Cineva care oarecând va dori să viziteze cosmopolitul oraş Calcutta, acolo unde se intersectează religii şi idei din timpurile imemorabile ale omenirii Indiei, nu se va putea opri să nu admire o aripă creştină a unui templu hindus, numită Nirmal Hriday („Inima Sfântă”, acolo unde robi, bogaţi ori slobozi de lege îşi găsesc alinare în azilul fondat de Maica Teresa, pe numele ei de botez, complicat pronunţat Agnes Gonxha Bojaxhiu (1910-1997),
albaneză de etnie macedoneană, dar care a ştiut să înfrunte ispitele trecătoare-i acestei vieţi.

Destinul său matematic a fost precum ispititoarea Curbă a lui Gauss, când spre vârful piramidei, când spre baza acesteia, primind o „misiune divină” la 1946 când a decis să se ocupe de cei nevoiaşi ori bolnavi. Nobila misiune i-a reuşit, întemeind un azil de bătrâni, unul de copiii abandonaţi, apoi o colonie de leproşi şi un atelier de recalificare pentru şomeri. Vârful curbei lui Gauss a fost atins de Maica Teresa în 1950 când Vaticanul i-a dat dezlegarea să-şi întemeieze propriul ordin monastic, Ordinul Misionarelor de Caritate. Nu ştim să fi stopat vreun război ori conflict militar dar, în 1979, la Oslo i s-a înmânat Premiul Nobel pentru Pace, intrând astfel în istorie. Curba lui Gauss, aplicată Maicii Teresa, face dintr-un matematician român, universitar la Catedra de Matematici din Bucureşti, un poet de seamă în persoana lui Dan Barbilian (1895-1961), care se lansează în literatură cu pseudonimul de Ion Barbu. Îl cunoaştem ca literat care a exploatat în versuri mituri străvechi, universuri balcanice, în opere precum „Isarlîk”, „După melci” ori „Joc secund”. Opera sa academică pe tărâm matematic a deschis un nou front ştiinţific în abordări care se predau încă: „Curs de algebră axiomatică” sau „Grupuri cu operatori”, intrând în istorie ca un înainte mergător al informaticii.

Figura sa carismatică a rămas legendară, la fel ca şi a sa creaţie, temutul F.B.I. (Biroul Federal de Investigaţii), al cărui fondator şi director a fost din 1924 până la a sa moarte, el însuşi fiind John Edgar Hoover (1895-1972), omul care a pus pe fugă criminali notorii şi a intentat dosare penale fraţilor Kennedy, John F. Kennedy şi Robert (Bobby), scoţând la iveală corupţia celei mai puternice democraţii de pe planetă.
Criminalişti de înaltă clasă au fost şcoliţi la celebra Academie FBI, îmbunătăţindu-şi metodele de investigaţii în timp astfel încât, azi, mulţi dintre noi urmărim celebrul serial ştiinţific „Criminaliştii” („Forensics”) ori artisticul film „Criminal minds” (Minţi criminale”) cu Joey Mantegna prin care ni se relevă o parte din tainele meseriei de detectiv criminalist.

Cum nimeni nu este perfect, oricât de corect ar fi, Hoover a intrat în vizorul mass-mediei deoarece s-a opus făţiş faţă de activitatea de apărare a Drepturilor Omului, de peste Ocean, în Congres. Venit de peste Prut, probabil, după nume, cu origini italiene florentine, medicul român Grigore Alexandru Benetato (1905-1972) se stabili în capitala ţării, Bucureşti, ca academician şi universitar, el aplecându-se cu osârdie peste studierea sistemului nervos central în imunologie, perfecţionând tehnica zisă a „capului izolat” realizând numeroase experimente medicale de succes chiar şi azi. Foarte probabil că „urmaşii” lui Hoover şi-au însuşit şi ceva din cunoştinţele doctorului Benetato, perfecţionându-le la un alt nivel ştiinţific.

De curând, masivul Rarău a fost gazda celei de-a noua ediţii a stagiului de vară pe care sportivii conduşi de suceveanul Ovidiu Jelea îl fac anual în această locaţie. Ovidiu Jelea este campion naţional de karate în sistem WKF la ambele probe ale acestui sport, Kata şi Kumite, şi antrenorul unei echipe de copii care se află de ani buni în elita karate-ului din România,
cu un palmares de 50 de titluri de campion naţional şi 369 de medalii de aur câştigate în cei 6 ani de competiţii. Echipa lui reprezintă în concursuri Palatul Naţional al Copiilor, locaţie în care ei se antrenează.

Ovidiu Jelea este cunoscut cititorilor publicaţiei noastre, despre el am scris în mai multe rânduri, şi, recent, când am avut plăcerea să îi iau din nou un interviu.

– Ştiu că în fiecare an ai adăugat câte un element nou stagiului pe care îl organizezi, în afară de karate faceţi cursuri foto, cursuri video, acţiuni de ecologizare, antrenamente de escaladă sportivă şi alte activităţi în aer liber. A fost la fel şi anul acesta, aţi avut vreo activitate nouă în program?

– Anul acesta la lista activităţilor s-a adăugat un curs teoretic de condus defensiv pentru părinţi, un curs de comunicare pentru copii şi zboruri cu parapanta.

– Dacă cele două activităţi noi, cursul de condus pentru părinţi şi zborul cu parapanta, nu mă miră, pentru că ştiu că eşti instructor BMW şi că îţi plac sporturile care presupun aventură, ideea de a face un curs de comunicare într-un stagiu de karate mi se pare chiar originală, dar nu îi înţeleg exact scopul. Ce ai urmărit, pentru că ştiu că nu faci lucrurile la întâmplare sau doar ca să fie făcute?

– În perioada de două săptămâni în care eu am fost în Germania, sportivii mei, copii, s-au antrenat la sală sub îndrumarea altor copii, cei cu centuri maro care conduc grupa de performanţă şi au participat în două competiţii, dintre care una a fost Campionatul Naţional, organizaţi şi supravegheaţi de echipa de părinţi, reuşind din nou să se situeze în topul celor mai tari echipe din ţară. Aceea a fost prima etapă spre o reorganizare completă a echipei noastre, formată din părinţi şi sportivi, în vederea atingerii noilor obiective propuse. Acest stagiu, prin modul lui de organizare şi activităţile realizate, a fost a doua etapă.

– La ce te referi când spui „modul de organizare”?

– Până acum, la stagiu participau sportivii şi câţiva părinţi, care alegeau să îşi petreacă alături de copii câteva zile de concediu. Totul era organizat de mine, de la transportul cu trenul şi microbuzul, până la activităţile zilnice. Mesele, ordinea şi curăţenia erau asigurate de personalul locului în care ne cazam. Anul acesta, lucrurile au fost complet altfel. Am plecat din Bucureşti într-o caravană de zece maşini, încă patru venind separat de noi direct pe Rarău. Mesele au fost pregătite de părinţi, sub îndrumarea unui bucătar profesionist. Tot părinţii au făcut şi aprovizionarea, zilnic, în vârful muntelui, coordonatori fiind familia Gună, care a fost şi sponsorul evenimentului. Ordinea în cabană a fost în grija a câte 4 sportivi din grupa de performanţă, care ţineau şi antrenamentele de karate şi organizau toate activităţile. Singurele mele responsabilităţi au fost cele de trainer şi de coordonator. Am supravegheat ca totul să se desfăşoare cum trebuie şi am predat modulele care au fost apoi transmise, la rândul lor, de sportivii din grupa de performanţă.

– Sună ca şi cum ai forma o echipă de profesionişti.

