Un oarecare lord primar al Londrei, pe numele său Sir Richard Whittington, sărac lipit pământului, s-a îmbogăţit „peste noapte” amanetându-şi pisica domestică unui armator de vas, după cutumele vremii, când fiecare servitor trebuia să dea de bună voie un oarecare lucru cu suflare ori fără suflare şi după caz, Bunul Dumnezeu avea să-şi facă milă cu cineva. 
Corabia acostă la ţărmul unui regat barbar, unde palatul prinţului era invadat de şoareci. Căpitanul vasului i-a dăruit pisica care a scăpat prinţul de şoareci, iar regele, bucuros foarte i-a oferit căpitanului armator pentru pisică de zece ori contravaloarea mărfii, iar Whittington se trezeşte deodată mare bogătaş…de fapt, adevărul e altul: Whittington a împrumutat regelui Angliei o sumă mare de bani şi numit staroste al Companiei „Etape” şi-a recuperat de zece ori banii din taxele vamale.
Este fatidicul an 1381, şi de parcă Ciuma Neagră nu ar fi fost îndeajuns să dea regatul peste cap, un alt flagel, al răzmeriţei întunecă din nou Albionul. De prin toată Anglia cete, cete de ţărani, veniră la Londra ca să-i ceară regelui copil pe atunci, Richard al II-lea dreaptă judecată şi respectarea hrisoavelor domneşti care aveau menirea de a-i proteja de baroni. În fruntea răsculaţilor se afla un individ dubios, un anume Wat Tyler. Două armate erau gata de înfruntare, deoarece primarul Londrei, fără acceptul regelui îl pocni în Numele Tatălui pe Tyler. Armatele se aliniară şi atunci Richard făcu un gest de pomină, adică îşi părăsi oamenii şi plecă de unul singur, spunându-le supuşilor săi regali: „Rămâneţi aici şi nimeni să nu mă urmeze!”, apoi, întorcând calul înspre rebeli, zise: „Nu aveţi alt comandant decât pe mine. Eu sunt regele vostru, fiţi pe pace!”. Răsculaţii, în linişte, fură conduşi de rege în afara porţilor londoneze.