Termenul de Biblie sub care sunt cuprinse într-un întreg scrierile vechi şi nou-testamentare îşi are obârşia în anticul oraş fenician Byblos acolo unde exista şi o veche bibliotecă a lumii antice, biblos devenind ulterior în greacă substantiv comun, carte adică. Cărţile biblice au fundamentat o nouă religie monoteistă, Creştinismul şi un sistem valoric asociat, acceptat de unii, neacceptat de alţii. O altă religie, de sorginte marxist-comunistă, şi-a bazat preceptele puse în practică pe „Cărticica Roşie” 
sau, mai bine spus, „Citate din preşedintele Mao” liderul comunist chimez, care în anii 60 ai secolului trecut a lansat „revoluţia culturală” printr-o serie de măsuri draconice precum anihilarea intelectualităţii burgheze, distrugerea birocraţiei din interiorul Partidului Comunist Chinez şi folosirea Armatei Populare de Eliberare ca forţă egalitaristă a maselor. „Cărticica Roşie” a devenit literatura obligatorie în China acelor ani de profundă îndoctrinare. Dar, paradoxul face că „biblia maoistă” a devenit un fel de best-seller şi o carte de cult, culmea în Occident, influenţând profund mişcările studenţeşti radicale de stânga şi ale lor exaltări stradale în forţă.
Iluministul şi deopotrivă sociologul francez Jean Jacques Rousseau privea inegalitatea societăţii din vremea sa, piramidal structurată în Cele trei stări generale, nobilimea, clerul şi starea a treia, a nevoiaşilor adică, ca nefiind firească. Convins fiind aşadar, că societatea per ansamblul ei este alcătuită precar, cu alte cuvinte „prost organizată” după ale sale vorbe, aceasta ar trebui refăcută din temelii printr-un nou pact, idei pe care şi le-a pus ca „transcript” în opera sa de căpătâi „Contractul social”. Pe scurt, filozoful nostru „iluminat” susţinea că oamenii se nasc liberi, egali şi buni, doar că societatea îi face răi, iar prea multa libertate îi subjugă tuturor păcatelor, trupeşti ori, după caz, sufleteşti. Soluţia propusă de al nostru Rousseau a fost una prea radicală pentru timpul său „prea-luminat”: înlăturarea tuturor progreselor, erorilor civilizaţiei, viciilor ei şi, desigur revenirea la starea lor naturală. În opera lui, Rousseau sugerează republica ca formă de guvernământ bazată pe suveranitatea poporului, ceea ce de fapt s-a şi adeverit prin sângeroasa Revoluţie franceză de la 1789 şi ale ei consecinţe tragice resimţite îndelung până în zilele noastre.