– Echipa este deja formată, acesta a fost doar un experiment ca să vedem cum lucrăm în echipă. Imaginează-ţi un grup de peste 50 de oameni, mai mult de 30 dintre ei copii, unii sub 5 ani, oameni care bat 1.000 de km cu maşina ca să convieţuiască timp de o săptămână în vârful muntelui, fără niciun serviciu sau sprijin la dispoziţie. Familii care au locuit separat, pentru că mamele au fost cazate într-o locaţie şi taţii în alta, ei întâlnindu-se dimineaţa, ca să se ocupe împreună de lucrurile care trebuiau făcute. Imaginează-ţi copii de 12 ani asumându-şi responsabilitatea de a-i pregăti pe alţii de 5 ani pentru un examen la care eu nu aveam să fac niciun compromis, iar ei ştiau asta din anii anteriori. Dacă adulţii respectivi şi copiii implicaţi nu formau cu adevărat o echipă, totul se transforma, cu siguranţă, într-o experienţă negativă. Totul a funcţionat însă perfect, nu am avut nicio plângere, nici din partea părinţilor în ceea ce priveşte alţi părinţi ori copii, nici din partea copiilor.

– Cum s-au descurcat copiii-antrenori?

– A fost o surpriză extrem de plăcută şi vreau să menţionez că este cea mai mare satisfacţie a mea de când lucrez cu aceşti copii, infinit mai mare decât cea oferită de victoriile în concursuri. Poţi pregăti un sportiv să devină campion relativ repede şi uşor dacă ştii ce faci, dacă sportivul este talentat şi dedicat. Un titlu de campion nu garantează în schimb un om cu un caracter exemplar, poţi fi un sportiv bun având în acelaşi timp un caracter urât. Ceea ce au dovedit aceşti copii în acest stagiu se numeşte caracter, acesta a fost examenul lor, un examen pe care îl pică de foarte multe ori şi adulţii. Sunt mândru că am avut şi eu o contribuţie la formarea lor şi faptul că ei şi părinţii lor au ales să fie alături de mine în aceşti ani este pentru mine o garanţie a faptului că fac bine ceea ce fac şi în acelaşi timp cea mai mare recompensă.

– Părinţii ce părere au despre acest eveniment inedit?

– Una dintre tehnicile pe care le folosim permanent în echipă este utilizarea feedback-ului, aşa că am să îţi răspund cu feedback-ul oferit de unul dintre părinţii participanţi, Dana Doljan. Răspunsurile celorlalţi părinţi, cărora le mulţumesc pe această cale, au avut aceeaşi linie:

„Stagiul de anul acesta a fost mai degrabă o ieşire la munte cu prietenii. Copiii mari au învăţat să aibă răbdare cu cei mici, iar cei mici au învăţat să înveţe de la cei mari. Au avut parte de o experienţă aparte prin cursurile de comunicare, prin dezvoltarea abilităţilor de exprimare liberă, în faţa publicului. Consider că acest curs este benefic, cu atât mai mult cu cât în şcoli nu se mai pune accent pe dezvoltarea vorbirii sau pe discuţii interactive. De asemenea, îi ajută să gândească şi nu doar să execute, dar şi să înveţe să fie organizaţi şi punctuali în activităţi. Modul în care au fost responsabilizaţi zilnic, pe echipe conduse de «Day Manager», care stabilea programul şi îl prezenta dimineaţa, făcea să pară totul mult mai uşor, ca şi cum toţi ar fi contribuit la planificarea activităţilor. Şi aici cred că a fost un mod de abordare mai bun faţă de anii precedenţi, când antrenamentele erau impuse, interminabile, epuizante, pentru că totul era «aşa cum vrea sensei» şi ei nu aveau nimic de spus.

Ca în fiecare an au avut parte de excursii şi, dat fiind faptul că părinţii au fost în număr mai mare decât în alte dăţi, s-au putut face deplasările cu toată trupa.

Distracţia, petrecerea şi concursul de dans au fost nelipsite şi chiar foarte apreciate aş spune, având în vedere că cea mai mare parte a copiilor s-a dus la culcare la răsăritul soarelui.

Prin faptul că am fost nevoiţi să ne autogospodărim, s-au creat legături între părinţi care au creat o echipă (şi ce echipă!!!). O altă idee grozavă, care a făcut diferenţa între stagiile trecute şi cel de acum, a fost cea cu angajarea unui bucătar (adică a unui maestru culinar – s-a dus orice dietă în săptămâna asta).

Bonusul pentru părinţi a fost cursul de driving, prezentat impecabil, în care ne-am reamintit lucruri demult uitate sau că gesturi pe care le faci în mod automat la urcarea în maşină au o ordine clară, constatată şi predată de specialişti. Un alt bonus pentru părinţi, dar de care au profitat şi unii copii, a fost zborul cu parapanta, experienţă care i-a încântat pe toţi.

Per total, a fost un stagiu complex, cu experienţe noi, frumoase şi utile, care ar trebui repetat. Dar trebuie gândit pe mai multe zile, o săptămână nu este de ajuns.”

– Să înţeleg că anul viitor vei sta în Suceava mai mult de o săptămână?

– Cu siguranţă!

Sâmbătă, 19 septembrie a.c., în ce-a de-a doua zi a Conferinţei Naţionale de Ficţiune Speculativă şi Viitorologie-Romcon 2015, cu tema „Teroarea şi Terorismul în Ficţiunea Speculativă”,
la Biblioteca Universităţii „Ştefan cel Mare”-Suceava a avut loc o triplă lansare de carte, vorbind despre „Sfârşitul inocenţei”, de Cristian Vicol, prezentată de Lucian Vasile Szabo, în lipsa autorului, „Oraşul” de Alex Marinescu şi, bineînţeles, antologia Clubului de Iniţiativă Literară (CIL), „Moştenitorii” (Edit. „Cygnus”-2015), manifestare moderată de secretarul CIL, George Sauciuc, care a dat pe rând cuvântul invitaţilor. De ce o nouă antologie literară CIL?

La această întrebare a răspuns celor prezenţi Florentin Haidamac, unul dintre mentorii CIL: „Prin activităţile Clubului de Iniţiativă Literară, noi am dat o şansă tinerilor care vin din urmă, o şansă care vine ca o alternativă la tentaţiile negative care se regăsesc azi în jur şi care, din păcate sunt propagate prin mass-media, o parte. Şansa lor suntem noi. Noi CIL-ul credem în ei. Şi dumneavoastră cei prezenţi astăzi, aici, aţi fost cândva ca ei, şi un cuvânt sau o părere de-a dumneavoastră îi poate ridica sau îi poate coborî, la un moment dat. Noi vrem să evităm, pe cât e cu putinţă, această ruptură dintre noi şi tineri. Antologia „Moştenitorii” cuprinde texte semnate de Gia Andone, Ioana Cărare, Narcis Ciubotaru, Teofana Damian, Roxana Gavriluţ, Bianca Alexandra Horbovanu şi Ema Turcu. Aceştia s-au afirmat la acţiunele CIL-ului sau în tabăra sci-fi Ashpar organizată de Academia de Aventură Pământul Viu”
Despre „Sfârşitul inocenţei” de Cristian Vicol, Lucian Vasile Szabo a spus că: „Este un volum echilibrat care trece prin registre diferite, acţiune realistă, texte SF, diferind între ele. „Iluzia magicianului” este o nuvelă axată pe drama Primului Război Mondial care, ca număr de victime, militare şi civile (16 mil., n.a.) le-a depăşit pe cele din Ce-a De-A Conflagraţie Mondială”. Autorul reacţionează la dramele celorlalţi prin scrierile sale, scoţând emoţii la iveală prin interacţiunea personajelor.” Despre cartea lui Alex Marinescu, „Oraşul”, a vorbit scriitorul George Ceauşu, de la Lider Club UNESCO Quasar din Iaşi şi autorul, Alex Marinescu, prezent la manifestare.

