Într-un stat ce azi nu mai există decât numai în dicţionarele geografice şi asta numai de ochii lumii, aşa zisul Regat al Belgiei, cândva o mare putere colonială, la fel, demult apusă astăzi, domnea un rege, zis Leopold al II-lea (1835-1909), hapsân de fire. 
Devenind şi suveran „legitim” al nou întemeiatului stat african Congo, la 1885, l-a tratat pe acesta ca pe o vacă bună de muls, exploatând la maxim comerţul cu fildeş şi cauciuc în interes propriu.
Deşi nu exista pe atunci DNA-ul nostru care să-l ia la puricat, s-a găsit totuşi un englez fâşneţ, Edmund Morel care, la 1908 atrage atenţia lumii despre necinstitele metode de câştig şi înavuţire ale regelui belgian, acţiune finalizată cu succes, Leopold fiind forţat de Guvernul de la Bruxelles să renunţe la controlul totalitarist asupra Congo-ului belgian, în favoarea intereselor guvernamentale belgiene vădite şi azi în statul central african bântuit de conflicte armate. La două ore şi jumătate de zbor azi, adică ruta Bucureşti-Bruxelles şi retur, trăia atunci în Principatele Române Unite, mai târziu România, stat care este suveran azi, spre deosebire de Belgia, un anume Ion Ionescu de la Brad (1818-1891), părintele întemeietor al ştiinţelor agricole moderne româneşti, membru de onoare al nou înfiinţatei Academii Române, el fiind deopotrivă şi un fruntaş paşoptist, fiind, la 1848 vicepreşedintele Comisiei Proprietăţii din Ţara Românească, iar mai târziu, la 1864 contribuie la înfăptuirea cu succes a Reformei Agrare. Ne reţin atenţia două lucrări de căpătâi ale domniei sale: „Agricultura română în judeţul Mehedinţi” şi „Agricultura română în judeţul Putna”. Azi, Universitatea de Agronomie din Iaşi, îi poartă cu cinste numele.