Povestea blogului de istorie, cultura si spiritualitate deopotriva, adrianpopovici.eu, incepe acum exact zece ani intr-o zi de 28 aprilie 2007, cand autorul acestor randuri s-a gandit sa-si porteze sau sa-si mute toate articolele de istorie reunite pe platforma online de atitudine civica Altermedia Romania, pe propriul sau site.
Se pare ca am facut o alegere inspirata caci, la numai un an de la aderarea Romaniei la blocul comunitar al U.E., platforma Altermedia Romania a fost inchisa definitiv si toate postarile au fost sterse. Nu cunoastem motivele si nu este cazul sa intram in amanunte inutile. Beneficiind de un suport tehnic adecvat si pe masura am reusit sa-mi administrez propriul site cu minime cunostinte de utilizare a calculatorului, cunostinte dobandite inca din anii studentiei la Universitatea “Stefan cel Mare” din Suceava.
Daca la inceput, blogul reunea numai articole de istorie, dorindu-mi sa-l fac o revista electronica de specialitate, dupa vreo cinci ani de activitate online in care am avut colaborari media de exceptie precum cotidianul local Crai nou, Televiziunea Plus Tv si Radio As, la care adaugam fostul Cenaclu de Literatura “Mihail Iordache” al SSB si, desigur Clubul de Initiativa Literara (CIL), m-am gandit sa-l transform in ceva cultural per ansamblu, postand constant si alternativ, cronici literare, interviuri, recenzii de carte, articole despre scoala romaneasca si multe altele, toate fiind sincronizate perfect pe categorii ori pagini, platforma Word Press fiind foarte maleabila si accesibila atat initiatilor, cat si celor care vor dori sa detina un blog intr-un viitor apropiat, piata de domenii fiind liberalizata de ceva vreme in Romania si pentru persoane fizice, precum detinatorul acestui blog, cat si pentru persoane juridice. Mai multe despre proiectele care se regasesc pe acest site le puteti citi la sectiunile Despre mine si despre proiect. Deoarece am reusit ca in zece ani sa adun cititori si prieteni pe acest blog, sperand ca si in continuare sa ramana alaturi de mine, ei si altii care se vor adauga in timp, eu le multumesc tuturor pentru rabdarea asumata in a ma citi, promitandu-le pe viitor surprize istorice si culturale de exceptie, spunandu-le ca la radio: Sunt Adrian Popovici, ramaneti cu noi pe acest blog!