„Ultimele zile ale lui Gustar, calde şi îmbietoare, cuibărite în mreaja gândurilor, cu daruri împlinite sau ascunse, s-au scurs pe neobservate. 
Rotirea anotimpurilor, lege imuabilă, dă timpului frumuseţi şi speranţe într-o perpetuă îngemănare, viaţa croind adesea neprevăzute surprize”, aşa după cum descria într-un frumos pastel de toamnă, anotimpul arămiu, profesorul şi scriitorul Emil Simion, un om cu o trăire sufletească aleasă.
Ei bine, în aceste „ultime zile ale lui Gustar” a văzut din nou lumina tiparului şi Nr. 7 (iulie-august 2017) al prestigioasei reviste literare „Bucovina Literară”, întemeiată în secolul trecut, la Cernăuţi, în încercatul an 1942.
Nu vreau să stărui prea mult asupra prestigiosului colegiu redacţional, din care aş vrea să vă redau totuşi câteva nume de înaltă ţinută morală şi academică într-ale scrisului, amintindu-i aici, într-o scurtă trecere în revistă pe: acad. Dimitrie Vatamaniuc, prof.univ.dr. Adrian Dinu Rachieru, prof.univ.dr. Mircea A. Diaconu, prorectorul Universităţii „Ştefan cel Mare”-Suceava, ci doar să vă dau câteva repere asupra conţinutului revistei „Bucovina Literară”, editată sub auspiciile Societăţii Scriitorilor Bucovineni.
Revista se deschide cu un Autograf semnat de Constantin Abăluţă, „Beau apă”, poem dedicat lui Vasile Igna, din care cităm: „Acum câţiva ani am început să beau/Am băut, am băut şi n-am sfârşit-o nici până azi/Beau apă şi totul în mine devine mai bun/Cu fiecare pahar ce-mi ghiorăie prin maţe-.” Iar, dacă este să ne raportăm la aforismele de zi cu zi, Gheorghe Grigurcu, ne încântă cu câteva de-ale sale, atent selecţionate, precum vinul cel bun în ceas de toamnă bacoviană, reunite sub titlul „Şansa insuccesului pe care-l asimilezi” şi din care vom cita două: „Un histrion poate imita (întrupa) prostia. Un creator autentic îşi poate lua doar distanţe faţă de prostie, exorcizând-o prin descriere.” sau, un altul: „Orice descompunere este barocă (presupune un colaps al întregului în favoarea amănuntului), orice construcţie este clasică (presupune o veghe a întregului ce se scutură de amănuntul letargic). Un „Jurnal comentat”, intitulat „Un nou organ vigilent-opresiv guvernamental „îşi face datoria”, Liviu Ioan Stoiciu, arătându-se indignat de faptul că: „Avem un nou organ vigilent-represiv în subordinea Guvernului României”: Institutul „Ellie Wiesel”, care ţine cu orice preţ să condamne elita românească interbelică la uitare, numai fiindcă a avut opinii în scris, susţinând o ideologie (anume Mişcarea Legionară, nedovedită fascistă de Tribunalul de la Nurnberg”. Noile apariţii de carte de sub egida Biblioteca „Bucovinei literare” sunt enumerate la loc de cinste în paginile revistei şi poartă semnăturile lui Liviu Antonesi, „Opera poetică”, Liviu Ioan Stoiciu, idem, Adrian Alui Gheorghe şi Elena Ştefoi, volume apărute la Editura piteşteană „Paralela 45”. La secţiunea „Cronica literară” a revistei îi amintim pe Theodor Codreanu, „Ochiul triadic”, Ioan Holban, „Lumea lui Grigore Ilisei” şi Felix Nicolau, „Încă se poate scrie cu poftă”. Gellu Dorian, ne încântă cu ale lui poezii, reunite în „Gramote”. Pentru „Reflux”, o altă secţiune a revistei „Bucovina Literară”, realizată de redactorul şef al publicaţiei, scriitorul şi criticul literar, Alexandru Ovidiu Vintilă, ne reţine atenţia amplul material, „La plecarea lui Ilie Luceac…”. Cum, nefiind critic literar de profesie, ci doar istoric şi geograf cu acte în regulă la zi, voi mai adăuga câteva lecturi din „Bucovina Literară”, reţinându-ne atenţia, „Alecu Ivan Ghilia, de la „Cuscrii” la „Piramida”, „recitiri” de Adrian Dinu Rachieru şi la „Cadran”, „Preliminarii la vechea apocalipsă. Hedonismul pur şi impur” în viziunea lui Cornel Ungureanu sau „Pe contrasens” unde Adrian Alui Gheorghe ne pune în faţa „zidului” cu titlul, „Zidul de hârtie sau cum să fim Poetically correct (I)”, sublinierea vădit îngroşată aparţinându-i autorului. Un „Mesaj îndoliat” este scris de criticul literar Nicolae Cârlan, fiindu-le adresat tuturor acelora care l-au cunoscut şi preţuit pe pr.prof. Gheorghe Brădăţanu, el însuşi un scriitor înnăscut şi pe care subsemnatul l-a cunoscut îndeaproape încurajându-mă să mă apuc şi de scris, în afara orelor de istorie şi geografie pe care le ţin prietenilor. Dacă tot am vorbit de istorie, în „Jurnal de călătorie”, Marius Chelaru, ne prezintă călătoria sa „Prin „Transcaucazia”, din Erevan în Nagorno-Karabakh-note şi gânduri de drum (VI)”, de fapt un jurnal de călătorie, într-un ţinut mirific, fost şi actual armenesc, Republica Arţakh, cum i se zice oficial de anul acesta, cu capitala la Stephanekert, o enclavă azeră azi, nerecunoscută de vreun for internaţional ONU şi ca să fiu mai explicit, o situaţie asemănătoare cu realităţile româneşti din Republica Transnistria. Revenind cu picioarele pe pământ, în sfera literaturii şi pornind de la citatul de început al articolului de faţă, un geograf de astă dată, conferenţiar la Catedra de Geografie din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, Gheorghe Cheia face o consistentă recenzie literară, unui scriitor de profesie, Emil Simion, a cărţii sale recente, „Lacrima piezişă a destinului” (Editura „George Tofan”, Suceava 2017), „Un reuşit roman de dragoste” după cum îşi intitulează Gheorghe Cheia, recenzia, care, la data tipăririi acestui material, cartea deja a fost lansată la Şcoala gimnazială „Acad. Haralambie Mihăescu” din comuna Udeşti, jud. Suceava. Aici mă opresc, uitându-mă la motto-ul de cap de afiş al recenziei sus zise: „Timpul şi absenţa înfrumuseţează dragostea” de Maurice Maeterlinck, întărindu-vă faptul că, da, revista „Bucovina Literară”, merită a fi răsfoită, recenzată şi, de ce nu, citită.