Într-un oraş trist, rece şi gri, într-o friguroasă zi de decembrie 1970, la Varşovia, fostul primar al Berlinului de Vest (1957-1966), Willy Brandt (1913-1992) pe numele său adevărat Herbert Ernst Karl Frahm, îngenunchea în faţa unui monument comemorativ la fel de trist şi rece care amintea de gheotourile naziste dintr-o vreme nu prea îndepărtată, atunci. Brandt era cancelar al RFG-ului la acea vreme şi a deţinut funcţia supremă până în 1974, ales fiind cu numai un an înainte de vizita la Varşovia, care se desprinde dintr-o amintire foto-alb negru în cele mai sus spuse.

Destinul l-a hărăzit politician încă de pe vremea când era edil şef, el opunându-se vehement ridicării Zidului „ruşinii” (1961-1989) care demarca cele două Germanii, la 1961 dar, odată ales cancelar a dus o politică de deschidere faţă de Lagărul Socialist, în ceea ce definim azi ca „Ostpolitik”, încheind chiar un pact de neagresiune cu URSS-ul, benefic şi Poloniei şi RDG-ului, vecinii de la Est. Eforturile sale i-au fost răsplătite cu un meritoriu Premiu Nobel pentru Pace atribuindu-i-se la 1971 dar, al nostru cancelar a trebuit să demisioneze în 1974, după ce s-a aflat că unul dintre consilierii săi de încredere spiona pentru STASI, Poliţia Secretă a Berlinului de Est. Tot el a intrat pe uşa cea din faţă a istoriei atunci când prin Comisia Brandt (1977-1989) a recomandat cu succes o alianţă economică între G-urile Emisferei Nordice şi ţările în curs de dezvoltare din antipodica Emisferă Australă. La noi, cineva se ocupa pe atunci de o altă viziune asupra istoriei transilvane, el însuşi ardelean get beget, academicianul David Prodan (1901-1992), universitarul de la Babeş Bolyai, specialist de renume internaţional întru istoria Perioadei Moderne ardelene, prin lucrări de referinţă precum „Răscoala lui Horea în comitatele Cluj şi Turda”, „Supllex Libellus Valachorum” ori „Iobăgia în Transilvania”, lucrări de referinţă chiar şi astăzi, când cu perdea mai poţi vorbi făţiş de acele trecute vremi transilvane.

Motto:
Orice lucru pe care îl faci în viaţă va fi nesemnificativ, dar este foarte important să îl faci. Deoarece nimeni nu îl va mai face – Mahatma Gandhi

Principala competiţie este intre ceea ce ai făcut şi ceea ce eşti capabil să faci.– Geoffrey Gaberino

Întotdeauna să visezi şi să împuşti mai sus decât crezi tu că poţi.
Nu te obosi să faci lucrurile un pic mai bine decât contemporanii sau predecesorii tăi. Încearcă să te autodepăşeşti–William Faulkner

Prefaţă
Născut în fosta capitală moldavă Suceava, locul unde armenii s-au sălăşluit, părăsindu-şi ţara lor străveche din Caucaz, vitregiţi de valurile istoriei, cu mai bine de o mie de ani în urmă, găsind înţelegere şi preţuire, deopotrivă, din partea vrednicului de pomenire domnitor Alexandru cel Bun, la 1401, prin întemeierea primei episcopii armene chiar în târgul Sucevei şi a două mânăstiri, singurele din Europa, Mănăstirea cu aspect de fortăreaţă „Zamca” şi binecunoscuta „Hagigadar”, istoricul şi publicistul Adrian Ioan Popovici, pe care l-am avut student la zi în cadrul facultăţii noastre, ne oferă plăcuta surpriză, peste ani, să se aplece cu osârdie asupra istoriei poporului armean, prin această lucrare de referinţă a domniei sale cu titlul „Neamul lui Haik”, despre care fiecare dintre noi posedă câteva cunoştinţe dar, zicem noi, nu îndeajuns de cimentate şi structurate, de maniera în care să înţelegem cine sunt armenii de fapt, de unde vin, care este ţara lor, cine sunt aceşti oameni minunaţi care au convieţuit şi convieţuiesc într-o simbioză perfectă cu poporul român.

Încă de pe vremea când era student al Facultăţii de Istorie-Geografie din cadrul academic al Universităţii „Ştefan cel Mare”-Suceava, domnia sa ne-a mărturisit de nenumărate ori pasiunea sa faţă de Armenia şi, implicit, de armeni, care i s-a revelat încă din ultimii ani de studii. Păstrând în permanenţă legătura cu noi, cei de la catedră, l-am încurajat să aştearnă în scris simţirile sale faţă de neamul lui Haik, ceea ce a şi realizat de fapt, conştiincios fiind de felu-i, mai întâi prin publicarea cărţii „Armenia-O geografie sacră”-Edit. Zamca (2013), apoi prin această lucrare „Hayastan-note de curs”.
Deşi, cum spunea autorul în „Cuvântul înainte”, nu a avut posibilitatea să ajungă în Armenia, precum regretatul orientalist şi armenolog Mihai Rădulescu, înaintaşul său, a reuşit, folosind surse documentare acreditate, prin metode deductive pe care le-a aplicat şi în activitatea sa didactică de la catedră, cu precădere la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Mitropolit Dosoftei”-Suceava, sa pătrundă cu fineţe în istoria armenilor pe care a legat-o, indisolubil, de istoria neamului nostru aşa cum au făcut-o şi înaintaşii săi Nicolae Iorga şi profesorul H.J.Siruni. Alături de această lucrare, autorul a publicat mai multe articole de specialitate, cu precădere în cotidianul „Crai nou”, unde este de ani buni colaborator cu „acte în regulă”, de asemenea în prestigioasa revistă „Ararat” editată de Uniunea Armenilor din România şi nu trebuie să omitem desele sale intervenţii televizate, în direct mai toate, despre armeni, în cadrul emisiunii „Vorbeşte Suceava” de la televiziunea locală Plus Tv .
Lucrarea domnului Adrian Ioan Popovici cuprinde într-un întreg noţiuni de bază despre armeni, precum istorie, geografie, limbă, tradiţii, credinţe pre-creştine, Biserică, obiceiuri, adresându-se în sintagma „note de curs” atât neofiţilor sau cei care doresc să pătrundă tainele Armenologiei ca ştiinţă, cât şi acelora dintre noi care suntem deja iniţiaţi în domeniu.
Din postura de dascăl la catedră profesorul Adrian Ioan Popovici predă în scris, de astă dată, o veritabilă lecţie de istorie şi geografie armenească autentică. Este, dacă vreţi, o piramidă inversată a crezului său, pornind de la masterul pe care l-a susţinut, tot la noi, cu titlul „Românii între Orient şi Occident”, adică Istorie Universală. Iată de ce ne face deosebita plăcere să recomandăm citirea cărţii fostului nostru student, istoricul şi publicistul Adrian Ioan Popovici cu aleasă stimă şi consideraţiune în tot ceea ce înfăptuieşte. (un prieten)

