga si Institutia profetica. Sinagoga avea rolul de a le reaminti in permanenta evreilor despre Slava Templului lui Solomon, despre Casa Domnului si foarte important de a perpetua cultul divin. Nu se oficiau jertfe sangeroase ca la Templu odinioara, insa credinta in Dumnezeu se transmitea oral prin intermediul rabinilor sau a invatatorilor de Lege, persoane foarte bine pregatite in Legile Vechiului Testament cuprinse in Deuteronom sau Levitic. Cel mai important profet al acestei perioade a Iezechiel. Profetiile sale mesianice ajunse pana la noi prin cartea vetero-testamentara care ii poarta numele preziceau iudeilor un viitor stralucit in care dusmanii Casei lui Iuda vor fi zdrobiti pe vecie. A profetit despre Fecioara Maria, despre Sfanta Cruce, despre Nasterea lui Hristos.

Aceste profetii per ansamblu aveau sa se adevereasca la plinirea vremii, adica cand lumea cea veche de dinainte de Intrupare era pregatita la vreme sau din vreme pentru Nasterea lui Hristos. Exilul babilonian sau captivitatea babilonica nu a durat decat patruzeci si opt de ani, insa evreilor li s-a parut o vesnicie fiind mereu cu gandul la Pamantul Fagaduintei, la Ierusalim, la Templul cel de odinioara, la mosii si stramosii lor care-si dormeau somnul cel de veci printre colinele Iudeii. Exilul avea sa se sfarseasca printr-o noua reorganizare geopolitica a Mesopotamiei si anume caderea Babilonului sub persi. Dumnezeu a permis acest lucru prin mana lui Cirus cel Mare care a cucerit puternicul Babilon la anul 539 i.Hr. Cu siguranta, pentru a fi pe placul supusilor sai din intreaga lume, Cirus a venit cu optiuni politice noi precum libertatea religioasa, de expresie si dezrobire. Soarele a rasarit din nou peste Casa Davidica. In anul 538 i.Hr., Cirus cel Mare imparat al persilor da un Edict prin care toti evreii se puteau intoarce in patria mama, la Ierusalim. Se pare ca Cirus credea in Dumnezeu sau cel putin intr-o putere supranaturala care l-a ajutat sa devina el insusi imparat peste Babilon. In orice caz a permis reconstructia Templului de la Ierusalim, Casa Domnului si implicit reconstructia Orasului lui David, lasat in paragina. Cirus cel Mare reorganizeaza imperiul dand posibilitatea fiecarui popor sa-si regaseasca identitatea nationala. Astfel intemeiaza satrapiile sau provincii supuse direct prin guvernatori, imparatului. Israelul nu face exceptie de la regula si unul dintre satrapi este Zorobabel.
Pentru o deplina lamurire a cititorilor nostri redam si textul Edictului lui Cirus, dupa cum spune Scriptura Vechiului Testament in Cartea I Ezdra: In anul întâi al domniei lui Cirus, regele Perşilor, ca să se împlinească cuvântul Domnului, cel grăit prin gura lui Ieremia, a deşteptat Domnul duhul lui Cirus, regele Perşilor şi acesta a poruncit să se facă ştiut în tot regatul său, prin grai şi prin scris, acestea:
“Aşa grăieşte Cirus, regele Perşilor: Toate regatele pământului mi le-a dat mie Domnul Dumnezeul cerului şi mi-a poruncit să-I fac locaş la Ierusalim în Iuda.
Aşadar, aceia dintre voi, din tot poporul Lui, care voiesc – fie cu ei Dumnezeul lor – să se ducă la Ierusalim în Iuda şi să zidească templul Domnului Dumnezeului lui Israel, a Acelui Dumnezeu Care este în Ierusalim;
Şi tot celui rămas în toate locurile, oriunde ar trăi, să-i ajute locuitorii locului aceluia cu argint şi cu aur şi cu altă avere şi cu vite, cu daruri de bună voie pentru templul lui Dumnezeu care este la Ierusalim”.
Atunci s-au ridicat căpeteniile seminţiilor lui Iuda şi ale lui Veniamin, şi preoţii şi leviţii şi toţi aceia cărora Dumnezeu le deşteptase duhul să se ducă să înalţe templul Domnului care este la Ierusalim.
Reconstructia Templului a avut multe piedici din partea strainilor colonizati in Tara Sfanta si care nu vedeau cu ochi buni renasterea Israelului. Aceste lucruri le putem afla citind pe indelete Cartile Ezdra si Neemia, atribuite celor doi carturari ai poporului ales. In anul 515 i.Hr. cel de-al Doilea Templu este sfintit si consacrat dar, nemaiavand slava si marirea celui dintai. In episodul urmator vom vedea cum evreii din nou au fost supusi incercarilor sub alte stapaniri straine.

