Într-un oraş trist, rece şi gri, într-o friguroasă zi de decembrie 1970, la Varşovia, fostul primar al Berlinului de Vest (1957-1966), Willy Brandt (1913-1992) pe numele său adevărat Herbert Ernst Karl Frahm, 
îngenunchea în faţa unui monument comemorativ la fel de trist şi rece care amintea de gheotourile naziste dintr-o vreme nu prea îndepărtată, atunci. Brandt era cancelar al RFG-ului la acea vreme şi a deţinut funcţia supremă până în 1974, ales fiind cu numai un an înainte de vizita la Varşovia, care se desprinde dintr-o amintire foto-alb negru în cele mai sus spuse.
Destinul l-a hărăzit politician încă de pe vremea când era edil şef, el opunându-se vehement ridicării Zidului „ruşinii” (1961-1989) care demarca cele două Germanii, la 1961 dar, odată ales cancelar a dus o politică de deschidere faţă de Lagărul Socialist, în ceea ce definim azi ca „Ostpolitik”, încheind chiar un pact de neagresiune cu URSS-ul, benefic şi Poloniei şi RDG-ului, vecinii de la Est. Eforturile sale i-au fost răsplătite cu un meritoriu Premiu Nobel pentru Pace atribuindu-i-se la 1971 dar, al nostru cancelar a trebuit să demisioneze în 1974, după ce s-a aflat că unul dintre consilierii săi de încredere spiona pentru STASI, Poliţia Secretă a Berlinului de Est. Tot el a intrat pe uşa cea din faţă a istoriei atunci când prin Comisia Brandt (1977-1989) a recomandat cu succes o alianţă economică între G-urile Emisferei Nordice şi ţările în curs de dezvoltare din antipodica Emisferă Australă. La noi, cineva se ocupa pe atunci de o altă viziune asupra istoriei transilvane, el însuşi ardelean get beget, academicianul David Prodan (1901-1992), universitarul de la Babeş Bolyai, specialist de renume internaţional întru istoria Perioadei Moderne ardelene, prin lucrări de referinţă precum „Răscoala lui Horea în comitatele Cluj şi Turda”, „Supllex Libellus Valachorum” ori „Iobăgia în Transilvania”, lucrări de referinţă chiar şi astăzi, când cu perdea mai poţi vorbi făţiş de acele trecute vremi transilvane.