Ordonaţii soldaţi ai Majestăţii Sale, îmbrăcaţi în roşii tunici şi mereu cu armele în poziţie de atac, mărşăluiau prin virginele păduri din sudul coloniilor americane, avându-l în frunte pe bravul marchiz, Charles Cornwallis (1738-1805),
unul dintre comandanţii forţelor britanice de ocupaţie din timpul Războiului American de Independenţă. Rapoartele expediate din teren, în acel an de cotitură 1780, la cartierul general al comandantului suprem, Sir Henry Clinton, îi aduceau la cunoştinţă acestuia, două succese militare repurtate de britanici la Camden şi Guildford Court House dar, curând, situaţia avea să ia o turnură gravă, cu 180 de grade pentru „tunicile roş-albastre”, când crunta iarnă americană năvăli în colonii, blocându-l pe Cornwallis şi ale sale trupe la Yorktown.
Blocada generalului George Washington l-a făcut pe marchizul de Cornwallis să capituleze ruşinos, un an mai târziu şi, ulterior să se apuce de politică, numit fiind guvernator al Indiei, apoi vicerege al Irlandei, negociator al Tratatului de Pace de la Amiens din 1802, murind în glorie în calitate de guvernator al Indiei, Perla Coroanei Britanice. Peste întinsul şi nesfârşitul Ocean, la peste 12.000 km., în Ţara Românească, se prefigura o altă „revoluţie”, căci, un pen-ultim domnitor fanariot, Nicolae Mavrogheni (1786-1790) făcea o contra-partidă Înaltei Porţi care l-a numit „galionul”, decapitându-l mai apoi, pentru nesupunere. La fel ca şi preşedinţii noştri post-decembrişti a căzut pe mâna can-can-niştilor, rămânând totuşi în istoria urbană a Bucureştilor ca având iniţiativa construirii primului sistem centralizat de canalizare subteran, ale cărui tronsoane şi azi se văd.