(va urma)

Pe vremea sa era un fel de Stalin şi asta dacă ne imaginăm la dimensiunea epocii sale ar cam trebui să avem dreptate căci el, Ivan al IV-lea cel Groaznic (1530-1584), Ţar al Rusiei din 1547 a comis nu mai puţin de 3.000 de asasinate de-a lungul domniei, o cifră destul de mare. Deşi ortodox şi pravoslavnic prin credinţă avea un comportament destul de violent, ceva foarte firesc pe atunci.

Obişnuit de mic cu treburile politice, ajunge să cucerească mai târziu teritorii imense ce azi alcătuiesc deja Federaţia Rusă, Kazan, Astrahan şi Siberia. Cu şapte ţarine cum se obişnuia în epocă, Ivan îşi continuă politica şi pe plan intern instituind la 1564 aşa zisa „domnie a terorii” şi un „serviciu secret”, Opricinina, precursor al KGB-ului. Deşi a avut o domnie sângeroasă, istoria l-a iertat, ştiut fiind faptul că el a introdus în Rusia o invenţie remarcabilă a veacului său, tiparul şi a stabilit relaţii diplomatice la nivel de ambasadă cu multe state din Estul şi Vestul continentului european. Întru acea vreme în Ţara cea a Moldovei, domnea omologul său Despot Vodă (1561-1563) sau Ioan Iacob Heraclid cum i se spunea conform Cronicii. Era un fiu de marinar de pe Insula Creta dar, cu sprijinul Înaltei Porţi Otomane a ajuns la tronul Moldav şi nu degeaba deşi, grec de neam a dorit ca cetăţile Ciceu şi Cetatea de Baltă să revină de facto Moldovei Muşatine. Faptul că a încercat să pună stavilă moravurilor boiereşti, murind chiar de buzduganul lui Ştefan Tomşa, după cum citim în piesa „Despot Vodă” a marelui Alecsandri, îl face nemuritor în drama istorică românească.

La Planetariul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, duminică, 23 octombrie, s-a desfăşurat a doua întrunire a cenaclului transfrontalier „Maşina cu poeţi”, care cuprinde evenimente culturale lunare, iniţiate de Lectoratul de limbă română al USV la Cernăuţi, având ca parteneri în proiect Clubul de Iniţiativă Literară (CIL), gazdele de duminică, „Academia Pământul Viu” de la Fălticeni şi Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuţi, unde s-a desfăşurat prima întrunire, din septembrie a.c.

Lector. univ. dr. Gina Puică şi Constantin Horbovanu, moderatorul întâlnirii, au făcut cunoscut că „este prima întâlnire la Suceava, prima consumându-se la Cernăuţi pe data de 26 septembrie a.c. Aceste întruniri culturale sunt alternative, lunare, la Cernăuţi şi la Suceava”.