Într-o frumoasă zi de Brumărel, în cea de-a XXIII-a Duminică de după Rusalii, 25 octombrie a.c., câteva sute de credincioşi din comuna Udeşti şi din împrejurimi, veniţi cu mic, cu mare la Biserică, au participat cu toţii la Slujba de Resfinţire parţială a Bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir”(26 octombrie),
locaş de cult ortodox arondat administrativ-bisericesc, Protopopiatului Suceava 2.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înalt Prea Sfinţitul Pimen, arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi slujitori din comună şi satele dependente. Deoarece credincioşii nu au trecut prin Sfântul Altar, am dorit să aflăm de ce, adresându-ne unuia dintre preoţii oficianţi ai Liturghiei arhiereşti la care am participat: „Nu s-a trecut prin Sfântul Altar,datorită faptului că nu s-a intervenit la lucrările de restaurare parţială şi asupra Sfintei Mese şi nu s-a făcut sfinţirea cu Marele Mir. Când renovaţi o casă sau, după caz, când vă mutaţi într-o casă nouă, chemaţi de regulă un preot să o sfinţească. Exact aşa s-a întâmplat şi la Udeşti, doar că s-a sfinţit parţial Casa Domnului şi credincioşii parohiei s-au bucurat duhovniceşte de prezenţa în mijlocul lor a Înalt Prea Sfinţiei Sale Pimen.” Prima sfinţire a Bisericii parohiale din Udeşti a avut loc în anul 1895, iar după 120 de ani, din nou credincioşii s-au bucurat de o altă resfinţire. Preotul paroh este Nicolae Fădur, care slujeşte împreună cu al său frate pensionar, Mihai aducând în inimile credincioşilor binefacerile duhovniceşti ale credinţei strămoşeşti ortodoxe, în toate duminicile şi sărbătorile de peste an. La Sfânta Liturghie de Duminică s-a aflat şi protoieria sa, Minu Mititelu care păstoreşte Protopopiatul Suceava 2. Tot duminică, Înalt Prea Sfinţitul Pimen a sfinţit şi Aeroportul Internaţional „Ştefan cel Mare” Suceava.

La „Mansarda cu poveşti” a Music Pub-ului sucevean, sâmbătă, 24 octombrie a.c., la inspiraţia Muzei Calliope, s-a consumat o nouă şedinţă atelier de creaţie literară sub egida Clubului de Iniţiativă Literară (CIL), la care au luat parte membri vechi şi noi ori simpli simpatizanţi ai mişcării.
Moderatoarea manifestării, Gia Andone, a dat pe rând cuvântul invitaţilor seratei culturale. La secţiunea poezie au recitat, conf.univ. dr. George Mahalu, de la Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare”-Suceava, Diana Beldeanu, „o voce foarte puternică şi o poezie actuală”, după cum s-a exprimat Vlad Sibechi, el însuşi recitând din creaţiile sale proprii, Brânduşa Mihai şi Gia Andone. Diana Beldeanu, nepoata poetului Ion Beldeanu a recitat şi din creaţia lui Radu Vancu, conf.univ.dr. în cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu.

La secţiunea proză au citit: Călin Dănilă, de la Academia „Pământul Viu” din Fălticeni, Florentin Haidamac, Mona Luisa Grigore, Graţiela Ţuţu, Florentin Haidamac şi secretarul CIL, George Sauciuc care i-a anunţat pe cei prezenţi că în luna decembrie a acestui an, în intervalul 6-20 ale lunii, prin Editura „Cygnus” îşi va lansa cartea „Jocul de Tarok-Povestiri pentru minţi deschise”, al cărei editor literar este Constantin Savu. Tot George Sauciuc a înmânat o insignă CIL unui vechi membru fondator, Ilinca Ioana Rusu. Succesul Romcon-ului din acest an, manifestare găzduită de oraşul Suceava, unde au participat peste 80 de persoane în slujba SF, ca gen literar, au determinat ca mai multe cluburi ale genului din ţară să dorească ca şi în 2016, tot Suceava să fie amfitrioana acestei manifestări care se desfăşoară în România de peste 30 de ani, a spus celor prezenţi prof. Mircea Nanu Munteanu şi care i-a rugat pe ascultători să susţină o astfel de iniţiativă benefică urbei noastre. Şi, deoarece nu puteau lipsi nici momentele artistice, doi invitaţi, George Mahalu şi Cosmin Pavel, şi-au încântat audienţa cu musicaluri la chitară acustică, primul din Bob Dylan, Alexandru Andrieş şi compoziţii proprii, cel de-al doilea, membru al formaţiei Classic Band (Suceava), piese din diverse repertorii. Ca de fiecare dată, umoristul Constantin Horbovanu şi-a încântat audienţa cu ale sale siropoase aforisme mult gustate şi în cadrul unei emisiuni radiofonice (Radio AS).
La „Minutul de istorie”, semnatarul acestor rânduri le-a vorbit despre Regina Victoria a Marii Britanii (1837-1901) percepută prin prisma „Memoriilor” sale, asupra cărora specialiştii britanici se apleacă de ceva vreme. Următoarea manifestare CIL va avea loc peste trei săptămâni.

Pentru cei care l-au cunoscut mai mult ori mai puţin pe cel care a fost cu adevărat artistul plastic sucevean, Cornel Dan, un grup de prieteni s-au gândit să-l comemoreze, vineri, 30 octombrie a.c., la pub-ul „Doi Brazi” sau cunoscut în urbea noastră ca „La americanu”,
lângă fostul cartodrom, printr-un remember care a reunit oameni din lumea literelor şi a artelor. Moderatorul manifestării, Florin Dan Prodan, a dat pe rând cuvântul invitaţilor.

„Pe Cornel Dan, l-am cunoscut în trei etape de viaţă. Sintagma de „lumina celui nevăzut” i se potriveşte în relaţia mea cu el. După 1977, se publica în presa de atunci despre realizările lui prin elevii pe care îi coordona ca profesor la Şcoala gimnazială din localitatea suceveană Satu Mare, căci, nu-i aşa, vă spun din propria mea experienţă didactică că realizările elevilor sunt în fapt realizările profesorului. Într-o a doua etapă l-am cunoscut prin limbajul artistic al lui Ion Carp Fluerici care, de fapt, mi-a făcut cunoştinţă cu Cornel Dan care, pe atunci îşi desfăşura activitatea la Secţia de Artă Plastică din cadrul Casei Pionierilor….Era un om extrem de prietenos, calm în vorbă, foarte ordonat ca profesor, ca metodist. Grupa lui de elevi era umblătoare, mobilă. Cornel Dan a pictat pe zid, l-am văzut lucrând pe schele alături de ucenicii săi mai mici. Ne întâlneam apoi des la mai toate lansările de carte, eu prezentându-i grafica lui. Reţineţi că niciodată el nu a vernisat o expoziţie prin intermediul Uniunii Artiştilor Plastici (UAP). La orice manifestare culturală, Cornel Dan căuta colţul, niciodată nu venea în faţă şi nu ieşea în evidenţă, prin modestia lui”-a spus profesorul şi artistul plastic Konstantyn Ungureanu Box care a mai adăugat: „Exista o prietenie frumoasă şi profundă între Cornel Dan şi poetul Ion Cozmei. Cornel Dan a montat în scenă şi piese de teatru, la Iaşi. Avea o părere foarte bună despre actori şi spunea că întâi este cuvântul şi pe urmă imaginea.” Poetul Dan Prodan a recitat apoi din volumul de versuri „Pe scurt” („Editura T”-2005), trei poezii de autor, care-i poartă semnătura, în timp ce, la rugămintea poetului Liviu Huzdup, prezent, Ungureanu Box i-a recitat două poezii, una închinată altui dispărut dintre noi, arheologul Florin Hău şi, în premieră „Rugă pentru cei nevolnici”, un poem care-i este dedicat lui Mugur Geu. Liviu Huzdup ne-a spus că lucrează deja la un nou volum de versuri, „După amiază cu prieteni” în care va fi inserat şi poemul citit în memoria lui Mugur Geu. Tot el a mai sugerat audienţei că ar dori să se organizeze şi o serată închinată lui Mugur Geu şi marelui Ion Cozmei. George Mihaliuc şi-a încântat audienţa recitând liber din George Topîrceanu şi cu un mic musical. George Mihaliuc a spus, la rându-i, despre Cornel Dan: „Era navetistul care mergea zilnic cu trenul din Gara de Nord (Iţcani) până la halta Ţibeni şi apoi pe jos până la Satu Mare. Din mâna acestuia au ieşit oameni cu lucrări recunoscute la nivel internaţional.
Cornel Dan a realizat pictura exterioară a pub-ului „Doi brazi” în vara anului 2010, pictură ce poate fi văzută oricând, în lungime de 20 m. şi înălţime de 3 m. A realizat această pictură „de care să se bucure mulţi oameni”. Au mai luat cuvântul artistul plastic Sorin Baciu, Victor Rusu, şi rebusistul Virgil Vărvăreanu care a spus că pe o emisiune filatelică „Taraful lui Tică” este stilizată una dintre lucrările murale ale lui Cornel Dan”.
Iniţiativa seratei i-a aparţinut lui Cezar Leşanu. În urmă cu doi ani, Cornel Dan a părăsit această lume trecătoare, anchetatorii luând în calcul atunci, o crimă macabră comisă cu sânge rece.