În cuvântul de bun venit, Constantin Horbovanu a spus: „Este o zi frumoasă şi însemnată, deoarece s-au adunat azi oameni valoroşi şi rari, pentru a ne aduce un strop de poezie pentru suflete şi pentru a uita de urâtul cotidian”. De la Gina Puică, lector de limba română în cadrul Universităţii „Yuri Fedkovyci” din Cernăuţi, cei prezenţi au mai aflat că „am reuşit să adunăm şi aici, şi la Cernăuţi figuri importante, adevărate constelaţii de poeţi şi artişti, rezultând un duplex cultural reuşit. De altfel, la Cernăuţi l-am avut în mijlocul nostru şi pe artistul plastic Constantin Severin, prezent şi acum în mijlocul nostru”. Acad. Vasile Tărâţeanu, preşedintele Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”, a trecut în revistă evoluţia activităţilor culturale din Cernăuţi, începând cu perioada interbelică, când Cernăuţiul se afla în cadrul României Mari, şi până în prezent. „Satul meu natal era pe vremuri jumătate în Vechiul Regat şi jumătate în Bucovina, apoi în anii 1940 a fost răstignit între două frontiere, cea a României şi cea a URSS. Despre o revigorare a vieţii culturale la Cernăuţi se poate vorbi odată cu anii ’60 ai veacului trecut. Amintim câteva nume mari precum Vasile Leviţchi, iniţiatorul unui cenaclu studenţesc, Ilie Motrescu, Ilie Zegrea, preşedintele scriitorilor din Cernăuţi, Vitalie Zâgrea ş.a. Avem Societatea pentru Cultura Română în Bucovina, ziare precum „Gazeta de Herţa”, „Plai românesc”, „Zorile Bucovinei” şi agenţia de ştiri „Bucpress” care are zilnic pe internet un număr destul de mare de accesări. Despre limba română, Mihai Eminescu spunea: «Nu noi suntem stăpânii ei, ci ea este stăpâna noastră». Poetul Vasile Tărâţeanu a recitat câteva dintre poemele sale de suflet, inclusiv unul dedicat băiatului său, trecut prematur la cele veşnice, poem care a impresionat audienţa. Al doilea invitat la pupitru a fost medicul Florentin Haidamac, unul dintre fondatorii CIL, care a publicat printre altele cărţile „Dispensarul SF”, „Adnana”, „Jack Vindecătorul” şi „Copiii din tren coboară la prima”. Multe dintre scrierile sale au ca sursă de inspiraţie activitatea sa medicală cotidiană, pe care o desfăşoară la Şerbăuţi. El a citit o proză scurtă din creaţia sa recentă, adăugând că „în momentul în care-ţi minţi cititorii, nu mai ai credibilitate în faţa lor”. Invitaţii de la Cernăuţi, Vasile Bâcu, redactorul-şef al „Gazetei de Herţa”, Gheorghe Şodrângă, Vitalie Zâgrea, Marin Gherman care şi-au încântat auditoriul cu epigrame şi poeme „de la români pentru români”. La rândul lor, cei din CIL au „defilat” la pupitru recitând din creaţiile lor: Călin Dănilă de la „Academia Pământul Viu” (proză), Marius Balacon (poezie), Cristina Hermina Melinte (proză şi poezie), George Mahalu (care are un volum de versuri dedicat lui Bob Dylan, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură din acest an) şi Ovidiu Donisă. Dintre participanţii la întrunire au mai recitat poetul Mihai Sultana Vicol (versuri), Carmen Antoaneta Marcean (fabulă). Acompaniamentul muzical, la pian, a fost oferit de prof. Ciprian Gagiu de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava. Nici moderatorul manifestării, Constantin Horbovanu, nu s-a lăsat mai prejos la capitolul epigrame umoristice.
Au mai participat primarul localităţii Berchişeşti, Violeta Ţăran, George Sauciuc, secretarul CIL.

O nouă seară muzical-poetică de excepţie s-a consumat miercuri, 2 noiembrie a.c. la Planetariul Universităţii „Ştefan cel Mare”-Suceava, manifestarea având ca titlu controversata problemă: „Bob Dylan-Nobel contra Nobel”.

Laureatul Premiului Nobel pentru literatură de anul acesta, care se va decerna sâmbătă, 10 decembrie a.c., la Stockholm de către Academia Regală a Suediei, este poetul şi cântăreţul american Bob Dylan.

Nominalizarea lui a stârnit aprige discuţii pro şi contra, mai ales în presa din România. Pe tema mai sus expusă, invitaţii serii: Florin Dan Prodan de la „Zidul de Hârtie” – iniţiatorul manifestării, actorul Bogdan Amurăriţei de la Teatrul Municipal „Matei Vişiniec”-Suceava, Constantin Horbovanu de la Clubul de Iniţiativă Literară (CIL), conf.univ.dr.ing George Mahalu de la Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor din cadrul USV, Ovidiu Rusu şi alţi invitaţi prezenţi în sală au pornit o dezbatere pertinentă, urmând firul vieţii muzicale şi poetice a lui Bob Dylan, pe marginea întrebării: de ce tocmai Bob Dylan? Actorul Bogdan Amurăriţei a recitat câteva poeme scrise de cantautorul american în traducerea lui Mircea Cărtărescu, el însuşi un nominalizat la Premiul Nobel, dar care a pierdut competiţia. Constantin Horbovanu a prezentat celor prezenţi o altă versiune în română a lui Bob Dylan, cartea „La mulţi ani, Bob Dylan” în traducerea lui Alexandru Andrieş, volum apărut în 1991, când Dylan împlinea 51 ani. Un împătimit al lui Bob Dylan, George Mahalu a oferit celor prezenţi un recital din Bob Dylan susţinut la chitară acustică, universitarul sucevean dedicându-şi dealtfel întreaga sa creaţie literară de versuri şi proză laureatului Premiului Nobel pentru Literatură de anul acesta. Un moment inedit al serii a fost oferit într-o autentică manieră actoricească de eleva Adela Şulea din cl. II-a de la Şcoala gimnazială nr. 11 „Miron Costin”-Suceava care a recitat, printre altele şi poemul „La Steaua” de Mihai Eminescu. Moderatorul seratei, cercetătorul ştiinţific Cezar Leşanu din cadrul planetariului sucevean, el însuşi un om al manifestărilor culturale, le-a făcut o surpriză celor prezenţi: proiecţia bolţii cereşti pe fundalul muzical „La Steaua” în interpretarea soliştilor Florin Bogardo şi Stela Enache. La manifestare au mai fost prezenţi George Sauciuc, secretarul CIL şi artistul plastic Konstantyn Ungureanu Box.

Din nou împreună, sâmbătă, 12 noiembrie a.c., membrii Clubului de Iniţiativă Literară s-au întâlnit la Planetariul Universităţii „Ştefan cel Mare” la sesiunea de toamnă-iarnă cu subiecte culturale inedite. Un film de patru minute, în regia lui Bianca Itu, intitulat „Memento mori” a fost capul de afiş al zilei.
Despre acesta a vorbit mai pe larg prof. Mircea Nanu-Munteanu, unul dintre actorii protagonişti în peliculă, el jucând rolul Demiurgului. „Când Bianca Itu a dat la actorie în Bucureşti, în toamna acestui an, i s-a propus să aleagă o temă pentru regie (…). A venit la Suceava şi a transpus în practică ceea ce vedeţi. Filmul tratează două realităţi din lumea de dincolo: raiul şi iadul. Un om care a făcut diverse lucruri în viaţă ajunge pe tărâmul celălalt şi vede chinurile „păcătoşilor”: oameni care aveau o lingură dar nu puteau să ajungă la bolul cu mâncare, lingura tot lungindu-se”- a spus profesorul.

Alţi protagonişti în film: George Sauciuc, personajul principal în rolul omului mustrat de conştiinţă, Cezar Adomniţei. O altă surpriză a şedinţei de cenaclu CIL a fost microrecitalul profund actoricesc al elevei de cl. a II-a Adela Şulea de la Şcoala gimnazială nr. 11 „Miron Costin”-Suceava, care a recitat spre încântarea audienţei, fără sufleor, poeme din creaţiile lui Mircea Motrici, Vasile Alecsandri şi Nicolae Labiş. De la tatăl copilei am înţeles că ea face cursuri de actorie în particular cu un profesor autorizat. La „Minutul de istorie”, semnatarul acestor rânduri a vorbit despre „Teatrul în Epoca Elisabetană-Anul 2016-Anul W. Shakespeare”. La secţiunile literare s-au produs: Gia Andone (poezie), Mircea Nanu Munteanu (proză), Marius Balacon (eseu politic), Călin Dănilă de la Academia „Pământul Viu” (proză), George Mahalu (proză SF) şi Graţiela Turţu (fabulă). Cum umorul nu putea lipsi, unul dintre moderatorii de sâmbătă, alături de secretarul CIL,George Sauciuc, umoristul Constantin Horbovanu a recitat din marele Constantin Tănase, cupletele cu tentă electorală valabile şi astăzi. Tot domnia sa a spus că CIL-ul se va interconecta şi cu alte manifestări culturale per ansamblu, membrii săi fiind deschişi spre domenii precum: pictură, teatru ori muzică. Sâmbătă, pe 19 noiembrie a.c. la Cernăuţi va avea loc Cenaclul transfrontalier „Maşina cu poeţi” după cum a comunicat celor prezenţi lect.univ.dr. Gina Puică. Au mai fost prezenţi scriitorul Tiberiu Ciubotari şi poetul Dan T. Gurtesch.

Dupa ce, in primavara anului 2005, am gandit o rubrica de Istorie Universala – Historia Universalis care a functionat doi ani pe blogul de atitudine civica Altermedia Romania si din 2007 pana in prezent este perena pe aceasta pagina a noastra de autor, m-am gandit si ne-am gandit sa implementam si alte proiecte istorice: o rubrica de paralelisme istorice in paginile cotidianului Crai nou din 2008, apoi interventia “Minutul de istorie” in cadrul intalnirilor de cenaclu derulate sub egida Clubului de Initiativa Literara (CIL).
Deoarece am dorit in permanenta sa-mi extind preocuparile istorice cotidiene, prin amabilitatea colegilor de la Radio As, am obtinut permisiunea de a avea o emisiune radiofonica cu titlul “Istoria altfel”. Emisiunea este o provocare inedita lansata pe calea undelor pentru a redescoperi ce s-a întâmplat prin lume de-a lungul timpului si va este prezentata de luni pana vineri de la 12.15 doar pe 89,9 FM de Adrian Popovici.