La moartea ei, survenită în 1901, domnia sa încheia o epocă şi inaugura o alta în istorie, „Epoca Victoriană”, a progresului, a căminului şi a Revoluţiei Industriale , Imperiul Britanic dominând la apogeul său 19% din suprafaţa globului pământesc sub părinteasca oblăduire a Victoriei (1819-1901), regină a Marii Britanii şi împărăteasă a Indiei.
Premierul Melbourne, al cărui nume îl poartă azi cu mândrie un oraş australian, i-a îndrumat paşii „ca regină”, propulsând-o ca suverană recunoscută pretutindeni în lume.

Victoria s-a îndrăgostit de la prima vedere de prinţul Albert de Saxa-Coburg-Gotha, căsătorindu-se la 1840 cu acesta şi devenind văduvă pe viaţă la 1861, aşa cum o vedem în numeroasele-i statui imortalizate în piatră pe tot cuprinsul Imperiului, în marile oraşe din colonii şi dominioane. Văduvia a măcinat-o multă vreme, cum desprindem din ale sale auguste „Memorii”, deşi un alt premier, Benjamin Disraeli, a sfătuit-o să revină în politică. Războiul Crimeei (1853) ori Marea Expoziţie Mondială de la 1851, alături de fastuoasele deja Jubilee de Aur şi Diamant, la care adăugăm bunăstarea supuşilor au consacrat domnia reginei Victoria pe plan mondial. O vedem într-o poză de epocă, flancată de fiul ei Edward al VII-lea, privind-o pe Olga, prima născută a nepoatei sale Alexandra şi de unul dintre veri, ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei. Dinastic, o spiţă din neamul său, Maria de Edinborough a fost consoarta regelui nostru vrednic de pomenire Ferdinand Întregitorul României Mari. O figură „victoriană”, masculină, cu favoriţi mari încadrându-i faţa fină dintr-un medalion desprinsă parcă, medic de profesie şi naturalist pe deasupra, Dimitrie Brândză (1846-1895), punea bazele în epocă, Institutului Botanic şi Grădinii Botanice din Bucureşti, meritând cu adevărat titlul de academician, lucrarea sa de căpătâi, critică în sine, „Prodromul florei româneşti” fiind şi azi consultată de specialiştii în domeniu chiar la nivel mondial.

La 1 Decembrie 1918 romanii isi realizau, etapizat, unirea tuturor teritoriilor romanesti la Patria Mama. La Alba Iulia, in Cetatea Craiasca, intelectuali, preoti ori tarani, s-au pronuntat intr-un cuvant: “Vrem Unirea cu Tara!” In 1922, dupa lungi tergiversari, in urma Tratatelor de Pace de la Paris-Versailles, fostii Aliati din Antanta, care si-au uitat promisiunile, au cedat si, noi romanii ne-am bucurat de o Romanie Mare in perioada 1922-1940. Mesajul meu si al nostru, in aceasta binecuvantata zi este: Traiti romaneste! La multi ani PATRIE MAMA!

Speram ca romanii de pretutindeni sa constientizeze, mai mult ca oricand sentimentul national.

Un „memento” cultural sublim, dedicat celui care a fost regretatul artist plastic Romeo Calancea, care a împărtăşit o viaţă pasiunea pentru aviaţie şi marină deopotrivă, s-a consumat joi, 3 decembrie a.c., la Biserica monument „Naşterea Maicii Domnului”-Suceava, în sala muzeu „dr. Dragoş Corlăţeanu” reunind la vernisajul de pictură pe sticlă
„In memoriam Romeo Calancea”oameni din protipendada culturală a Sucevei care l-au cunoscut îndeaproape pe cel dispărut: pr. dr. paroh Viorel Ioan Vârlan, moderatorul manifestării, dr. Ioan Ieţcu, preşedintele Fundaţiei „In Memoriam” prin care s-a organizat acţiunea, prof. univ.dr. Vasile M. Demciuc, şeful Catedrei de Istorie din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare”-Suceava, prof. Viorica Petrovici, artistul plastic Mihai Pînzaru PIM, scriitorul Ion Draguşanul şi, nu în ultimul rând, fiica lui Romeo Calancea, Cristina Ungureanu.

„Ne-am adunat iarăşi împreună după două sărbători emblematice pentru sufletul oricărui român, Sfântul Apostol Andrei cel Întâi Chemat, ocrotitorul României şi comemorarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, în această seară, pentru a ne bucura măcar o oră de muzică, poezie şi pictură pentru a ne aminti de un suflet mare, boem al cetăţii noastre, care a lăsat în urma sa prin culoare, frumosul în sufletele noastre, Romeo Calancea”-a spus celor prezenţi preotul paroh al Bisericii „Naşterea Maicii Domnului”, Viorel Ioan Vârlan. De la sfinţia sa cei prezenţi au aflat că „pictura pe sticlă” s-a născut în Transilvania la jumătatea celui de-al XVIII-lea veac când, generalul austriac (habsburgic, n.a.), baron von Bukov a distrus peste 500 de biserici şi mănăstiri, motiv pentru care „sufletul românesc s-a transpus în icoană pe sticlă”, supravieţuind vicisitudinilor vremurilor şi astfel, aparent o artă naivă, pictura pe sticlă a conservat românismul şi Biserica. Fiica maestrului Romeo Calancea (+1988), Cristina Ungureanu a spus că şi-a iubit foarte mult tatăl care a fost membrul Cenaclului Literar „Aripi Albastre” de sub egida Companiei TAROM, cetăţean de onoare al municipiului Suceava şi, nu în ultimul rând, o stradă din urbea lui Ştefan cel Mare îi poartă numele. Despre Romeo Calancea a vorbit şi reputatul dr. Ioan Ieţcu: „Eram foarte apropiaţi şi, sincer, mă bucură că aici, în sala muzeu „dr. Dragoş Corlăţeanu” se petrec lucruri frumoase, înălţătoare şi, zicem că o comunitate care nu vrea să-şi cinstească oamenii de valoare este o societate bolnavă. Multă lume îşi aminteşte de Romeo Calancea prin pictura sa care este o formă de comunicare interumană care transmite ceva celorlalţi. Dacă vreţi, el este exponentul picturii naive a cărei sursă de inspiraţie este folclorul bucovinean prin talentul său de a exprima o realitate în mişcare”. Profesoara Viorica Petrovici, care a recitat din propriile-i creaţii a spus, cu referire la Romeo Calancea că: „Pictura naivă înseamnă, ca să fac o paralelă cu celebrul Picasso, o artă cu o simbolistică specială”. Vasile M. Demciuc, un alt invitat care l-a cunoscut îndeaproape pe Romeo Calancea a spus: „Este o amintire a unei clipe pe care un maestru, cândva, aşternea pe sticlă o artă a frumosului, iar părintele Vârlan a reuşi să facă acest „memento”, adică un moment în istoria culturii şi artei, îndeobşte. Pictura nu se face numai cu mâna, ci şi cu sufletul şi, ar fi bine să nu-i uităm pe cei care au iubit Suceava.” Maestrul PIM, venit tocmai de la emisiunea sa 3G de pe canalul local Intermedia, însoţit fiind de folkistul Boby Stroe şi de pictoriţa Stela Alexandra Juduc a apreciat că: „Romeo Calancea avea empatia pentru cei aflaţi în suferinţă. Avea har peste har, ca să folosesc limbajul teologic, adică iubirea de oameni, plăcerea şi bucuria de a picta. Prin el (Romeo Calancea, n.a.), lumea cunoştea Suceava. Scriitorul şi literatul Ion Drăguşanul a spus printre altele că: „Romeo Calancea, ca personaj, este însuşi o operă, omul fiind o operă vie. A reuşit să picteze Cetatea de Scaun pe un hidrant al Primăriei Sucevei.” Manifestarea, desfăşurată în Postul Naşterii Domnului a beneficiat şi de un microrecital susţinut de elevii de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”, Ada Lămăşanu, Raluca Mitiu şi Antonio Isache (colinde). Expoziţia de pictură pe sticlă „In Memoriam Romeo Calancea” poate fi vizitată în perioada sărbătorilor de iarnă la sala muzeu „dr. Dragoş Corlăţeanu” de la parterul Bisericii monument „Naşterea Maicii Domnului” situată în imediata vecinătate a Palatului de Justiţie.

În debutul unei ierni primăvăratice şi la doar o săptămână după lansarea antologiei literare „HB-Scrisuri II” (Editura „Cygnus”-2015), membrii Clubului de Iniţiativă Literară (CIL) şi simpatizanţii acestora s-au adunat din nou împreună, sâmbătă, 5 decembrie a.c. pentru a se lua la „Sfada cu literatura” (Editura „Brumar”, Timişoara 2015) şi a face cunoştinţă cu autorul,
binecunoscutul critic literar Cătălin Badea- Gheracostea (pseudonimul lui Cătălin Badea) aflat în mijlocul lor pentru a le vorbi despre recenta sa carte şi despre el, ca autor, manifestarea fiind moderată de secretarul CIL, George Sauciuc care i-a şi dat cuvântul:

„Cartea este o culegere de texte-reportaj publicate săptămânal în rubrica omonimă pe care o deţin în revista „Observatorul Cultural”. Volumul cuprinde 100 de „sfade”, cronici şi portrete literare, pamflete. Scriu, în general, despre autori români consacraţi în lumea SF-ului şi Gothicului-Horror SF. Aceştia fac o literatură vie care are în prezent un puternic reviriment pe piaţă. Această nişă literară se află în ascendenţă cel puţin cantitativ în contextul cultural de sincronizare cu cel mondial”. Tot Cătălin Badea şi-a exprimat sincerul regret că, din păcate, „presa culturală se duce la vale, manifestând o tendinţă de stingere accelerată a organelor de presă scrisă, iar noi ne vom schimba modul de expresie, în viitor social-media (aluzie la publicaţiile online şi reţelele de socializare, n.a.), va fi, din păcate, pe primul loc, ca o perspectivă sumbră pe care o intuiesc de pe acum”. Oaspetele CIL de sâmbătă este filolog şi doctor în literatura SF, membru al Clubului „Antares” din Braşov, continuând, împreună cu Cristina Ghidoveanu, rubrica „Exploratorii lumii de mâine” la Radio România Cultural, membru în Comitetul de organizare al Romcon-ului care se doreşte ca, la anul, în 2016, să se desfăşoare tot la Suceava şi mai nou, membru al Societăţii Ştiinţifice „Cygnus”-Centru UNESCO. La manifestarea de sâmbătă s-a aflat şi directorul Editurii „Cygnus”, conf. dr.ing. Dan Milici de la Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare”-Suceava. De la secretarul CIL, George Sauciuc, cei prezenţi au aflat că, marţi, 15 decembrie a.c. va avea loc lansarea oficială, în mediul virtual, a revistei „HB-Scrisuri” la adresa de web: http:// http://cilsuceava.xyz/hb/, iar de la profesorul Mircea Nanu Munteanu că, sâmbătă, 26 decembrie a.c. la Planetariul Observatorului Astronomic Suceava, cu prilejul împlinirii a 15 ani de activitate a Societăţii Ştiinţifice „Cygnus” vor fi decernate, într-un cadru festiv, trei premii „Cygnus”. Momentele literare ale şedinţei atelier de creaţie CIL au cuprins secţiunile, poezie, proză, eseu unde au citit din creaţiile lor, prof. Mircea Nanu Munteanu (fabulă cu iz „Mioritic”), George Mahalu din creaţia poetului de origine evreiască Ion Pribeagu, Eva Sorina, Victor Ovidiu Rusu de la „Zidul de Hârtie”, invitat al manifestării, Gia Andone, Nadia Melinte, Marius Balacon, George Sauciuc, Călin Dănilă de la „Academia Pământul Viu”, Doru Ureche şi Mirela Rebei, debut literar. „Minutul de istorie” a fost ţinut de subsemnatul care a subliniat că în Summer, Istoria se naşte odată cu scrisul.

Aflat duminică, 13 decembrie a.c. la Suceava, într-un turneu naţional de promovare al romanului „Haiganu-Fluviul Şoaptelor” (Editura „HAC!BD”-2015-care editează şi celebra revistă de benzi desenate „Harap Alb continuă”), carte care-i poartă semnătura, Marian Coman (unul dintre scenariştii revistei sus citate şi al revistei „Tinereţe fără bătrâneţe (TFB)”, n.a.)
le-a dezvăluit cititorilor, prezenţi la Librăria „Cărtureşti” din incinta Complexului Comercial „Iulius Mall”, câteva aspecte din complexitatea cărţii sale, pentru ca lecturarea acesteia să fie pe înţelesul tuturor, întâmplările eroilor fiind la graniţa imaginară dintre fantasy şi horror, valorificând basmul cult „Harap Alb” de Ion Creangă.

„Mi-am dorit să fac din basmul cult „Harap Alb”, un roman. M-a fermecat personajul Ochilă-un zeu căzut al cunoaşterii, care aude toate secretele omeneşti, care empatizează cu zeii. El a fost luat ca model imaginar pentru Haiganu. Aflat la granița dintre fantasy și horror, ”Fluviul șoaptelor” îți dezvăluie fascinanta întâlnire dintre un zeu decăzut și un copil cu puteri miraculoase. Romanul este prima parte dintr-o trilogie ce-l are în centru pe Haiganu, singurul dintre Cei Mari ce colindă prin lume. Acțiunea cărții are loc în același univers în care se desfășoară și aventurile din benzile desenate Harap Alb continuă. « . Prezent din nou în mijlocul sucevenilor, de această dată ca moderator al manifestării de duminică, criticul literar Cătălin Badea-Gheracostea, redactor la „Observator Cultural” şi la „Radio România Cultural” a explicat că „Ochilă este un zeu căzut al cunoaşterii. În greaca veche cunoaşterea însemna un acces prin privire, prin ochi (cunoaşterea, egal a privi, a vedea). Marian Coman este un fictor sau un creator de ficţiune, el se sincronizează cu spaţiul literar mondial. Propria lui fantezie plină de talent îi dictează cursurile acţiunii cărţii.” Criticul a mai atras atenţia că romanul poate fi mai uşor perceput dacă cititorul avizat şi neavizat a citit şi răsfoit măcar o dată basmul cult „Harap Alb”, unde se află „baza de date” sau „codurile literare” de unde a pornit Marian Coman. Autorul ne-a mărturist că a fost ani buni redactor şef al unui cotidian vechi pe piaţa media brăileană, s-a lăsat de jurnalism şi s-a dedicat în exclusivitate scrisului. Ca scriitor profesionist a spus că şi din scris se poate câştiga având multe proiecte similare precum romanul „Haiganu-Fluviul Şoaptelor”. ”Fluviul șoaptelor” metabolizează elemente din mitologia traco-dacă și din folclorul popular pe care le transformă în ceva cu totul nou. Ilustrat de graficianul Andrei Moldovan, romanul ”Haiganu- Fluviul şoaptelor” te va purta pe tărâmuri populate de magi și de ființe grotești, într-o alergare continuă pentru salvarea copilăriei și a lumii întregi. Pentru cititorii noştri care au auzit sau au citit măcar din operele celebrului scriitor englez John Ronald Tolkien, cu „Hobbitul” şi „Stăpânul Inelelor”, obişnuiţi deja cu genul literar „Fantasy-Horror”, romanul „Haiganu-Fluviul Şoaptelor” poate fi uşor digerat şi de către cei mari şi, deopotrivă de cei mici, mai ales că se apropie sărbătorile Crăciunului, un bun prilej de lectură. Basmul cult în literatura română i-a avut ca promotori pe Ion Creangă, Petre Ispirescu care, la rândul lor au valorificat elemente din folclorul popular autohton şi nu numai.

Aplecat de mic către cele Sfinte, a visat să ajungă om al Bisericii, însă soarta i-a hărăzit alt viitor, ocupând pe rând tronul Ungariei, Boemiei şi, de la 1658 pe cel al Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană. Nefiind pregătit să conducă destinele unui imperiu multicolor politic, prins între tendinţele expansioniste franceze şi cele otomane,
Leopold I-iul (1640-1705) s-a bizuit în putere pe sfaturile abililor săi miniştri şi generali, care de bine l-au sfătuit, reuşind cu succes să stopeze definitiv întinderea Imperiului Porţii Otomane spre Apus, încheind celebrul Tratat de la Karlowitz (1699) care ne-a privit, în epocă, şi pe noi românii.

Apoi, a făcut din Viena un oraş cultural exclusivist pe harta Europei, Lepold patronând teatrul şi artele frumoase îndeobşte, el însuşi compunând muzică de operetă pentru celebrele reprezentaţii vieneze care se joacă şi azi în fosta capitală imperială. La fruntariile de est ale vastului său imperiu care se întindea tot mai mult, un mic principat, Transilvania, îi opunea o rezistenţă deloc de invidiat, la cârma căruia se afla nobilul Mihail Apafi I-iul (1661—1690) care s-a aliat cu turcii contra împăratului, la Asediul Vienei din acel septembrie 1683. Cum turcii au fost zdrobiţi definitiv sub zidurile capitalei, Apafi a încheiat un Tratat de alianţă cu împăratul, salvându-şi reputaţia de principe peste o ţară liberă, Transilvania, pentru puţină vreme. A rămas în istorie ca unul dintre voievozii şi principii Ardealului care s-au opus cu succes înaintării habsburgice în Sud-Estul Europei.

Trecut-au pe răbojul vremii ani 15 numai…de când, într-o frumoasă zi de 5 mai 1999, cinci prieteni de-o viaţă, printre care şi semnatarul acestor clipe, au pus bazele unei construcţii durabile azi, pe tărâmul Ştiinţei şi Cuvântului, Societatea Ştiinţifică „Cygnus”-Centru UNESCO,
prilej emoţionant de revedere, sâmbătă, 26 decembrie a.c., la „Gala premiilor Cygnus” găzduită de Observatorul Astronomic Suceava, prin gazda şi amfitrionul manifestării, conf.univ.dr. Cristian Pîrgie, directorul Planetariului şi, totodată, unul dintre fondatorii „Cygnus”.

În cuvântul său de bun venit, conferenţiarul USV a subliniat că prima şedinţă a Cygnus-ului a avut loc la Planetariul Suceava, ulterior mai toate activităţile desfăşurate sub egida „Cygnus” fiind găzduite de instituţia pe care o conduce de ceva vreme precum Olimpiada Internaţională de Fizică-Suceava 2014-„un succes deplin”-ROMCON-ul 2015 şi unele întruniri ale Clubului de Iniţiativă Literară (CIL), ca emanaţie Cygnus prin Clubul SF-„Cygnus-Quasar”, după cum plastic s-a exprimat prof. Mircea Nanu Munteanu, prezent la evenimentul de sâmbătă. Preşedintele „Cygnus”, prof. Victor Şutac a trecut în revistă întreg CV-ul organizaţiei de la constituire şi până în prezent, punctând câteva realizări de seamă: Şcoala de Vară anuală „Metamorfoze”, Tabăra Naţională de Astronomie şi Astrofizică „Marin Dacian Bica”, Academiile „Atlantykron” şi „DaCygnus” , alături de apariţiile editoriale „Cygnus” (revista omonimă bianuală de fizică, colecţia ştiinţifică „Metamorfoze”, enciclopediile multimedia „Zidit de om, creat de Dumnezeu” ori „Turul virtual al Cetăţii de Scaun”), dar şi calendarul anual al activităţilor „Cygnus”. Directorul editurii, conf.univ.dr. ing. Dan Milici, prodecanul Facultăţii de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare”-Suceava a spus că Editura „Cygnus” numără nu mai puţin de 105 titluri (revistă, carte, multimedia, n.a.), vorbind şi despre implicarea USV în activităţile „Cygnus”, dar şi despre parteneriatul dintre Universitatea „Ştefan cel Mare” şi societatea civilă, un concept nou importat de peste Ocean, de la universităţi de prestigiu din Statele Unite ale Americii prin care „universitarul nu mai este un turn de fildeş şi oferă o altă perspectivă a oraşului în care trăim”. Tot conferenţiarul a vorbit şi despre oferta educaţională a USV, instituţia oferind chiar locuri de muncă. Implicarea „Cygnus” în activităţile şcolare conexe, precum Proiectul „Nexus T” de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” a fost a fost apreciată de inspectorul de fizică prof.dr. Petru Crăciun de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, prezent sâmbătă. Surpriza organizatorilor a fost interconectarea la eveniment a unor somităţi care au ajutat de-a lungul anilor„Cygnus” prin sistemul video-conferinţă 4G: prof.univ.dr. Florin Munteanu-membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România (mentorul şi suflul multor activităţi Cygnus, precum „Metamorfoze”, n.a.), prof. Andi Caragea, Nicole Vasilcovschi-profesor de economie la o universitate din Shanghai (China) şi alţii pe care i-a reunit „Cygnus”. Preşedintele Societăţii Ştiinţifice „Cygnus” prof. Victor Şutac a oferit trei plachete „Cygnus-15 ani de activitate”, reprezentanţilor a trei instituţii care au sprijinit moral şi financiar organizaţia, „Primăria Municipiului Suceava”- reprezentată de consilierul Alina Derla, „Direcţia Judeţeană Tineret şi Sport” prin consilierul Daniel Davidel şi, nu în ultimul rând, Universitatea „Ştefan cel Mare”-Suceava, prorectorului prof.univ.dr. ing. Mihai Dimian. Membrii fondatori au fost invitaţi la pupitru să le vorbească celor prezenţi despre cum a început marea aventură „Cygnus” şi ce a însemnat pentru ei. Au depănat amintiri, prof. Victor Şutac, Cristian Pîrghie, Constantin Dumitru, Cezar Adomniţei, Ionuţ Şandru şi semnatarul acestor rânduri.

Ordonaţii soldaţi ai Majestăţii Sale, îmbrăcaţi în roşii tunici şi mereu cu armele în poziţie de atac, mărşăluiau prin virginele păduri din sudul coloniilor americane, avându-l în frunte pe bravul marchiz, Charles Cornwallis (1738-1805),
unul dintre comandanţii forţelor britanice de ocupaţie din timpul Războiului American de Independenţă. Rapoartele expediate din teren, în acel an de cotitură 1780, la cartierul general al comandantului suprem, Sir Henry Clinton, îi aduceau la cunoştinţă acestuia, două succese militare repurtate de britanici la Camden şi Guildford Court House dar, curând, situaţia avea să ia o turnură gravă, cu 180 de grade pentru „tunicile roş-albastre”, când crunta iarnă americană năvăli în colonii, blocându-l pe Cornwallis şi ale sale trupe la Yorktown.

Blocada generalului George Washington l-a făcut pe marchizul de Cornwallis să capituleze ruşinos, un an mai târziu şi, ulterior să se apuce de politică, numit fiind guvernator al Indiei, apoi vicerege al Irlandei, negociator al Tratatului de Pace de la Amiens din 1802, murind în glorie în calitate de guvernator al Indiei, Perla Coroanei Britanice. Peste întinsul şi nesfârşitul Ocean, la peste 12.000 km., în Ţara Românească, se prefigura o altă „revoluţie”, căci, un pen-ultim domnitor fanariot, Nicolae Mavrogheni (1786-1790) făcea o contra-partidă Înaltei Porţi care l-a numit „galionul”, decapitându-l mai apoi, pentru nesupunere. La fel ca şi preşedinţii noştri post-decembrişti a căzut pe mâna can-can-niştilor, rămânând totuşi în istoria urbană a Bucureştilor ca având iniţiativa construirii primului sistem centralizat de canalizare subteran, ale cărui tronsoane şi azi se văd.

La „Mansarda cu poveşti” a Music Pub-ului sucevean, sâmbătă, 9 ianuarie a.c., după o binemeritată vacanţă de iarnă ca-n poveşti, membrii şi simpatizanţii Clubului de Iniţiativă Literară (CIL) s-au reunit pentru a deschide agenda literară a anului în curs la secţiunile poezie, proză şi „Minutul de Istorie”,
manifestare moderată de secretarul CIL, George Sauciuc care a dat pe rând cuvântul invitaţilor.

Din creaţiile lor au recitat, Gia Andone, Doru Ureche şi Marius Balacon la secţiunea de creaţie poezie, Călin Dănilă de la „Academia Pământul Viu” (proză), Constantin Horbovanu (catrene umoristice) şi prof. Mircea Nanu Munteanu cu ale sale fabule îndelung gustate. Conf. univ.dr. George Mahalu de la Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare”-Suceava şi-a delectat auditoriul cu piese cântate la chitară din repertoriul lui Alexandru Andrieş (arhitect şi profesor universitar la Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti, n.a.) şi cu un recital de versuri aparţinând poetului Ion Pribeagu (pseudonimul lui Isac Lazarovici, n.a.). „Minutul de Istorie” dezbătut de semnatarul acestor fraze a fost dedicat domniei ultimului ţar, Nicolae al II-lea Romanov, tratată prin prisma „Memoriilor” împăratului întregii Rusii, care izolându-se total de scena politică a provocat „vrând nevrând” Revoluţia Bolşevică şi consecinţele nefaste ale acesteia inclusiv asupra României. De la secretarul CIL cei prezenţi au aflat că doi membri ai Clubului de Iniţiativă Literară îşi vor lansa două cărţi în următoarele două luni, revenind cu detalii asupra acestora, dar şi că următoarea întrunire CIL va avea loc pe 30 ianuarie a.c. La manifestare au fost prezenţi şi conf.univ.dr. Gina Puică din cadrul USV, Vlad Sibechi şi Carmen Marcean.

Când domnia „regelui muşchetar” Carol I Stuart aluneca spre disoluţie şi prăbuşire, soarta părea că-i surâde şi că va deveni, probabil un fel de George Washington englez, el însuşi fiind un aprig general,
Oliver Cromwell (1599-1658), un puritan convins, zelos şi fără scrupule pentru cei care mărturiseau alt crez religios, sub deviza-i deja cunoscută: „Încrede-te în Dumnezeu şi ţine-ţi praful de puşcă la adăpost de umezeală!”

În timpul Războiului Civil Englez contra al său rege sus numit a creat, la 1644, Noua Armată Model, cerând şi executarea suveranului cinci ani mai târziu. Lui i se atribuie oarecum fondarea Commonwealth-ului, devenind preşedinte al Consiliului de Stat. Brutalitatea sa faţă de supuşii insulari care nu-i împărtăşeau opiniile, mai ales cele religioase, el interzicând în Britania celebrarea Crăciunului sau cele politice, prin desfiinţarea Parlamentului l-au făcut urât de popor. A rămas lord protector din 1653 şi până la moartea sa, deşi, cu un an înainte de a închide ochii i s-a oferit coroana, pe care a refuzat-o, necrezând în monarhie niciodată. Omologul său transilvan, Gheorghe Racokzi I-iul (1630-1648), zis şi „Cel Bătrân”, i-a călcat pe urme, oarecum în materie religioasă, căci, împărtăşind eretica calvină credinţă, a preferat să folosească materna limbă română în a lor Liturghie şi în şcolile ardelene, ba mai mult, înfiinţă pe cheltuiala Principatului Transilvan, Tipografia Domnească din Cetatea Crăiască a Albei unde a tipărit în slovă traducerea în română a Noului Testament sau Noul Testament de la Bălgrad, o carte de căpătâi pentru aprofundarea celor sfinte, cea pe care unii cărturari o numesc Biblia Rakocziana, intrând astfel în istoria neamului.

Ca în fiecare an, pe 15 ianuarie, membrii şi simpatizanţii Clubului de Iniţiativă Literară (CIL), s-au reunit pentru a-l omagia pe marele poet al nemuririi noastre, Mihai Eminescu, la 166 de ani de la naşterea sa, într-o şedinţă specială găzduită „La terasa doi brazi” din municipiu prin amabilitatea lui Nicolae Bujorean.
Moderatorul manifestării şi totodată secretarul CIL, George Sauciuc a dat pe rând cuvântul invitaţilor care au dezbătut opera eminesciană, în mare.

Semnatarul acestor rânduri, la „Minutul de istorie” a vorbit despre naţionalismul eminescian vădit în ziarul vremii „Timpul”, prin activitatea gazetărească a lui Eminescu, completat fiind cu citate elocvente din presa timpului în recitarea lui Constantin Horbovanu, profesorul Mircea Nanu Munteanu confirmând faptul că Eminescu este, prin slova sa, permanent printre noi. Conf.univ.dr. George Mahalu de la Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare”-Suceava a vorbit, pe marginea compendiumului eminescian „Fragmentarium” (Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1981), despre relaţionări şi calcule matematice desprinse din lirica lui Eminescu, fără ca poetul să fi fost şcolit în domeniul ştiinţelor exacte.
Surpriza eminesciană a serii a fost poemul „La Steaua” recitat cap coadă de Cezar Adomniţei, unul dintre redactorii revistei online „HB-Scrisuri”. Prin intermediul unor înregistrări video de arhivă au fost „prezenţi” la eveniment şi regretaţii compozitori basarabeni Ion şi Aldea Teodorovici, care au iubit opera eminesciană prin cântecele lor. La secţiunea de creaţie literară CIL, Cristina Hermina Melinte şi-a încântat auditoriul cu poeme în rimă din următorul ei volum de versuri „45 de minute”, la care lucrează încă, iar la secţiunea SF, George Mahalu cu un fragment de proză.